Potrivit unui document al NATO obtinut de cotidianul britanic, actiunea de retragere a armelor nucleare americane din Europa a fost omisa din proiectul privind doctrina strategica a aliantei, ce urmeaza sa fie adoptat la summitul organizat la acest sfarsit de saptamana la Lisabona, informeaza MEDIAFAX, citind editia online a The Guardian.

Totodata, un lider republican din Senat a semnalat faptul ca este putin probabil ca tratatul START de control al armelor nucleare, pe care Obama si presedintele rus Dmitri Medvedv l-au semnat in aprilie, sa fie ratificat in acest an. In acelasi timp, majoritatea analistilor cred ca ratificarea tratatului nu va mai avea loc niciodata, in cazul unei amanari a acestui proces pentru anul viitor, deoarece majoritatea democratica din Senat va fi si mai fragila pana atunci, in urma pierderilor suferite de partid la alegerile de la mijlocul mandatului. [SUA refinanteaza arsenalul nuclear in schimbul aprobarii tratatului START]

Aceste probleme afecteaza ambitiile lui Obama privind eliminarea armelor nucleare, prezentate intr-un discurs sustinut la Praga in 2009, dar si dorinta sa de a "reseta" relatiile dintre Statele Unite si Rusia.

In absenta progreselor in Orientul Mijlociu sau a unui compromis al Iranului in ceea ce priveste programul sau nuclear, aceste evolutii ameninta sa eclipseze realizarile presedintelui american in domeniul politicii externe, sustine cotidianul britanic.

Cititi si: Iranul va testa "foarte curand" propriile rachete S-300

Va porni SUA un razboi impotriva Iranului?

Ahmadinejad: Rusia a vandut Iranul Statelor Unite