"Sectoarele Bucurestiului au inregistrat scaderi intre 20% si 5% in luna martie fata de luna februarie, cel mai afectat fiind sectorul 1. La capatul opus se afla sectorul 2, cu cea mai mica scadere consemnata in luna martie, de 5%. Sectorul 2 este singurul in care preturile au scazut cu mai putin de 10%, restul sectoarelor inregistrand scaderi cuprinse intre 12 si 20%", potrivit analizei Colliers.
Scaderea, destul de violenta, s-a petrecut in decursul unei singure luni de zile si a dus preturile la aproape jumatate din valoarea pe care o inregistrau in cel mai ridicat punct din martie 2008. De asemenea, dupa aproape doi ani si jumatate, pretul mediu cerut pentru un apartament dintr-un sector al Capitalei a ajuns sub limita de 1.000 euro/mp, mai arata specialistii Colliers.
Graficul evolutiei BREI-N vs. BREI-V pentru 2008 si inceputul lui 2009:
Colliers International a lansat in luna mai 2008 primul indice imobiliar din Romania, denumit indicele BREI (Bucharest Real Estate Index), care monitorizeaza evolutia preturilor apartamentelor din Bucuresti, incepand cu 1 ianuarie 2005. Ca si principalii indici bursieri, BREI are la randul sau opt indici secundari care monitorizeaza evolutia preturilor in cele sase sectoare din Bucuresti, atat pentru apartamentele vechi din blocurile construite inainte de anul 1990, cat si pentru cele din proiectele rezidentiale noi construite in ultimii ani.
Potrivit Wall-Street.ro, compania de consultanta a inchis la inceputul anului departamentul de rezidential, insa continua publicarea lunara a indicelui BREI si ofera consultanta doar pentru doua proiecte: Asmita Gardens, situat in zona Splaiul Unirii-Calea Vacaresti si Seasons Residence, din apropierea orasului Brasov.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bucuresti: Pretul apartamentelor vechi, minus 15% intr-o singura luna.