Contracandidat in 2000 al lui George W. Bush la alegerile prezidentiale, Al Gore a castigat votul popular, insa a pierdut alegerile din cauza sistemului complex de desemnare, stat cu stat, a presedintelui american.
"Unul dintre cele mai mari cadouri ale democratiei noastre este sansa care ne ofera la fiecare patru ani schimbarea conducerii. Nu este o garantie, este doar o sansa. Intrebarea nu este simpla. Vom profita de aceasta sansa de schimbare?", a spus Gore in cursul conventiei de la Denver, cu ocazia investirii oficiale a lui Obama drept candidat al Partidului Democrat la Casa Alba.
"In urma cu opt ani, unii spuneau ca nu este o mare diferenta intre cei doi candidati si ca putin conteaza cine ar trebui sa fie presedinte", a spus Al Gore. "In 2008, ma indoiesc ca se mai poate spune acest lucru", a adaugat el, reamintind "esecurile" administratiei Bush: situatia din Irak, Osama ben Laden in libertate, o tara in curs de recesiune, libertati individuale aflate in pericol, agravarea incalzirii climatice.
"In acest moment ne confruntam cu aceeasi alegere ca in 2000", a spus el, declarand ca John McCain, candidatul republica, doreste sa continue politica actualei administratii. "Cred in reciclare, insa este ridicol", a spus laureatul Premiului Nobel, campion al luptei impotriva incalzirii climatice. "Daca preferati abordarea Bush-Cheney, John McCain este omul vostru. Daca vreti schimbare, votati pentru Barack Obama si Joe Biden", a declarat fostul vicepresedinte al lui Bill Clinton.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Al Gore: Scrutinul din 4 noiembrie, o ocazie de schimbare similara cu cea din 2000.