Luni, canalul de televiziune Israel 10 a dezvaluit ca el a profitat de vizita la New York pentru a obtine fonduri ilegale in campania sa pentru sefia Likud. Sharon a participat la un dineu oferit de una dintre cele mai bogate femei din SUA, Nina Rosenwald, la care au fost prezenti 40-50 milionari evrei americani. Invitatiile precizau ca fiecare cuplu trebuie sa ofere 10.000 de dolari unei organizatii ce sustine campania lui Sharon. Or, legea israeliana a finantarii partidelor politice interzice donatiile din strainatate ce depasesc circa 7.700 de dolari de familie.
Desi purtatorul de cuvant al lui Sharon a negat totul, unii politicieni au reactionat la dezvaluiri si au reamintit ca nu e prima oara cand Sharon este banuit de acest gen de afaceri. Fiul lui, Omri, deputat, a fost inculpat de justitie intrucat a creat societati-fantoma in campania similara a lui Ariel, din 1999. Acum, premierul crede ca e vorba de manevre pentru a-l scoate din cursa sefiei Likudului, votul crucial desfasurandu-se lunea viitoare, cand 3.000 de membri ai Likud vor decide data alegerilor primare care il vor desemna pe cel care va conduce partidul. Eyal Arad, consilier al lui Sharon, a dat de inteles ca acesta ar putea parasi Likudul daca va pierde alegerile.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Premierul israelian, in centrul unui nou scandal politic.