Producatorul german de articole sportive Adidas-Salomon AG a trecut in fata rivalilor Nike Inc si Puma AG in calitate de sponsor ale celor mai de succes echipe la actuala Cupa Mondiala, fapt ce ar putea sa-i aduca o crestere a vanzarilor de tricouri si alte articole sportive.
La sfarsitul meciurilor din optimile de finala de la CM-2006, s-au calificat in faza sferturilor trei echipe sponsorizate de Adidas ( Argentina, Germania si Franta), depasind rivalii Nike cu doua echipe sponsorizate (Brazilia si Portugalia) si Puma cu doar o echipa (Italia). Echipa de fotbal a Ucrainei este sponsorizata de Lotto.
Cu cat o echipa avanseaza mai mult spre fazele finale ale competitiilor, cu atat fanii vor vedea mai mult logo-ul sponsorului si cresc sansele sa cumpere o copie a acestui echipament. Nike a constatat acest lucru in 2002, cand au crescut vanzarile de tricouri cu insemnele Braziliei dupa ce aceasta echipa sponsorizata de Nike a invins Germania in finala CM-2002. Similar, Adidas a inregistrat o crestere a vanzarilor de tricouri cu insemnele Greciei, dupa ce aceasta echipa, sponsorizata de Adidas, a castigat finala Campionatului European din 2004.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Adidas castiga batalia sponsorilor la Cupa Mondiala.