A convins PSD sa sustina guvernul Tariceanu. A strins voturile pentru suspendarea lui Traian Basescu in Parlament. A convins PSD sa mearga pina la capat cu demiterea lui Basescu. A determinat Guvernul sa mareasca pensiile, dupa negocierile esuate duse de Geoana. A negociat rocada „TVR pentru PSD si CNA pentru PNL“. L-a impus pe pesedistul Mircea Ursache la Fondul Proprietatea.
De multe ori a negociat in interesul guvernului PNL-UDMR chiar mai bine decit Tariceanu. Surse politice spun ca tot el ar fi negociat contractul de consultanta dintre PNL si echipa Andronic&Finkelstein&Silberstein. A negociat, potrivit propriilor afirmatii, chiar si cu Traian Basescu, insa seful statului neaga ca s-ar fi intilnit cu Hrebenciuc. Un singur mister persista cu privire la capacitatile de negociator ale lui Viorel Hrebenciuc: relatia dintre fiul sau, Andrei, si fata lui Traian Basescu, Elena. Pentru toate acestea, dar si pentru multe, multe altele, lui Hrebenciuc i s-a spus „Sforarul“. Sau „Combinatorul“. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a numit, la un moment dat, „guzganul rozaliu“, iar porecla a prins. In plina campanie impotriva demiterii sale din functie, Basescu i-a spus „sobolan rozaliu“.
Ultima mare negociere politica dusa de Hrebenciuc, inainte de a pleca in vacanta cu echipa de fotbal Steaua in Austria, a fost cu privire la conducerile TVR si CNA. Saptamina trecuta, el a stat ore intregi inchis in birou cu Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor. A dat peste cap sedinta comuna a celor doua Camere pentru ca omul PSD, Valentin Nicolau, nu voia sa renunte la candidatura pentru sefia CNA. In cele din urma, Nicolau a fost convins. Joi, plenul Parlamentului i-a oficializat ca interimari pe Alexandru Sassu (PSD) la TVR si pe Rasvan Popescu (PNL) la CNA. Misiune indeplinita.
Viorel Hrebenciuc si-a demonstrat calitatile de negociator si la discutiile despre pensii. Desi, initial, liberalii au refuzat categoric ideea, facindu-l pe Geoana sa para naiv dupa citeva runde de tratative esuate la Palatul Victoria, Hrebenciuc l-a luat pe Tariceanu in biroul lui Bogdan Olteanu de la Camera Deputatilor, iar la iesire lucrurile pareau lamurite. Se intimpla in urma cu fix o saptamina, pe inserate. „Joi la prinz vom da votul final pe ea (legea pensiilor - n.r.)“, prevestea atunci Hrebenciuc, tot el spunind ca „e un succes foarte mare“ al PSD.
Artizanul actiunii de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu este acelasi Viorel Hrebenciuc. „Avem voturile pentru a-l da jos pe Basescu“, ii asigura Hrebenciuc pe colegii lui de la PSD pe 11 aprilie. In vremea aceea erau doua mari curente de opinie in partid: pro si contra suspendarii lui Basescu. A cistigat Hrebenciuc, in defavoarea Grupului de la Cluj. PSD a votat pe 19 aprilie suspendarea presedintelui alaturi de alti parlamentari din ceea ce urma sa devina „Coalitia 322“.
Cu putin timp inainte de suspendarea lui Basescu, Hrebenciuc tocmai obtinuse o alta mare victorie in galeria sa de negocieri politice. El reusise sa-si convinga partidul de necesitatea votarii guvernului Tariceanu II. Se intimpla la inceputul lunii aprilie, dupa ce ministrii PD n-au mai fost cooptati in noul guvern restructurat. Hrebenciuc spune ca si scoaterea ministrilor PD ar fi meritul sau: „Faptul ca am dat afara de la guvernare partidul presedintelui e putin lucru?“. Hrebenciuc stia cu exactitate cite voturi va obtine noul guvern Tariceanu la investirea in Parlament, pe 2 aprilie.
In fond, el negociase voturile. Despre cit de meticulos e Hrebenciuc cind vine vorba de cifre s-a mai vorbit si atunci cind a aparut in presa celebrul biletel cu variantele de guvernare. Liderul deputatilor PSD notase pe o hirtie trei variante plecind de la numarul fiecarui grup parlamentar. Era imediat dupa ce Basescu a fost reconfirmat in functia de presedinte, cind se punea problema gasirii unei noi majoritati parlamentare. N-a mai fost nevoie, guvernul gindit de Hrebenciuc la inceputul lunii aprilie isi va duce soarta cel putin pina la toamna.
Record: peste 18 ore de negociere continua
Viorel Hrebenciuc spune ca cea mai grea negociere politica din viata sa s-a petrecut in 1994, cind negocia cu liderii sindicali greva mecanicilor de locomotiva. „Au fost 14 ore de negociere. La 4 dimineata am reusit sa dam drumul la trenuri si la 5.00 s-au blocat din nou“, isi aminteste Hrebenciuc. Pe vremea aceea era secretarul general al guvernului condus de Nicolae Vacaroiu. „Au fost si negocieri de 18-19 ore, dar aia cu mecanicii de locomotiva a fost cea mai dificila.“
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Hrebenciuc, adevaratul premier al Romaniei.