“Sumele sunt confidentiale, dar sunt cunoscute si acceptate de ambele companii, nu exista dubii in privinta restantelor. In 2008 am avut contract cu Boom, care s-a desfasurat in conditii foarte bune. In ianuarie, de comun acord am hotarit sa ne despartim, moment in care s-a tras linie, s-a ajuns la un numitor comun pentru suma restanta, iar noi am acceptat esalonarea in mai multe transe a datoriei”, spune Augustin Roman.

Gazeta Online a incheiat in 2008 un contract minim garantat prin care a cedat intreg spatiul publicitar.

“Boom a vandut clientilor externi, dar a livrat si site-urilor din grupul NetBridge nu mai putin de 204 milioane de afisari, care, la un CPM ( cost per mia de afisari) net de 3 euro-care poate fi considerat minim pentru piata din 2008-ar insemna in jurul a 600.000 de euro. Tragand linie, nu cred ca se poate spune ca Boom a pierdut din contractul cu GSP”, sustine Roman.

Ar putea deveni Boom un nou caz Bigger?


Potrivit acestuia, din 10 transe stabilite, Boom a achitat doar doua.

“In momentul de fata 3 sunt restante, reprezentind aproximativ 35% din datorie. Ne-am intalnit in mai multe randuri inclusiv cu avocatii, dar semnalele din partea lor au fost negative, dictate de actionarii Boom”, afirma Augustin Roman.