Presedintele Traian Basescu a participat, ieri, la Congresul de constituire a Federatiei Asociatiilor de Pensionari din Romania pentru a-si explica pozitia pe tema Legii pensiilor. Dialogul haotic al sefului statului cu pensionarii s-a desfasurat printre aplauze, vociferari si reprosuri, Basescu avand dificultati in a gestiona discutia. Cand un pensionar i-a facut lui Basescu drept cadou un avion facut dintr-un afis electoral al PD - aluzie la aeronava prezidentiala- , presedintele i-a blamat, vizibil iritat, pe Dan Voiculescu si Ion Iliescu pentru acest gest.
Obsesia sursei de finantare
Seful statului a repetat obsesiv cererea ca Guvernul sa precizeze sursa de finantare a majorarii pensiilor din 2009. "Pe dumneavoastra va pot evita, daca vreau. Dar cu mama si cu socrii ma intalnesc zilnic si-mi va fi foarte greu sa spun "Mama, te-am mintit!", a spus Basescu, referindu-se la posibilitatea nerespectarii angajamentului luat de Guvern. Haosul s-a instaurat cand Basescu a invitat pensionarii la un dialog. Mai multe intrebari i-au fost puse simultan, iar apoi s-a facut coada la microfonul din sala. O pensionara s-a plans ca vecina are o pensie mai mare decat a ei, iar un fost timonier, care s-a adresat cu apelativul "Domnule comandant" (fapt care i-a facut placere presedintelui), s-a intrebat de ce sporurile nu sunt luate in considerare la pensie. Basescu le-a sugerat pensionarilor sa includa acest lucru in programul Federatiei, mai ales ca si el va fi unul dintre beneficiari.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Basescu, pensionarii si avionul de hartie.