Peste 5 milioane de romani doresc sa-si cumpere o casa in viitorii 10 ani, insa putin peste 400.000 de persoane au si potentialul de finantare necesar, pe baza venitului declarat, se arata intr-un studiu al UniCredit Tiriac Bank. Potrivit calculelor bancii, bazate pe datele Institutului National de Statistica privind nivelul veniturilor lunare, 10% din populatie isi permite sa cumpere o locuinta, din surse proprii sau credit, au precizat reprezentantii UniCredit. “Numarul mare de cumparatori potentiali, respectiv 50%, este reprezentat de persoane tinere, sub 29 de ani, cu venituri mici, dar cu perspectiva de crestere”, a declarat Rozalia Pal, economist-sef al UniCredit Tiriac Bank. Previziunile pentru perioada urmatoare sint si mai putin optimiste. Numarul persoanelor care isi permit sa achizitioneze o locuinta ar putea sa scada, avind in vedere cresterea costului de finantare. “Majorarea costurilor de refinantare ale bancilor combinata cu cresterea nevoii de finantare externa si deprecierea monedei nationale pot conduce la un risc mai ridicat si la o deteriorare gradata a capacitatii de finantare a populatiei”, a declarat Pal.
PREFERINTE. Principalul scop al achizitiei unei locuinte este uzul personal, in timp ce numai 12% vor sa cumpere o locuinta pentru investitie. Achizitia unei a doua locuinte si cumpararea unei case ca forma de investitie sint luate in calcul mai ales de persoanele in virsta si cu venituri mari. Analistii UniCredit spun ca dezvoltatorii de ansambluri rezidentiale din Romania se adreseaza in prezent populatiei cu venituri mari, in conditiile in care suprafata utila medie depaseste 100 de metri patrati la apartamentele noi. in Bucuresti.
.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Creditul de casa se ia tot mai greu.