In ultimele zile, sapte persoane au murit in comuna Anse d'Hainault, cinci in localitatea Fond Cochon si patru in Irois, in timp ce noi pacienti au fost spitalizati, a declarat Silvera, contactat prin telefon de AFP, subliniind ca alte victime au fost inregistrate in alte localitati mai izolate, informeaza MEDIAFAX.

"Victimele au fost inregistrate in Grand-Anse, in extremul sudic al tarii, in comunele in care structurile de primire a bolnavilor au fost inchise din lipsa mijloacelor", a declarat coordonatorul medical al Médecins du monde (MdM) din Haiti, Jean-Kith Dely.

Ploile, una dintre cauzele reaparitiei epidemiei

Aceasta reaparitie a epidemiei ar fi provocata si de inrautatirea conditiilor meteorologice in ultimele 48 de ore cu importante ploi care au provocat inundatii si alunecari de teren.

Biroul de coordonare a afacerilor umanitare al ONU, OCHA, a mentionat intr-un raport recent o reducere a cazurilor de holera, subliniind totusi ca "datele s-ar putea schimba din cauza sezonului ploios".

"Autoritatile locale sunt ingrijorate de evolutia situatiei", a adaugat Jean-Kith Dely.

De la aparitia sa in Haiti, epidemia de holera a provocat peste 6.500 de victime si sute de mii de cazuri, aproape 500.000, au fost inregistrate in spitalele si centrele de tratament.