El nu a fost supus testului politic in Egipt si nu este clar ce circumscriptie reprezinta, dar ar putea fi un lider de consens pentru o perioada de tranzitie, informeaza BBC News Online.

  • Nascut in Egipt in 1942, Mohamed ElBaradei a studiat dreptul la Universitatea din Cairo. El si-a inceput cariera in Ministerul egiptean de Externe in 1964 si a lucrat la misiunea permanenta a Egiptului la ONU, atat la New York, cat si la Geneva. Are un doctorat in drept international de la Universitatea New York, iar in 1980 a devenit responsabil cu Programul de Drept International al Institutului de Instruire si Cercetare al ONU, informeaza MEDIAFAX.

ElBaradei este casatorit cu Aida Elkachef, o profesoara cu care are doi copii. Fiica sa, Laila, este avocat si locuieste la Londra cu sotul sau, iar fiul, Mostafa, este manager IT si locuieste la Cairo.

Mohamed ElBaradei s-a alaturat AIEA in 1984 si a ajuns director general 13 ani mai tarziu. Cand i-a luat locul diplomatului suedez Hans Blix in 1997, ElBaradei a recurs la diplomatie pentru a trata dosarele nucleare din Coreea de Nord si Iran, apreciind ca pot fi facute progrese chiar si in cele mai dificile situatii.

  • El a obtinut trei mandate la conducerea agentiei ONU, dupa ce a castigat sprijinul SUA, desi relatiile dintre Washington si AIEA au fost marcate de tensiuni de-a lungul anilor. ElBaradei a fost de acord cu administratia americana condusa de George W. Bush asupra mai multor probleme nucleare, dar nu se temea sa-si spuna parerea.

El a criticat in special ceea ce considera a fi standardele duble din partea tarilor care au arme nucleare, dar care doreau sa impiedice alte state sa le procure. Credibilitatea sa politica in Orientul Mijlociu vine din perioada cand a pus la indoiala acuzatiile privind existenta armelor de distrugere in masa, folosite pentru a justifica interventia americana in Irak in 2003.

Pe langa faptul ca viziunea sa asupra Irakului nu a corespuns intotdeauna cu cea a administratiei Bush, SUA si aliatii lor din Uniunea Europeana considerau ca abordarea sa fata de Iran nu este suficient de dura.

  • ElBaradei a castigat Premierul Nobel pentru Pace in 2005, pentru eforturile sale de prevenire a proliferarii nucleare.

Cand a parasit AIEA in noiembrie 2009, sute de admiratori ai sai au sfidat avertizarile fortelor de securitate egiptene, trei luni mai tarziu, de a nu-l intampina la aeroportul din Cairo.

El este considerat un potential candidat credibil pentru alegerile prezidentiale egiptene din 2011. Analistii apreciaza ca unii egipteni il plac pentru ca este civil - Egiptul a fost condus de militari de la inlaturarea monarhiei in urma cu peste 50 de ani - si pentru ca nu este afectat de acuzatii de coruptie.

Ziarele proguvernamentale au incercat, insa, sa il prezinte ca fiind deconectat de realitatea din Egipt si lipsit de experienta politica.