Operatia i-a fost facuta unui barbat care fusese desfigurat de un urs, dupa pregatiri care au durat doi ani. Echipa de medici care a realizat transplantul a anuntat ca, dupa o operatie care a durat mai bine de 14 ore, interventia a reusit, iar pacientul va putea in curand sa duca din nou o viata normala.

A doua operatie de transplant de fata, realizata de o echipa de medici chinezi, a fost mult mai complicata decat prima, efectuata in Franta in 2005. Reprezentantii spitalului Xijing din orasul Xi'an (nordul Chinei), administrat de militari, au precizat ca operatia a fost mult mai complicata decat cea efectuata in Franta la sfarsitul anului trecut. Interventia a fost realizata de o echipa coordonata de doctorul Guo Shuzhong, seful Institutului de chirurgie plastica.

Pacientul se numeste Li Guoxing, un vanator din minoritatea etnica Lisu din provincia Yunnan (sud-estul Chinei). Transplantul a avut in vedere doua treimi din fata - fotografiile realizate pacientului, dupa operatie, putand fi vazute pe site-ul spitalului. Donatorul a fost un barbat aflat in moarte cerebrala.