"Informatiile actuale sugereaza ca al-Qaida si organizatiile afiliate continua sa planifice atacuri teroriste impotriva intereselor americane in numeroase regiuni, mai ales in Europa, Asia, Africa si Orientul Mijlociu", scrie diplomatia americana in acest mesaj, care actualizeaza un avertisment precedent, din august 2010, relateaza AFP.

Aceasta lunga nota cu sfaturi pentru calatori evoca, intre altele, "informatii credibile" potrivit carora proiecte teroriste continua sa fie intocmite in Orientul Mijlociu si in Africa de Nord, citand Arabia Saudita, Yemenul, Libanul, regiunea Kabylia din Algeria, precum si Mali, Mauritania si Niger.
Printre celelalte zone evocate figureaza in special Cornul Africii si Asia centrala si meridionala, informeaza MEDIAFAX.

Un al doilea mesaj, de data aceasta de alerta, ii informeaza pe americanii care se afla in Marea Britanie despre "mentinerea unui nivel ridicat al amenintarii teroriste", in particular in transporturile publice. Alerta expira la 30 aprilie 2011.

Citeste si: Cea mai nou arma anti-terorism: Plantele care "miros" bombele