David Smith, in varsta de 31 de ani, a reusit, in doar doi ani, sa ajunga de la 286 kg la 109 kg. Barbatul cantarea aproape cat un urs brun si ajunsese intr-o stare de depresie avansata. Ca printr-o minune, s-a hotarat sa nu se lase batut atat de usor, drept pentru care a apelat la ajutorul unui instructor de fitness.
Datorita programului sever de exercitii fizice stabilit de acesta a reusit sa slabeasca peste 150 de kilograme, ramanand, din pacate, cu o cantitate uriasa de piele flescaita. Aceasta nu putea fi eliminata, de asemenea, prin sport. Drept pentru care, in decursul unui singur an, a suferit patru operatii de indepartare a surplusului de piele. Ii erau absolut imperative si o operatie de laser la ochi, precum si reparatii dentare - deoarece reusise sa isi distruga dintii din cauza dulciurilor si a bauturilor gazoase.
Rezultatul acestui regim spartan: dintr-un om retras, care nu iesea din casa decat noaptea, a ajuns un antrenor de fitness de succes si si-a intalnit prima iubita.
Batjocorit de cei din jur
David declara: "Cand aveam 26 de ani, doctorii mi-au zis ca mai aveam numai patru luni de trait, din cauza supraponderalitatii mele. Eram omul-munte. Toata lumea ma evita, nici eu nu ma mai suportam; dar, deodata, m-am trezit din disperarea care ma cuprinsese si am realizat ca daca imi plang de mila nu imi voi rezolva problemele. Am decis sa imi schimb existenta, si m-am apucat de sport. Acum sunt un om total schimbat, nu doar din punct de vedere fizic, ci si psihic.
Barbatul a reusit sa ajunga la acea monstruoasa greutate mancand cantitati uriase de pizza, burgeri, dulciuri de tot felul, completate de sucuri carbogazoase. A devenit tinta glumelor proaste ale celor din jur - care il numeau "omul-elefant" -, iar fetele nu se apropiau de el.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Obezul care a ajuns antrenor de fitness.