Dupa o perioada lunga de tacere, Constantin Ticu Dumitrescu, membru in Colegiul CNSAS, a iesit ieri la atac, criticand atat institutia in care lucreaza, cat si o serie de oameni politici. Atacul sau a facut deja o victima. Mircea Ionescu-Quintus si-a dat demisia din functia de presedinte de onoare al PNL.
Ticu Dumitrescu a aratat ca CNSAS lucreaza "in stare de avarie", se afla intr-o criza de credibilitate si practica "dubla masura". "Pericolul dublei masuri poate fi evitat doar prin aplicarea univoca a legii si prin transparenta. Este foarte important ca membrii Colegiului sa-si reconsidere atitudinea pentru a-si reface credibilitatea si a demonstra ca pot gestiona cu impartialitate scoaterea la lumina a adevarului fara basculari politice, fara interese partizane sau subiective", a aratat ieri Dumitrescu.
El a precizat ca la CNSAS se fac simtite influente politice, "in special pe linie PSD". Dumitrescu a criticat votul acordat in CNSAS la contestatia lui Dan Voiculescu si a judecatoarei Bejinariu, aratand ca nu este de acord cu abtinerea de la vot, pe care o considera o dovada de lasitate. Nici cazul Razvan Teodorescu "nu este in regula", conform lui Ticu Dumitrescu. "CNSAS ar fi trebuit sa lase cazul sa mai dospeasca inainte de a da un verdict si trebuia sa mai facem sapaturi in laturi", a spus Dumitrescu, amintind ca in perioada in care Teodorescu a fost presedinte la TVR s-au ars niste dosare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ticu Dumitrescu loveste-n tot ce misca.