Atacul armat a avut loc la Copley Township, in apropiere de Akron, potrivit Departamentului de Politie din Copley.

Potrivit unui comunicat al departamentului, atacul a inceput la o casa unde agresorul si-a impuscat prietena, dupa care a alergat la o casa din apropiere unde a impuscat cinci persoane, apoi a urmarit alte doua persoane, dintre care a impuscat una, informeaza MEDIAFAX.

"Atacatorul a mers apoi la o alta casa (...) unde se refugiasera alte doua persoane pe care le urmarise. El a intrat in casa, a impuscat o victima si a iesit din casa", precizeaza comunicatul.

In acel moment, un ofiter de politie si un fost ofiter care se afla in zona au intalnit agresorul, care "a declansat un schimb de focuri cu ofiterul si cu cetateanul, iar (atacatorul) a fost impuscat mortal".

  • In total, opt persoane au fost impuscate de suspect, dintre care sapte au fost ucise si una ranita, potrivit politiei. Persoana ranita a fost spitalizata, dar starea sa nu era cunoscuta duminica noaptea.

Autoritatile au precizat ca una dintre victime are 11 ani. Un vecin a declarat ca mai multe victime faceau parte din doua familii.