Unele fapte nu sunt disputate, cum ar fi dovezi electronice care arata la ce ora camerista din Guineea, in varsta de 32 de ani, a intrat in apartamentul lui Strauss-Kahn. De asemenea, exista probe ca a avut loc o relatie sexuala. Insa, camerista a caracterizat intalnirea ca pe o agresiune sexuala. In schimb, avocatii lui Strauss-Kahn, in varsta de 62 de ani, au declarat ca actul sexual a fost consensual. Altii au formulat alte teorii. Pe scurt, exista trei posibile scenarii, care pot fi sustinute, fiecare in parte, cu probele disponibile - probe fizice, electronice si marturii. [Cat de credibila este camerista care il acuza pe Strauss-Kahn?]
  • Un prim scenariu prezentat de cotidian este al unei "relatii scurte, cu forta". Camerista le-a spus politistilor, procurorilor si oficialilor de la spital ca Strauss-Kahn a obligat-o la sex oral, scrie MEDIAFAX. Politistii au crezut-o, iar procurorii au declarat, la tribunal, ca exista dovezi criminalistice consistente cu acuzatiile, fara sa dea detalii. Ulterior, avocatul cameristei a declarat ca aceasta a scuipat sperma pe perete si podea, denotand lipsa ei de consimtamant. Perioada scurta petrecuta in camera si inregistrarea video a plecarii precipitate a lui Strauss-Kahn, au fost prezentate tot in favoarea cameristei. [Strauss-Kahn, refuzat de doua angajate ale hotelului, inainte de presupusul viol]

  • Un act consensual este prezentat ca al doilea scenariu. Avocatii fostului director FMI au sugerat ca relatia a fost consensuala. Cel mai puternic argument, in opinia lor, este corpul clientului lor. Dupa arestare, el a fost dus la Kings County Hospital Center, in Brooklyn. Nu prezenta nicio leziune, potrivit marturiilor a doua persoane, pe care avocatii le-ar putea utiliza pentru a sugera ca nu a existat nicio "lupta" fizica. Atat comportamentul cameristei, cat si al lui Strauss-Kahn, de dupa actul sexual, ar putea fi prezentate de avocatii lui Strauss-Kahn in favoarea acestui scenariu.

  • Potrivit New York Times, al treilea scenariu este al unei neintelegeri. In timp ce ambele parti sunt de acord ca in camera de hotel a avut loc un act sexual, se poate pune intrebarea daca nu cumva o neintelegere intre cei doi a condus la scandalul ulterior.

Potrivit acestei teorii, sexul oral a inceput ca un act consensual, dar, ulterior, ceva a determinat-o pe camerista sa depuna plangere. Toate probele care sustin o relatie sexuala consensuala se aplica si in acest scenariu, dar pentru a accepta acest lucru este nevoie sa se admita ca femeia a hotarat spontan sa faca sex oral cu un barbat de doua ori mai in varsta ca ea, pe care nu l-a mai intalnit niciodata.