"Am cerut Parchetului General sa lanseze o ancheta judiciara", a declarat Iuscenko, acuzand unii "membri ai Guvernului ca nu se feresc de nimic pentru a-si satisface ambitiile politice", relateaza AFP.

Potrivit NewsIn, Iuscenko a criticat-o pe Timosenko, unul dintre candidatii favoriti la alegerile prezidentiale din luna ianuarie, pentru organizarea in 24 octombrie a unui congres electoral al partidului sau, in aer liber, la Kiev, in prezenta a zeci de mii de sustinatori veniti in special din regiunile occidentale.

"Acest lucru a crescut brusc riscul de propagare a infectiei", a apreciat presedintele.

Ucraina este afectata din luna octombrie de o epidemie de gripa si de infectii respiratorii, care a izbucnit in vestul tarii. Epidemia a afectat deja aproape 500.000 de ucraineni si a provocat moartea a 86 de persoane, dintre care cel putin cinci infectate cu virusul A(H1N1).

Pe langa Timosenko, presedintele l-a criticat si pe liderul opozitiei proruse, Viktor Ianukovici. Ei ar fi stiut de la inceputul lunii octombrie ca se propaga epidemia, dar au neglijat aceste informatii pentru a-si organiza congresele electorale, a spus seful statului. "Este o politica iresponsabil si criminala", a adaugat Iuscenko, si el candidat la alegerile prezidentiale.

Un miting al partidului sau era prevazut pentru duminica, la Kiev, dar a trebuit anulat din cauza epidemiei.

Nou bilant in Ucraina: 86 de persoane au murit din cauza noii gripe