Liderul francez Nicolas Sarkozy si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au avut joi un "schimb de replici foarte violent" pe tema repatrierii romilor din Franta, a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov, potrivit MEDIAFAX.

"A fost un schimb foarte violent intre presedintele Comisiei si presedintele francez", a spus Borisov.

Surse europene au confirmat existenta diferendului, petrecut in timpul unui dejun de lucru. In fata criticilor formulate de Sarkozy la adresa Bruxelles-ului, "Jose Manuel Barroso a reamintit si a aparat cu vigoare institutia si rolul Comisiei", au precizat sursele citate.

Barroso a adaugat ca "nu vrea sa se lase distras de la munca sa" de dispute, au adaugat sursele europene.

In cursul unei sesiuni de lucru desfasurate inainte de dejun, Sarkozy a luat cuvantul in fata omologilor sai, pentru a spune ca "Franta a fost ranita de Comisie" prin comparatia intre repatrierea romilor romani si bulgari si deportarile din cel de-al Doilea Razboi Mondial.

De la inceputul saptamanii, tensiunile dintre Paris si Bruxelles s-au intensificat, provocand o criza neobisnuita in Europa. Comisia Europeana a amenintat ca va aduce Franta in fata justitiei pentru nerespectarea legislatiei europene privind libera circulatie a cetatenilor europeni, exprimandu-si suspiciunea ca repatrierea romilor ar putea fi discriminatorie.


Nemultumirea autoritatilor de la Bruxelles a fost provocata de disimularea unei circulare administrative franceze, care prevedea evacuarea cu prioritate a taberelor romilor, desi reprezentantii Guvernului de la Paris dadusera asigurari ca operatiunea de repatriere nu este facuta pe baze etnice.

Comisarul european pentru Justitie, Viviane Reding, a criticat dur Franta marti, facand si o paralela cu deportarile din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Comparatia a starnit furia oficialilor francezi, Reding exprimandu-si miercuri seara regretul pentru aceasta.

Oficialii europeni au incercat sa calmeze situatia, pentru a nu evidentia divergentele in timpul summitului. Un proiect de declaratie comuna privind necesitatea unei mai bune integrari a romilor a fost insa abandonat, au afirmat surse diplomatice.

Borisov a confirmat ca "nu a fost luata nici o decizie" privind problema romilor, iar liderii europeni vor incerca, "la un viitor summit", sa puna la punct "o strategie pe termen lung pentru a gasi o solutie pentru aceasta problema".

Citeste mai multe despre situatia romilor in Dosarul 9AM.