Poezie

Vieţile confuze

de Platon

Iubim atât de mult pe cei ce ne devoră,
Ca pe nişte pui de tigru de mamă rătăciţi,
Când colţii lor le cresc în gheare ne adoră,
Apoi plutim în beznă uimiţi şi pedepsiţi.

Ne zvârcolim pierduţi prin vieţile confuze,
Pe cruci ne aşezăm de-a gata răstigniţi.
Zăpezile ne cresc de-atâtea ierni pe buze,
Şi-n palme ne bat cuie noii parveniţi.

Este îngrădită şi înspăimântătoare
Viaţa asta tristă, pe răboj cu amintiri.
Un alt văzduh se ţese în întâmpinare,
Şi-un adăpost la umbra vechii amăgiri.

Ţara mea, aştepţi, de-o viaţă anii buni,
Şi în acest mileniu eşti tot mai cuvioasă,
Derbedei politici cu vechile minciuni,
Acreditezi să-ţi facă viaţa odioasă.

Se-nalţă pruncii tăi alăturea de şcoală,
Căci pierdere de timp e şcoala pentru ei,
Îşi vând copilăria pe mica agoniseală,
Şi merg peste hotare ca sclavii Europei.

Ridică-te popor învăţat s-o duci mai prost,
Ridică-te popor compromis şi costeliv,
Ştergeţi de pe faţă somn lung şi fără rost,
Şi şterge din istorii că ai fost contemplativ.
07.01.11

08

Meritati multe, multe felecitari!