Instalatia de asamblare a Toyota nu a suferit pagube directe, dar unii furnizori sunt in incapacitatea de a-i livra piesele cerute pentru fabricarea de vehicule, a explicat grupul intr-un comunicat.

"Nu putem spune inca in ce masura va fi afectata productia de intreruperea lanturilor deoarece nu stim cat timp va dura acest lucru", a precizat o purtatoare de cuvant a companiei Toyota la Tokyo, scrie MEDIAFAX.

Grupul a declarat ca o decizie privind redemararea asamblarii incepand cu 17 octombrie va fi luata in functie de o analiza atenta a evolutiei situatiei.

"Capacitatea de productie anuala in trei uzine se ridica in total la 650.000 de unitati, iar in 2010 au fost realizate 630.000 de unitati", a detaliat purtatoarea de cuvant.

Thailanda este afectata in prezent de cele mai grave inundatii din ultimele decenii. [Inundatii devastatoare in Thailanda, Cambodgia si Vietnam]

La nord de Bangkok, unele zone se afla la un metru sub apa, iar un important parc industrial care adaposteste fabricantul de automobile japonez Honda a fost inundat.

Aceasta noua problema intervine in timp ce Toyota tocmai si-a recuperat ritmul productiei normale in toate uzinele din lume, la sase luni de la o incetinire substantiala din cauza repercusiunilor cutremurului urmat de tsunami din 11 martie din Japonia.