"Dupa ce dosarul a stat doua luni la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, de care apartine CRP, acesta a fost trimis la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie", a declarat presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, dupa cum informeaza NewsIn.
Consiliul de Onoare al CRP a decis, in data de 22 mai, sa depuna o plangere penala impotriva presedintelui Traian Basescu pentru ca a luat telefonul mobil jurnalistei Andreea Pana, iar presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, a declarat ca apreciaza gestul presedintelui ca fiind inacceptabil si abuziv fata de un jurnalist aflat in exercitiul profesiei.
In data de 19 mai la magazinul Selgros Baneasa presedintele Traian Basescu a luat telefonul mobil reporterului Antena 1 Andreea Pana pentru ca reporterul a continuat sa-i adreseze intrebari desi presedintele i-a cerut sa il lase in pace. Traian Basescu i-a spus reporterului, la fata locului, ca este agresiva si ca va trebui sa mearga la Palatul Cotroceni pentru a-si recupera telefonul.
Ulterior, pe telefonul mobil a fost inregistrata o discutie dintre presedinte si sotia lui in care acesta spunea despre reporter ca este o "tiganca imputita". Mai multe organizatii de presa nationale si internationale au condamnat gestul presedintelui Traian Basescu pe care l-au catalogat drept abuziv si jignitor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cazul 'tiganca imputita' a ajuns la Parchet.