Ministrul de finante Eduard Janota doreste implementarea unor masuri de austeritate, printre care reducerea cheltuielilor si cresterea impozitelor, pentru a reduce deficitul bugetar al Cehiei, de 68 miliarde de coroane (2,65 miliarde euro) si a atinge tinta stabilita pentru 2011, conform declaratiilor unui purtator de cuvant guvernamental, relateaza NewsIn, citand Les Echos.

Obiectivul principal al planului anuntat de guvern este reducerea in acest an a deficitului bugetar al tarii, de la 5,3% din PIB la 4,8% din PIB.
Aceste propuneri, ar putea, totusi, sa fie respinse de viitorul guvern de coalitie, la mijlocul lunii iulie.

Europa fierbe: Masurile de austeritate au scos lumea in strada

Actualul ministru de finante al Cehiei vrea sa stranga 28,5 miliarde coroane din taxe, in special prin cresterea TVA-ului de la 10% la 12% si prin introducerea unui nou impozit, de 31%, pentru persoanele cu venituri de peste 141.000 coroane pe luna.

In ce priveste cheltuielile publice, ministrul propune economisirea a 39,5 miliarde de coroane, prin inghetarea pensiilor si reducerea costurilor operationale ale statului.

Cum are presedintele ceh intreaga UE "la degetul mic"?

Partidele din componenta guvernului de coalitie au pareri diferite cu privire la masurile de austeritate anuntate.