Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 2,5%, inregistrand cel mai mare avans dupa 29 iunie. In ultimele patru sedinte, indicele a coborat cu 4,4%, din cauza cresterii randamentului obligatiunilor Spaniei la peste 7%.

Avansul titlurilor bancare a fost condus de Banco Santander si UniCredit, care au urcat cu 11%, respectiv 9,2%.

Actiunile Unilever au crescut cu 5,4%, la cel mai ridicat pret din ultimii 20 de ani, dupa ce compania a raportat vanzari peste asteptarile analistilor. Titlurile France Telecom au avansat cu 6,4%, in urma raportarii unor rezultate trimestriale peste estimari, scrie MEDIAFAX.

Indicii nationali au crescut pe 16 din 18 burse europene occidentale. Indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 1,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,8%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 4,1%.

La Madrid, indicele Ibex 35 a avansat cu 6,1%, iar indicele FTSE Mib al bursei din Milano s-a apreciat cu 5,6%.