Dealerii vorbesc si de o interventie prin intermediul BCR.
Una dintre cauzele aprecierii: neimpozitarea contului curent.
Dupa ce leul a fost cotat luni la nivelul maxim al ultimilor cinci ani si o luna fata de moneda europeana, adica la 3,1112 lei/euro, ca urmare a ordinelor de cumparare de valuta din piata interbancara moneda nationala a inceput sa piarda zilnic teren pana in jurul nivelului de 3,13-3,14 lei/euro.
BNR a lasat lichiditate in piata
Prezent ieri la reuniunea reprezentantilor Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, viceguvernatorul bancii centrale, Eugen Dijmarescu, a afirmat, citat de Newsin, ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a lasat lichiditate in piata interbancara cu scopul de a stopa aprecierea prea rapida a leului. Acesta a amintit ca banca centrala are multe mijloace prin care poate sa intervina pe piata pentru a regla cursul valutar. "In ultima saptamana am lasat lichiditate in piata, astfel incat presiunea pe leu sa se inmoaie", a explicat viceguvernatorul BNR.
Banca centrala a anulat licitatia de luni pentru depozite la o luna, prin care atrage de obicei excesul de lichiditate al bancilor, iar volumul de lei din piata interbancara a sporit suplimentar odata cu revenirea de joi in piata a unui depozit de 2,153 miliarde lei atras in urma cu o luna de BNR. Dijmarescu a mai spus ca operatorii si trezorierii bancilor comerciale sunt interesati sa afle cu ce mecanisme va actiona banca centrala, dar s-a limitat la un comentariu sec: "Transparenta are limitele ei".
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului BNR intervine indirect pe piata.