In ianuarie-februarie 2009 au fost deschise circa 2.800 de dosare, iar la nivelul intregului an numarul acestora a ajuns la circa 32.000, apropiindu-se de nivelul din Germania si Franta, a mai spus Stanescu, potrivit NewsIn.
"In 2009, masa credala totala a fost de peste 2,5 miliarde euro, din care in primul semestru al anului trecut au putut fi recuperate creante de 150 milioane euro, iar in al doilea, alte 50 milioane", a precizat Stanescu.
"Un sfert din aceste dosare au fost deschise la cererea debitorilor, ceea ce da incredere pentru o reorganizare reusita a societatilor", a adaugat el.
Avocatul Greorghe Piperea a precizat ca, din 100 de societati aflate in insolventa, 98% sunt in faliment si doar 2% in procedura de reorganizare. Din cele 98%, o parte sunt societati fantoma, "care nici nu ar fi trebuit sa existe", a mai spus Piperea.
Rata de recuperare a creantelor a fost mai mica de 12% in Romania, in timp ce la nivelul Uniunii Europene (UE) aceasta a fost de circa 20%.
Creditorii pot pierde foarte mult daca incearca sa valorifice bunurile dobandite de la debitori in perioada crizei, a precizat Piperea.
"Pentru a tine un activ mai mult de un an, cat este reglementat, bancile pot crea societati speciale (Special Purpose Vehicle - SPV), al caror unic obiectiv este de a tine activele pe perioada de timp necesara calmarii pietelor. Aproape toate bancile si-au creat asemenea SPV-uri pentru a tine creditele neperformante si a scapa astfel de provizioane", a mai spus Piperea.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului UNPIR: Numarul dosarelor de insolventa deschise in 2010 a crescut cu 50%.