Alegerile pentru Parlamentul European au intrat in linie dreapta. Biroul Electoral Central a fost constituit vineri, pana la 14 martie trebuie depuse candidaturile, la 13 aprilie incepe campania electorala, iar la 13 mai ar trebui sa ne prezentam la urne pentru a-i alege pe cei care sa ne reprezinte la Strasbourg si Bruxelles. Cu toate acestea, scrutinul ar putea sa aiba loc abia in toamna, daca opozitia va avea succes cu demersul de suspendare a sefului statului.

DACA... Maine, Birourile Permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor au pe ordinea de zi documentul PSD privind suspendarea sefului statului. Plenul reunit ar putea fi convocat la 28 februarie sa analizeze plangerea si sa stabileasca daca da curs suspendarii sau constituie o comisie de ancheta care sa analizeze incalcarile pe care presedintele le-ar fi adus Constitutiei.