Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Gabriel Zbarcea, s-a intalnit, ieri, cu o delegatie a Fondului Monetar International (FMI), printre subiectele analizate figurand situatia societatilor Rafo Onesti, SNTR, Tractorul Brasov si Electroputere Craiova. "Am discutat cu delegatia FMI pe tema situatiei actuale a Rafo, SNTR, Tractorul si Electroputere si a stadiului privatizarii din acest moment, precum si viziunea mea si a institutiei pe care o conduc privind aceste subiecte", a declarat, ieri, pentru Mediafax, Gabriel Zbarcea. Potrivit unui comunicat al AVAS, discutiile au vizat stadiul indeplinirii prevederilor memorandumului de politici economice si financiare si programul de privatizare in 2005. "Gabriel Zbarcea a subliniat ca o pondere semnificativa in activitatea pentru 2005 o vor avea mai ales activitatile de valorificare a activelor statului si de postprivatizare, deoarece portofoliul de privatizare s-a diminuat", se arata in comunicat.
Pe de alta parte, presedintele AVAS a discutat cu reprezentantii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pe tema proiectelor bancii in Romania, in special privatizarea Bancii Comerciale Romane. Delegatia BERD a fost condusa de directorul BERD pentru Romania, Hildegard Gacek.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Noua guvernare prezinta vechile gauri din economie.