Online-ul este singurul sector care a crescut in bugetele de publicitate ale companiilor din Marea Britanie, in contextul in care restul segmentelor au cunoscut o erodare in planificarea consumului de marketing. [Marea Britanie: Online-ul a facut KO TV-ul!]

Astfel, o cincime dintre respondenti (20,5%) se asteapta sa aloce in trimestrul al treilea mai multi bani promovarii pe Internet. Spre comparatie, celelalte canale media au cunoscut o revizuire in jos a cheltuielilor alocate (24,4% dintre respondenti au afirmat ca isi reduc costurile de marketing).

Scaderile din industria de marketing ar putea depasi cel mai de jos nivel, potrivit aceluiasi raport citat de Financial Times.

Cheltuielile din marketing au scazut pentru al optulea trimestru consecutiv, insa in acest trimestru a avut loc cea mai mica reducere a bugetelor din ultimele 12 luni. Astfel, potrivit raportului IPA/BDO Bellwether, doar 15% dintre companiile respondente au declarat ca vor reduce cheltuielile de marketing, spre deosebire de o pondere de 28% in trimestrul al doilea si de 42% in ultimele trei luni din 2008.

Serviciile ca relatii publice (PR), evenimente si sponsorizari se confrunta in continuare cu cele mai abrupte scaderi ale bugetelor, iar publicitatea din media traditionala a resimtit cea mai mica reducere din ultimele sase trimestre.


Cititi mai multe in Wall-Street.