Marian Iordache, un copil de 2 ani din comuna botosaneana Hanesti, a avut ghinionul sa dispara la inceput de week-end. Si inainte de o conferinta organizata de IJP Botosani, la care participau oaspeti de vaza. Dupa cinci zile de cautari si investigatii, baietelul nu a fost inca gasit.
Vineri, 29 septembrie. Mari - cum ii spune mama, Roxana Iordache - se juca singur in curtea bunicilor. Fusese lasat in grija celor doi frati ai femeii, care s-au dus la barul din comuna pentru o juma de ora de biliard. Cand s-au intors, baietelul disparuse. Dupa ce l-au cautat prin casa si prin curte, unchii au intrat in panica si, impreuna cu Ioan Lazar, concubinul surorii lor, au mers la postul de politie din comuna. Agentul-sef Vasile Vieru povesteste: "Vineri, la ora 18:30, cei trei s-au prezentat la post si au sesizat disparitia. M-am deplasat imediat la domiciliul familiei si am intreprins primele cercetari".
Cazul a fost anuntat in aceeasi seara la IJP Botosani si la toate posturile de politie din imprejurimi. In cateva ore, la Hanesti a sosit o echipa operativa din cadrul Politiei orasului Saveni, cea mai apropiata localitate. Seful de post, cei 4 politisti veniti de la oras, 3 voluntari din cadrul pazei comunale, 8 rude ale copilului si 2 vecini au fost fortele desfasurate in teren, in primele ore de la disparitia lui Marian. "S-au verificat locuinta, imprejurimile, vecinii, rudele si cunostintele", spune agentul-sef Vieru.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Copil disparut - Viata n-are prioritate!.