Sindicatul Automobile Dacia are dreptul legal, stipulat contractual, de a se intalni cu membrii de sindicat, fiind anuntata si conducerea uzinei cu 48 de ore inainte, drept pentru care luni dimineata a avut loc o adunare generala la sectia de Presaj, transmite NewsIn.
Chiar daca salariatii departamentului Presaj au intrerupt lucrul timp de o ora, reprezentantii SAD spun ca este un procedeu normal, care este stipulat in contractul colectiv de munca.
"Dimineata am avut o adunare generala la departamentul Presaj. A fost vorba de o adunare generala normala, in care am vorbit de nemultumirile oamenilor. Normal ca a fost intrerupt lucrul, pentru ca a trebuit sa discutam. Avem aceste intalniri cu membrii de sindicat in permanenta", a declarat Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia (SAD).
Muncitorii au aflat de propunerea administratiei de la Dacia de a fi marite salariile celor cu functii de conducere, ceea ce ii nemultumeste.
Ion Iordache, vicelider SAD a mai precizat ca propunerea administratiei va fi discutata marti, in cadrul unei comisii paritare.
"Marti avem o comisie paritara in care se va discuta aceasta propunere a administratiei, care, dupa parerea mea, va crea un mare disconfort la Dacia. In contractul colectiv de munca incheiat la inceputul anului nu era prevazuta nici o majorare salariala pentru sectorul management", a mai adaugat Ion Iordache.
Liderii SAD mai spun ca noua administratie de la Dacia incearca dezbinarea echipei, care a avut atatea reusite in ultimii ani. "Muncitorii se simt discriminati. Conducerea uzinei incearca prin aceasta masura sa dezbine echipa care a avut succese notabile in ultimii ani", a mai declarat viceliderul SAD.
Dupa intalnirea de marti, din cadrul comisiei paritare, sindicalistii vor avea adunari generale si cu angajatii altor sectii din Uzina Dacia, pentru a afla si punctele lor de vedere.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tensiuni la Dacia: Angajatii protesteaza impotriva majorarii salariilor managerilor.