Creatorul smartphone-ului Enmac spune ca s-a concentrat asupra dezvoltarii "tehnologiilor religioase" atunci cand a conceput dispozitivul, scrie MEDIAFAX.
In India, numarul utilizatorilor de telefoane mobile inregistreaza o crestere rapida, cu peste 850 de milioane de abonati, inclusiv fermieri si soferi de ricsa, scrie barenakedislam.wordpress.com
Anuj Kanish, care a lansat Enmac in India, a declarat pentru publicatia britanica The Telegraph: "India are aproximativ 180 de milioane de musulmani, iar telefoanele mobile nu sunt foarte utilizate de aceasta comunitate". Insa atunci cand apare un produs potrivit, acesta are potentialul de a atrage mai multi utilizatori, a spus Kanish, care a adaugat ca are deja o cerere mare pentru acest tip de smartphone.
Enmac traduce Coranul din araba in alte 29 de limbi straine si include mai multe programe, precum cel cu hadith-uri (spusele lui Mohammed), dar si un ghid pentru indienii musulmani privind Hajj (pelerinajul anual la Mecca si Medina).
Kanish spune ca firma sa s-a concentrat asupra "tehnologiilor religioase" pentru a ajuta clientii care sunt foarte ocupati sa ramana "in contact cu Dumnezeu".
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului India scoate pe piata primul smartphone "islamic".