"Efectul introducerii TVA de 24% trebuie analizat si vom vedea daca recesiunea este de -1,-1,5 sau -2%", a afirmat Vladescu, conform Mediafax.

El a adaugat ca deficitul bugetar luat in calcul in analizele actuale este cel convenit cu FMI, de 6,8%.

Presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, Ovidiu Nicolescu, a declarat marti, dupa o discutie intre patronate si seful misiunii in Romania, Jeffrey Franks, ca FMI se asteapta ca economia Romaniei sa scada in acest an cu circa 2% si sa aiba o crestere modesta in 2011.

Totodata, Vladescu a mai spus ca Finantele nu au in analiza un scenariu care sa prevada reducerea cotei unice de impozitare la 10%, concumitent cu o noua majorare de TVA, la 25%.

O misiune comuna a FMI si Comisiei Europene se afla in perioada 26 iulie - 4 august la Bucuresti pentru o noua revizuire a acordului cu Romania, care va evalua modul in care Romania a indeplinit criteriile de performanta stabilite pentru finele lunii iunie si in cadrul careia urmeaza sa se discute si despre un nou set de prognoze macroeconomice. [Romania, un alt examen in fata FMI]