Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Rurale, in sedinta sa de ieri, Executivul a adoptat un punct de vedere pozitiv fata de proiectul legislativ initiat de senatorii Eckstein-Kovacs Peter si Gheorghe Funar, privind completarea articolului 4 din Legea 85/2003, Legea minelor.

Forma propusa de cei doi senatori prevede ca "activitatea miniera bazata pe folosirea tehnologiei prin cianuri, in orice etapa a exploatarii aurului si argintului, precum si in orice etapa a procesarii si innobilarii reziduurilor este interzisa (...)". Decizia Guvernului a fost luata la initiativa ministrului Mediului, Attila Korodi. El a solicitat o perioada de tranzitie de cinci ani pentru companiile care folosesc in acest moment cianura in procesul tehnologic.