"Jocurile de pe Facebook sunt absolut subestimate in spatiul politic. In conditiile in care utilizatorii petrec mai multe ore pe zi pe Facebook, jocurile fac posibil un alt mediu prin care ei sa interactioneze si sa se informeze despre candidati, in timp ce campania strange date de importanta critica despre utilizator", a declarat Vincent Harris, directorul executiv al Harris Media, o firma care creeaza jocuri pe aceasta retea de socializare.

"Obtinem nume si e-mailuri (si alte date care sunt disponibile) ale fiecarui utilizator, informatii care sunt de importanta majora pentru o campanie online de succes", a adaugat Harris.

Un articol din Wall Street Journal critica luni aceasta idee a jocurilor create de candidati pe Facebook, afirmand ca o serie de informatii personale ale utilizatorilor au fost transmise unor firme de publicitate.

Intrebat daca aceste critici il ingrijoreaza, Harris a raspuns negativ, argumentand ca informatiile sunt puse la dispozitie de utilizator, prin acceptarea termenilor respectivelor jocuri.