Potrivit postului arab de televiziune al-Jazeera, Gaddafi ar fi propus Consiliului sa accepte o perioada de tranzitie care sa ii pregateasca plecarea. Dar Consiliul interimar al rebelilor, avand sediul la Benghazi, in estul tarii, ar fi respins oferta, deoarece o astfel de iesire "onorabila" ar reprezenta o jignire la adresa victimelor lui Gaddafi.
Liderul libian l-ar fi trimis pe Jadallah Azzouz Talhi, un fost prim-ministru, sa stabileasca o intrevedere cu rebelii pentru a incheia un acord scris.
Oferta propusa de Gaddafi presupunea predarea puterii unui comitet format de Congresul General al Poporului, anunta Daily Mail.
O sursa apropiata de Consiliu a afirmat ca o formula propusa ar fi fost ca Muammar Gaddafi "sa predea puterea presedintelui Parlamentului si sa paraseasca tara cu o anumita suma de bani". "Mi s-a spus ca problema banilor este un obstacol serios din punctul de vedere al Consiliului National", a precizat sursa, citeaza MEDIAFAX.
Insa Essam Gheriani, ofiter al serviciului de presa din cadrul Consiliului, a mentionat ca "Nicio oferta de acest gen nu a fost propusa Consiliului, din cate stiu eu", citeaza Daily Mail.
De asemenea, unul dintre oficialii fortelor rebele, Ahmed Jabreel, a declarat: "Am spus tot timpul ca orice negociere trebuie sa aiba loc pornind de la faptul ca Kadhafi va renunta la putere. Nu poate exista niciun compromis".
Citeste si: Lideri puternici, prietenii lui Gaddafi
Luptele dintre sustinatorii si opozantii lui Gaddafi fac noi victime
Fortele lui Gaddafi au comis un "masacru" in Zawiyah
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Gaddafi, gata sa plece?.