Astfel, painea, carnea, laptele, uleiul vegetal si zaharul se includ de lista alimentelor ce vor avea TVA de 5%.
Initiativa legislativa semnata de mai multi deputati si senatori PSD+PC si PNL a fost respinsa de Senat, dar a trecut marti, aceasta fiind adoptata de Camera Deputatilor, in sesiunea de vot final, cu unanimitate, respectiv 290 de voturi "pentru".
"In plen a fost adoptata, la vot final, initiativa noatra de reducere a cotelor de TVA pentru produsele alimentare de baza. Iata ca deja unul dintre obiectivele programului de guvernare lansat la Congres a fost atins", a declarat, miercuri, presedintele Comsiei de Buget-Finante din Camera, deputatul PSD Viorel Stefan, conform MEDIAFAX.
El a sustinut ca initiativa PSD+PC si PNL a fost votata marti si de catre ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu, prezent la vot.
- "Initiativa legislativa va intra in vigoare de la momentul publicarii in Monitorul Oficial", a mai spus Viorel Stefan.
Intrebat daca PDL a votat aceasta initiativa a opozitiei dintr-o eroare, Viorel Stefan a precizat ca Guvernul si-a asumat in cunostinta de cauza acest demers.
"Sunt putin derutat. Dezbaterile in plen au avut loc intr-un moment in care noi nu eram in sala, sedinta fiind condusa de Roberta Anastase. Faptul ca, urmare a acestei dezbateri, a condus la un vot favorabil initiativei, ne face sa credem ca Guvernul si-a asumat in cunostinta de cauza aceste demers", a mai spus Viorel Stefan.
In punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul precizeaza ca nu sustine acest proiect de lege.
Citeste aici Legea privind scaderea TVA de la 24% la 5% la alimentele de baza.
Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, spune ca parlamentarii Puterii au votat din greseala pentru scaderea TVA la 5% pentru alimente si a neimpozitarii pensiilor sub 2000 de lei.
- „A fost o eroare de comunicare, ca modalitate de lucru. Vom reveni asupra acesteia printr-o initiativa legislativa pe care o vom promova in regim de urgenta si prin care vom reveni”, a declarat pentru Realitatea.
- "A fost o eroare de tehnica legislativa. Se mai intampla. O sa o indreptam intr-un fel sau altul. Nu suntem. Am avut mai multe respingeri de legi, am crezut ca este respingere", a declarat deputatul PDL, Gelu Visan, , conform Adevarul.
Trebuie mentionat ca initiativa legislativa a fost respinsa de Senat in luna mai.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului TVA de 5% pentru alimentele de baza.