Romania comunista vs romania azi ...

Inca ne mai confruntatam cu nostalgici care ne explica pe diferite surse .... cat de bine era pe vremea comunismului. Pentru inceput un articol preluat din ziarul Adevarul ...

În anii ’80, vânzarea condiţionată – „ca să luaţi asta, trebuie să cumpăraţi şi asta” – devenise o practică frecventă în cadrul comerţului socialist. Rezultat al anilor de supunere şi dictatură, românii se învăţaseră să tolereze absurdităţile lumii în care trăiau şi acceptau să li se vâre pe gât mărfuri de care nu aveau nevoie.
România, anul 1986, interior de alimentară. „Dacă vreţi să luaţi un baton de salam, trebuie să cumpăraţi şi două picioare de porc.” Zi ceva dacă poţi.
După ore bune petrecute la coadă, storcoşit între cel din faţă şi cel din spate, între cel din stânga şi cel din dreapta, şi, în general, după multe zile care semănau una cu alta şi-n care nu te mai mira nimic, simţul critic şi puterea de reacţie se diminuaseră până la dispariţie.
Aşa că acceptai să plăteşti şi picioarele de porc şi părăseai magazinul fără să comentezi. Şi-a doua zi făceai la fel. Iar zilele se repetau întocmai, într-un şir ce părea nesfârşit.
„Oamenii erau învăţaţi să tolereze absurditatea lumii care li se oferea. Nu reclamau nimic, deşi ar fi putut s-o facă. Vânzarea condiţionată nu era o practică legală şi putea fi atacată”, spune etnologul Şerban Anghelescu, de la Muzeul Ţăranului Român. Nimeni nu mişca însă în front, iar asta e „reacţia de resemnare a celui care crede că nu se mai poate întâmpla nimic şi care aşteaptă să se întâmple ceva din cer şi nu din iniţiativa lui personală”.
Ţi se forţa mâna
În anii ’80, vânzarea condiţionată – „ca să luaţi asta, trebuie să cumpăraţi şi asta” – era o practică frecventă în cadrul comerţului socialist. Dădeai nas în nas cu ea în multe dintre unităţile comerciale ale României socialiste, cu precădere în alimentare şi în librării.
„Dar eu mi-am luat odată şi o pereche de cizme şi m-au pus să cumpăr şi o altă pereche de încălţări, din plastic. Erau mai ieftine, dar tot te făceau să pierzi bani”, spune Dana Popovici, 40 de ani. Ea adaugă: „Oricum, asta a început să se întâmple prin anii ’80, atunci când a început o criză cruntă din motive de returnare a datoriei externe. Până atunci a mai fost cum a mai fost”.
Vânzarea „la pachet” devenise, în ultimul deceniu al epocii comuniste, o obişnuinţă şi pentru că i se creaseră condiţii de desfăşurare. Produsele esenţiale traiului aproape că dispăruseră de pe piaţă, umblai de nebun prin toate pieţele şi magazinele să găseşti ceva. Şi atunci când, într-un final, reuşeai să faci rost de o pungă de ficăţei sau de un pachet de unt, era simplu să fii şantajat cu o conservă sau cu doi „adidaşi”, adică două picioare de porc.
Nu aveai cum să refuzi „afacerea”. George Rizoiu, 55 de ani, rezumă situaţia: „Metoda asta se practica intens la alimentara. Căutai un produs care nu prea se găsea şi, atunci când se găsea, vânzătorii mai puneau alături şi produse care n-aveau căutare. Şi le luai. Ce să faci?”.
Unu plus unu
La rândul său, Adrian Micu îşi aminteşte: „Era în 1988 şi stăteam la coadă să cumpăr salam de Sibiu de la alimentara Arieşul din Alba Iulia. Şi ţin minte că mi-am lăsat loc la coadă şi am plecat la mama, la muncă, să mai iau nişte bani. Aflasem că era obligatoriu să iau, pe lângă batonul de salam, şi două conserve de peşte oceanic. Salamul era 80 şi ceva de lei, o conservă era 10 lei, iar eu n-aveam decât 100 de lei la mine”.
Dana Popovici povesteşte şi ea cum stăteau lucrurile: „La un kilogram de carne, un kilogram de slănină. La un kilogram de piept de pui, o pungă de tacâmuri. Asta era. Şi nu se întâmpla numai în alimentare, ci şi atunci când făceai o comandă la Casa de comenzi. Se adunau trei-patru inşi, comandau de o anumită sumă, dar li se băgau pe gât şi conservele de peşte. Bine, asta e altă discuţie, că nu toată lumea reuşea să afle numărul de la Casa de Comenzi”.
Tactici neortodoxe
Vânzarea „la pachet“ a fost precedată, înainte de anii ’80, de numeroase alte tactici de a scăpa de mărfurile de pe stoc. Valerica Cristea, vânzătoare la alimentara, îşi aminteşte: „Până prin 1982 s-au găsit pui în prostie. Şi nu reuşeam să-i vindem pe toţi, se stricau şi trebuia să îi plătim. Aşa că îi spălam cu apă rece, îi treceam printr-un butoi în care puneam hipermanganat, un dezinfectant, şi îi scoteam din nou în galantare. Cu salamul se întâmpla la fel: dacă trecea timpul şi nu se cumpăra, îl ştergeam bine de mâzgă şi-l dădeam cu ulei, să pară nou, să pară proaspăt, ca să se cumpere”.
Dai ouă, primeşti gaz
Vânzarea condiţionată cuprindea sub pălăria ei cel puţin două fenomene. Pe de-o parte, trebuia să cumperi lucruri de care nu aveai nevoie: conserve de peşte, cutii cu creveţi, cărţi cu autori obscuri. Pe de alta, erai forţat să dai statului lucruri pe care doreai să le păstrezi.
Vezi, de pildă, obligaţia ţăranilor de a plăti în bani, dar şi în ouă, gazul lampant. Lucrurile stăteau în felul următor: cooperaţiile săteşti aveau sarcina de a achiziţiona un anumit număr de ouă de la populaţie. Oamenii nu erau însă dispuşi să le dea pentru că preţul oferit era departe de a fi convenabil.
Dar cum ţăranii aveau, la rândul lor, nevoie de gaz lampant, statul recurgea la o formă de şantaj: le vindea sătenilor gazul, dar cerea în schimb şi o anumită cantitate de ouă.
Dana Popovici povesteşte: „Mi-amintesc cum se ducea bunică-mea cu poala plină cu ouă ca să ia 20 de litri de gaz pentru lampă...”. Etnologul Şerban Anghelescu e de părere că fenomenul acesta exista în sate încă din anii ’50, iar „modelul era sovietic. Marele vecin de la Răsărit inventase asta înaintea noastră”.
„Lumea, ce să zică? Nu mai zicea nimic“
Conservele de peşte nu se cumpărau, în ciuda unei aprige campanii de stimulare a consumului.
Bun, bun, dar de ce se întâmpla asta? De ce se ajunsese la vânzarea condiţionată? Explicaţiile curg una după alta, într-o înşiruire logică. Unităţile comerţului socialist trebuiau să scape de mărfurile care nu se vindeau. Ca să-şi ia salariul şi să meargă înainte, comercianţii trebuiau să elimine din stoc şi acele lucruri care nu prezentau interes pentru clienţi. Nu puteau rămâne cu ele, asta nu era o opţiune.
Vânzarea condiţionată era, aşadar, o modalitate de a debloca piaţa. Vânzătoare la alimentara înainte de 1989, Valerica Cristea povesteşte: „Şefii ne puneau să vindem la pachet. Dacă voiai să iei mai mult decât era raţia, trebuia să iei şi doi «adidaşi», o conservă de peşte sau o cutie de creveţi. Trebuia să le vindem, să nu rămânem cu ele. Câte am mai şi aruncat... Lumea, ce să zică? Nu mai zicea nimic. Le cumpăra, că nu avea ce face. Bine, unii le luau cu ei, alţii le plăteau şi le lăsau în alimentară”.
Planul te mânca de viu
Conservele de peşte erau, de pildă, printre cele mai ocolite produse. Iar asta era, într-adevăr, o problemă, ţinând cont că România avea, în anii aceia, numeroase vapoare de pescuit oceanic şi multe fabrici care produceau conserve. Pentru că oamenii nu se înghesuiau să cumpere peşte şi produse din peşte, o campanie fără precedent de stimulare a consumului fusese iniţiată, iar alimentarele încercau şi ele, cum puteau, să ţină pasul, forţând cumpărarea.
Pe de altă parte însă, vânzarea condiţionată putea fi considerată atunci şi o modalitate de a ţine pe linia de plutire întreprinderi nerentabile: mărfurile nedorite erau introduse şi ele cu forţa în plasa de cumpărături pentru ca o fabrică sau alta să nu ajungă în situaţia de a dispărea, pentru ca muncitorii să nu rămână pe drumuri. Falimentul şi şomajul erau fenomene de neconceput în Epoca de Aur.
Aşa că vânzarea condiţionată era, până la urmă, o formă de corectare a absurdităţilor comerţului socialist, centralizat şi planificat până în pânzele albe. A se vedea, de pildă, cazul librăriilor, care trebuiau să scape de cărţile „de stoc”, ca angajaţii să-şi poată primi salariile. Şi cum planul era umflat de la an la an, sarcina asta devenea din ce în ce mai dificilă.
Lucia Bălan, librar cu 35 de ani de experienţă, e categorică: „Dacă nu făceam planul, nu luam salariul”. Şi explică: „Planul se stabilea în funcţie de vânzările anului precedent. La acesta se mai adăugau, să zicem, încă 20%, şi ăsta era planul pe anul viitor. Şi ca să faci planul, ajungeai să păcăleşti cumpărătorul făcând pachete de cărţi. O carte bună şi una de umplutură”.
Jules Verne, „premiat“ cu câte trei garoafe pe volum
Dacă în cele mai multe dintre cazuri erai obligat să cumperi produse de acelaşi tip, în alte cazuri se întâmpla să ţi se pretindă achiziţionarea unor lucruri total diferite. Adrian Micu spune: „Îmi amintesc că atunci când am cumpărat «Insula misterioasă» a lui Jules Verne m-au pus să cumpăr câte trei garoafe pentru fiecare dintre cele două volume”.
Etnologul Şerban Anghelescu evidenţiază o caracteristică anume a comerţului socialist: „Comunismul este şi perioada asocierilor foarte stranii între mărfurile din magazine. Puteai să găseşti, de pildă, fără probleme, cremă de ghete la florărie. Aveai tot timpul surprize de felul ăsta: să găseşti într-un magazin specializat mărfuri care n-ar fi trebuit să fie acolo”.
Că vânzarea condiţionată a fost o realitate a ultimului deceniu al Epocii de Aur o demonstrează şi exploatarea ei, în cadrul unei lansări de carte, după căderea comunismului, în vara lui 1990. Şerban Anghelescu povesteşte: „Mi-amintesc o lansare memorabilă în care a fost comemorată vânzarea condiţionată. Se întâmpla într-o măcelărie din Piaţa Amzei, aflată la parterul unei clădiri. Cartea lansată se vindea cu un kilogram de carne. Dacă voiai cartea, trebuia să iei şi carnea. Imaginea era foarte limpede, deşi asocierea asta nu fusese făcută niciodată în comunism”.
Adeverinţe şi scobitori
Raţionalizarea mărfurilor şi condiţiile pe care trebuia să le îndeplineşti, ca să le achiziţionezi, intraseră şi în bancuri. A se vedea, de pildă, următorul: „O tânără intră într-o galanterie: «Aş vrea să cumpăr o pereche de chiloţi!», «Avem numai modelul ăsta, 25 de lei bucata». Tânăra achită la casă şi merge cu bonul la raion. «Ce-i asta?», «Bonul pentru chiloţi», «Dar... adeverinţă că lucraţi pe schelă aveţi?»”.
Un altul scoate în evidenţă atât condiţionarea, cât şi minciuna generalizată din acei ani: „Într-o alimentară intră un tip cam timid: «Nu vă supăraţi, ştiu că nu se găseşte, dar poate, totuşi, dumneavoastră aveţi pus deoparte un pic de muşchi ţigănesc...», «Da, sigur, cât doriţi?», «Aveţi? Păi... o jumătate de kilogram dacă s-ar putea», «Sigur că se poate, dar dacă vreţi să luaţi asta trebuie să luaţi şi şuncă de Praga», «Cum? Aveţi şi şuncă de Praga? Păi... daţi-mi un kilogram», «Bine, dar dacă vreţi astea, trebuie să luaţi şi caşcaval», «Cum? Aveţi şi caşcaval? Păi, daţi-mi un kilogram, că tot am luat azi chenzina», «Bine, dar dacă vreţi să luaţi astea, trebuie să luaţi şi scobitori», «Bine, domnule, iau şi scobitori!», «Păi, scobitori nu avem!»” ...

Ori suntem capitalisti, ori nu mai suntem.

E cam pe acolo. cu un internet in plus si libertate de vorbit. Ca cea economica nu au de gind sa ne-o acorde. Trebuie sa ne-o luam. Ca altfel murim .....fara sa traim.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 08:22:33Ca cea economica nu au de gind sa ne-o acorde. Trebuie sa ne-o luam. Ca altfel murim .....fara sa traim.

În Ro.criza f-e nu-i o problemă, dar, criza competenţelor şi-a calificaţilor se cronicizează, dcă nu s-a cronicizat deja!..

Ai dreptate Mihăiţă!..TREBUIE s-o luaţi !..

Scrisoare deschisa,
adresata de oamenii de stiinta din diaspora
candidatilor la presedintie si sefilor de partide politice
din România




Domnilor,


Semnatarii acestei scrisori deschise sunt profesori universitari şi cercetători români care
lucrează temporar sau definitiv în strainatate. Urmărim cu interes şi în permanenţă
evenimentele din ţară şi ne adresăm dumneavoastră pentru a ne exprima profunda
îngrijorare faţă de situaţia actuală şi mai ales faţă de perspectivele cercetarii ştiinţifice
din România.

Importanţa cercetarii ştiinţifice, riscurile şi dramatismul situaţiei sunt
insuficient întelese sau sunt ignorate de catre clasa politica de orice culoare. Demersul
nostru se alatura numeroaselor interpelari mai vechi sau mai recente ale cercetatorilor
romani din Romania sau din strainatate, ramase pana acum fara ecou la nivel politic-
decizional.

In lumea de azi lupta pentru suprematia economica si tehnologica, in care se
angajeaza numai marile puteri, este dublata de o lupta pentru suprematie intelectuala, in
care se inscriu toate statele, indiferent de marime.
Absenta din aceasta lupta descalifica o tara, cu efecte care pot fi dramatice.
Medicina, economia, politica si istoria - pana la productia industriala, mecanica agricola si reciclarea deseurilor, necesita astazi, in
majoritatea tarilor lumii, metode elaborate pe baze stiintifice.

Tarile care se limiteaza la statutul de utilizatori ai acestor metode, sunt
condamnate la o permanenta dependenta de acele tari care le elaboreaza. La polul opus,
tarile care elaboreaza si, in final, vand asemenea metode si strategii, isi asigura nu doar
statutul de tari dezvoltate din punct de vedere economic, ci si pe acela de tari care
conduc, efectiv, destinele lumii.

Romania experimenteaza deja, cu rezultate
dezastruoase pentru viata ei economica, lipsa de fundament profesional in luarea
deciziilor la toate nivelele. Sintagma "merge si asa", mentionata recent intr-un cotidian
romanesc, pare sa existe in subconstientul colectiv. Din pacate, rezultatele acestui mod
de gandire incep sa fie din ce in ce mai cumplite pentru tara, in conditiile in care
globalizarea economica si sociala ia amploare. Romania se condamna la
permanentizarea statutului sau de tara din "lumea a III-a" in domenii prioritare ca:
sănătate, învăţământ, apărare, securitate alimentară, protecţia mediului, domenii care
depind în mare măsură de nivelul cercetării.

In recent aprobata Lege a Cercetarii este subliniat fara drept de apel statutul de
prioritate nationala al cercetarii stiintifice. Noi cerem ca acest statut sa devina efectiv,
nu doar o afirmatie fara acoperire, ca in prezent. In acest scop, insa, toti factorii de
decizie trebuie sa constientizeze faptul ca, astazi, in intreaga lume stiinta a devenit parte
integranta din activitatile economice profitabile si nicaieri ea nu mai este privita ca o
activitate de divertisment a unor savanti "ciudati", izolati de lume intr-un turn de fildes.

Semnatarii prezentei scrisori lanseaza un energic semnal de alarmă pentru luarea
unor masuri hotarate si urgente din partea clasei politice in vederea salvarii cercetarii
stiintifice din Romania. Nutrim speranta ca apelul nostru va fi perceput ca un semnal
apolitic, pornit din cele mai sincere si bune intentii.

La ora actuala, in Romania, situatia dezastruoasa a cercetarii este oglindita de
urmatoarele date concrete:

a. Numarul foarte redus de proiecte finantate de Comunitatea Europeana prin
Programele Cadru FP5 si FP6. Romania pierde astfel sume importante de bani, deoarece
din contributia ei financiara obligatorie la aceste programe europene (acceptata si
semnata de Romania) revin sume infime pentru unitatile de cercetare din Romania. Este
semnificativ in acest sens faptul ca doar 8,68% din propunerile de proiect din Romania
au fost finantate in cadrul FP6, cifra cu mult sub media de 31,58% pentru tarile
europene in general.

b. Romania aloca in continuare cele mai mici fonduri pentru cercetare dintre statele
candidate ale Uniunii Europene (UE). Astfel, Romania a alocat in 2003 doar 0,21% din
PIB - procent cu mult scazut fata de anii 1994 - 1995, cand acesta era de 0,68%. Iata ca -
in timp ce toate tarile est-europene candidate ori recent acceptate in UE aloca cercetarii
si dezvoltarii in jur de 1-2 % din PIB-ul lor – Romania micsoreaza ponderea fondurilor
alocate cercetarii stiintifice! Mai mult, la conferinta de la Sinaia, oficialitatile au anuntat
ca nu va fi respectata conventia dintre UE si Romania, prin care aceasta din urma se
angaja sa aloce 1% din PIB pentru cercetare incepand din 2007. Procentul urmeaza sa
ajunga anul viitor doar la un modest 0,3%, iar cel de 1%, convenit cu UE va fi atins abia
in 2010 - un alt exemplu de obligatie asumata si neindeplinita de catre Romania, intr-un
mers continuu si sigur catre pierderea totala a credibilitatii.

Oricum, acest procent alocat cercetarii este ilegal - pentru ca Legea Cercetarii prevede ca el trebuie sa fie de 0,8%.

c. Intr-un raport intocmit in 2002 de National Science Foundation din SUA, Romania
figureaza pe o pozitie sub-mediocra 46 intre tarile lumii cu doar 34,2 lucrari stiintifice
per milionul de locuitori, in timp ce Iugoslavia este mentionata cu 50,1, Belarus cu 54,
Letonia cu 60,1, Lituania cu 62,1, Croatia cu 73, 3, Bulgaria cu 100,3, Estonia cu 175,
Slovacia cu 190,1, respectiv Slovenia cu 271,3 lucrari per milionul de locuitori. Astfel,
România contribuie cu numai 0,05% la fluxul principal al ştiinţei mondiale, comparativ
cu Polonia 0,90%, Ungaria 0,40%, Republica Cehă 0,33%, Slovacia 0,33%, Bulgaria
0,22%.

d. In perioada 1993 - 2001, numarul salariatilor din cercetare a scazut dramatic, cu
50,7%, numarul total al cercetatorilor din Romania in 2001 fiind de numai 58453. Daca
statul roman nu va interveni energic in vederea stoparii acestui proces, si el va continua
in acelasi ritm, Romania are sanse sa intre in 2007 in UE cu un trist si rusinos record -
acela de-a fi singura tara europeana in care activitatea de cercetare a fost eradicata.

e. Prin proiectele nationale de cercetare-dezvoltare – categoria celor mai substantiale
fonduri de cercetare bugetare - sunt finantate adesea proiecte de cercetare fara valoare
sau desuete, ajungandu-se adeseori la ridicol – fie si prin citarea unora din titlurile
proiectelor (cateva exemple din Programul CERES, competitia C4-2004: "Inventarierea
pietrelor funerare din cimitirul Bellu ortodox", "Menopauza la sobolani" etc.)

Recunoaştem că nici o ţară, cu excepţia poate a unor superputeri, nu-şi poate
permite să acopere toate domeniile ştiinţei. Fiecare ţară trebuie să-şi stabilească
priorităţile după nevoile şi posibilităţile de care dispune. În acest context, România
trebuie să decida: ce şi câtă cercetare ştiinţifică poate să sprijine financiar. Este imperios
necesar ca procesul de evaluare a proiectelor de cercetare propuse spre finantare sa fie o
data pentru totdeauna asezat pe fundamente sanatoase, sa se bazeze pe criterii obiective
de evaluare - in asa fel incat posibilitatea de finantare a non-valorilor, sa fie eliminata.

Este esentiala restructurarea intregii activitatii de cercetare din Romania si
ierarhizarea valorica a institutelor de cercetare si a cercetatorilor stiintifici dupa criterii
de valoare obiective, recunoscute astazi pretutindeni in comunitatea stiintifica
internationala. De asemenea, se impune dezvoltarea relatiilor cu UE intr-un mod
transparent astfel incat contributia Romaniei la programele stiintifice europene sa fie
corecta, sa nu secatuiasca resursele nationale si sa raspunda obiectivelor strategice ale
cercetarilor comunitare la care participa.

Trebuie elaborata o legislatie bine fundamentata, care sa ia in seama dezideratele
mai sus enumerate, sa fie capabila sa faciliteze desfasurarea activitatii de cercetare si sa
elimine birocratia si inflexibilitatea financiara care in prezent o sufoca.

Fata de situatia descrisa mai sus, solicitam de la principalii factori politici sa
indice modul CONCRET prin care vor rezolva problemele reale si grave prezentate mai
jos – ca semn al responsabilitatii pe care si-o asuma fata de soarta Romaniei in urmatorii
4 ani, si, implicit, fata de viitorul acesteia.

Ca un prim pas in aceasta directie, raspunsul sincer la urmatoarele intrebari generale ar putea clarifica
pozitia factorilor de decizie.(Aceste intrebari au fost publicate pentru prima data de Sebastian Buhai in
rubrica Cercetare, Stiinta, Tehnologie de pe portalul independent « Romania libera, in viitor » si au fost
preluate ulterior de catre Asociatia Ad Astra):

1. În opinia dumneavoastră, este ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică o prioritate pentru
România? Doriţi să avem cercetare ştiinţifică performantă în România?

Dacă raspunsul la această întrebare este pozitiv, va rugăm să răspundeţi întrebărilor
următoare:

2. Care vor fi mecanismele de finanţare a cercetării ştiinţifice pe termen lung,
conform planului dumneavoastră; dacă şi cum credeţi că veţi reuşi implicarea atât
a guvernului cât şi a industriei în susţinerea cercetării? Cum vedeţi cercetarea
ştiinţifică privată vis-à-vis de cea publică?

3. Din moment ce sunteţi avocatul unei cercetări ştiinţifice performante (conform
răspunsului la prima întrebare), ce procentaj din PIB care să fie alocat cercetării
ştiinţifice veţi susţine şi în cât timp va fi atins acest nivel, având în vedere ţinta de
3% indicată de UE pentru anul 2010 şi faptul că în prezent procentul din PIB
alocat cercetării de la buget este un minuscul 0,21%?

4. Care este poziţia dumneavoastră în ceea ce priveşte legătura dintre
învăţământul universitar / postuniverstar şi cercetarea ştiinţifica, având în vedere
situaţia curentă din România şi prevederile acordului de la Bologna? În particular,
susţineţi integrarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului universitar /
postuniverstar?

5. Sunteţi în favoarea evaluării obiective, bazate pe criteriul excelenţei în
cercetarea ştiinţifică, a tuturor departamentelor şi institutelor de cercetare şi a
finanţării de bază a acestor instituţii după acest criteriu al excelenţei? Ce părere
aveţi despre faptul că, din cele peste 700 de reviste “ştiinţifice” din România, doar
8 sunt indexate de ISI (principala instituţie internaţională care monitorizează
revistele ştiinţifice), datorită slabei lor calităţi, în timp ce multe persoane din
funcţii de decizie din sistemul academic şi ştiinţific românesc îşi bazează cariera pe
publicaţii în aceste reviste locale?

6. Dacă şi cum veţi rezolva problemele gerontocraţiei, rezistenţei sistemului faţă de
întinerire, opunerii faţă de promovarea pe bază de merit, nepotismului şi
favoritismului din universităţile româneşti?

7. Care este opinia dumneavoastră în ceea ce priveşte mărirea cuantumului
granturilor oferite pentru proiectele de cercetare performante şi a creşterii
importanţei finanţării cercetării ştiinţifice prin metoda granturilor şi burselor de
cercetare?

8. Care este poziţia dumneavoastră faţă de evaluarea propunerilor de proiecte
ştiinţifice finanţate din bugetul de stat? Concret, sunteţi în favoarea evaluării
competitive, bazate pe peer-review, făcută de experţi în domeniile respective?

9. Care sunt, pentru dumneavoastră, domeniile ştiinţifice prioritare pe care
cercetarea românească va trebui să se axeze, domenii care ar fi susţinute şi
finanţate ca prioritare?

10. Ce măsuri concrete veţi lua pentru creşterea statutului social al cercetătorilor,
respectiv redobândirea decenţei şi prestigiului meseriei de cercetator ştiinţific în
România?

11. Cum intenţionaţi să stopaţi “exodul creierelor” către ţările occidentale, în
particular SUA şi statele UE, şi cum intenţionaţi să îi aduceţi înapoi, dacă doriţi
aceasta, pe cercetătorii români performanţi aflaţi deja în centre de excelenţă din
aceste state dezvoltate?

Semneaza:

Prof. George Emil Palade (SUA), laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si
Medicina (1974), membru de onoare al Academiei Romane

Dr. Mihail D. Barboiu (Franta), laureat al Premiilor Europene pentru Tineri Cercetatori -
European Young Investigator Awards (2004)

Acad. Ionel Haiduc (Romania), membru al Academiei Romane
Acad. Alexandru T. Balaban (SUA), membru al Academiei Romane

Prof. Claude G. Mătasă (SUA)

Dr. Daniel Funeriu (Japonia)

Asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români

Forumul Academic Român

Portalul România, Liberă în Viitor

De la: mytcor, la data 2010-01-16 11:55:14

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 08:22:33Ca cea economica nu au de gind sa ne-o acorde. Trebuie sa ne-o luam. Ca altfel murim .....fara sa traim.

În Ro.criza f-e nu-i o problemă, dar, criza competenţelor şi-a calificaţilor se cronicizează, dcă nu s-a cronicizat deja!..

Ai dreptate Mihăiţă!..TREBUIE s-o luaţi !..

Nici o problema Devansez de mult.....

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 23:44:25Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

E o simplă abordare de marketing Mihai....nimic special!

Când toată lumea gândeşte la fel înseamnă că nimeni nu gândeşte.

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 23:44:25Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

...sunt "stoarse" inteligentele locale pe sume derizorii, iar dorinţa specialistului de-aşi ierarhiza competenţa , mai ales în Ro , ca spaţiu deşertificat al recunoaşterilor meritelor prof. este sursa şi motorul dezvoltării exponenţiale-a altora!...

din 2-în-2 exponenţial informaţional, din 10-în-10 salt tehnologic aplicat în piată, şi nu-i decât 0,1% ce se aplică pe masa publică, în rest...

De la: Dorulet, la data 2010-01-16 23:47:22

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 23:44:25Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

E o simplă abordare de marketing Mihai....nimic special!

Pina prin 1995 nu a fost. Mai pe nicaieri.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: nastasemihail, la data 2010-01-17 00:13:51

De la: Dorulet, la data 2010-01-16 23:47:22

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 23:44:25Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

E o simplă abordare de marketing Mihai....nimic special!

Pina prin 1995 nu a fost. Mai pe nicaieri.

De la: mytcor, la data 2010-01-17 00:32:31

De la: nastasemihail, la data 2010-01-17 00:13:51

De la: Dorulet, la data 2010-01-16 23:47:22

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 23:44:25Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

E o simplă abordare de marketing Mihai....nimic special!

Pina prin 1995 nu a fost. Mai pe nicaieri.

De ce rizi. Ca si-au marit gama produselor exponential?

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.

De la: nastasemihail, la data 2010-01-17 02:01:25

De la: mytcor, la data 2010-01-17 00:32:31

De la: nastasemihail, la data 2010-01-17 00:13:51

De la: Dorulet, la data 2010-01-16 23:47:22

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 23:44:25Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

E o simplă abordare de marketing Mihai....nimic special!

Pina prin 1995 nu a fost. Mai pe nicaieri.

De ce rizi. Ca si-au marit gama produselor exponential?

normal !..neuron proaspăt, setos, odihnit, ranament maxim. etc etc..totul la superlativ.

dar, cele din piaţă erau ale lor.

De la: mytcor, la data 2010-01-17 02:04:00

De la: nastasemihail, la data 2010-01-17 02:01:25

De la: mytcor, la data 2010-01-17 00:32:31

De la: nastasemihail, la data 2010-01-17 00:13:51

De la: Dorulet, la data 2010-01-16 23:47:22

De la: nastasemihail, la data 2010-01-16 23:44:25Am observat un fenomen f ciudat. Firmele la care am lucrat, dupa ce au intrat pe piata noastra si pe colaborarae, in citiva ani si-au marit gama de vreo 3-4 ori. Cam in 10 ani. si innoirea la 2 ani. Apoi la 6 luni. Pina sa vina la noi aveau produse care nu se schimbau ca design mai multi ani. Si produse vechi si de 100 ani.
Fenomenul, se pare ca e datorat, asanumitor tari dinamice. Nu numai noi. Sutul in fund nu stiu cine l-a primit, noi sau tarile avansate. e o dilema.

E o simplă abordare de marketing Mihai....nimic special!

Pina prin 1995 nu a fost. Mai pe nicaieri.

De ce rizi. Ca si-au marit gama produselor exponential?

normal !..neuron proaspăt, setos, odihnit, ranament maxim. etc etc..totul la superlativ.

dar, cele din piaţă erau ale lor.

Pina in dec8, aceleasi firme isi innoiau gama la 2 ani. Probabil cele care puteau. Dupa 95, fenomenul e exploziv. Acum cu criza s-a mai domolit.

Cei ce le interzic altora accesul la anumite aspecte ale vietii.....sint satui de acel aspect.