A fi notar in Romania este foarte avantajos. O dovedeste numarul tot mai mare al romanilor care se indreapta spre aceasta profesie, precum si al birourilor. Din taxele notariale, statul roman incaseaza, anual, peste o suta de milioane de euro, iar notarii - onorarii babane. Potrivit datelor puse la dispozitia noastra de catre Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR), nivelul total al taxelor notariale incasate in 2005, de statul roman, a fost de peste 4.500 miliarde de lei vechi, adica mai mult de 125 milioane de euro (calculat la un curs de 36.000 ROL/euro), comparativ cu 3.581 miliarde ROL, adica 99 milioane de euro, atat cat s-a incasat in 2004. Avansul sumelor incasate de stat anul trecut din taxele notariale nu se datoreaza insa unei cresteri a numarului de acte intocmite, ci a majorarii sumelor percepute. Potrivit datelor UNNPR, in primele cinci luni din 2006, au fost incasate din taxele notariale peste 58,56 milioane de euro.
Onorariul mediu lunar al unui notar bucurestean- 3.800 de euro
Potrivit unei statistici intocmite in exclusivitate pentru Adevarul de catre Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) a Municipiului Bucuresti, in Capitala erau inregistrati, la sfarsitul anului trecut, 209 notari publici. "Veniturile declarate de acestia in 2005 au fost de 33,9 milioane RON", ne-a declarat directorul executiv al DGFP Bucuresti, Nicolae Stoina. Rezulta astfel, in urma unui calcul simplu, ca un notar bucurestean a castigat, anul trecut, in medie, 162.283 RON, adica 45.078 euro (n.r. - calculat la un curs mediu de 3,6 RON/euro).
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 125 de milioane de euro din taxe notariale.