Constructorul american de automobile Ford, care isi restructureaza activitatile din America de Nord, a anuntat ca intentioneaza sa vanda marca britanica de masini de sport Aston Martin, pentru a-si accelera procesul de redresare. "Consideram, din punct de vedere strategic, ca Aston Martin poate fi o modalitate pertinenta de crestere de capital si de a genera valoare pentru Ford", a declarat directorul general al grupului, Bill Ford.
Al doilea constructor american de automobile cauta posibilitatile optime de strategie pentru valorificarea marcii Aston Martin, intentionand sa o vanda integral sau pe componente. "Aston Martin are o larga retea de distributie pentru produse diferite, astfel incat este foarte logic ca aceasta marca poate fi valorificata pe componente", a explicat Bill Ford.
Compania Ford a prezentat, in luna ianuarie, un plan de restructurare care prevede inchiderea mai multor uzine si reducerea a 30 de mii de locuri de munca, pana in anul 2012. Grupul trebuie sa prezinte, pana in luna septembrie, masurile destinate sa accelereze redresarea, au declarat reprezentantii Ford, cu o luna in urma.
Compania Ford a declarat ca are o pierdere neta de 1,45 de miliarde de dolari, in primul semestru, dupa ce, in 2005, in aceeasi perioada, avusese un profit de 2,1 miliarde de dolari.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ford si-a propus sa vanda Aston Martin.