Purtatorul de cuvant al gigantului farma, Raymond Kerins, a declarat ca aceasta masura face parte din strategia companiei de “crestere a productivitatii”, anunta CNN Money.

“Suntem foarte metodici in momentul in care angajam personal pe partea de cercetare, asigurandu-ne astfel ca avem expertiza stiintifica de care vom avea nevoie pe viitor pentru a ne atinge obiectivele”, a spus reprezentantul companiei.

El a mai afirmat ca Phizer “are ca prioritate” dezvoltarea potentilaului si tratamentului impotriva cancerului, Alzheimer si cele impotriva durerilor. Aceasta prioritizare inseamna de fapt aducerea unor medicamente de ultima generatie catre piata.