Pentru motorina, accizele vor urca cu 11 euro pe tona, de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 euro/1.000 de litri, scrie MEDIAFAX.
Potrivit anexei la proiectul de ordonanta, acciza calculata la 1.000 de tigarete va fi de 76,6 euro anul viitor, in crestere de la 74 euro in 2010.
Acciza specifica va fi in prima jumatate a anului viitor de 48,5+22% din valoare. In a doua jumatate a anului viitor, aceasta se va determina in functie de pretul mediu ponderat de vanzare cu amanuntul aferent anului precedent, acciza ad valorem si acciza totala.
In nota de fundamentare a proiectului se arata ca aceasta majorare s-ar putea vedea anul viitor intr-o posibila crestere a preturilor de vanzare pentru anumite produse. Potrivit documentului, accizele platite pentru bauturile alcoolice vor ramane nemodificate.
Primele produse care se vor scumpi vor fi painea, carnea si laptele, cu procente cuprinse intre 10 si 25, potrivit presedintelui FNPAR, potrivit 9AM.
"Preparatele din carne vor fi primele care se vor scumpi, pentru ca pretul ridicat al materiei prime are un impact negativ asupra acestora, urmand laptele si painea. (...) Procentul cu care se vor scumpi alimentele in urmatoarele luni va fi cuprins intre 10 si 25, in functie de produs", a afirmat acesta.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Accizele la benzina si tutun vor creste in 2011. Se anunta noi scumpiri?.