Sfidarea pedepsei capitale!

« DE LA URA LA VIATA », Dreptul de a fi liber!
"Articol aparut in Politia Capitalei nr. 267(*)

Philippe MAURICE, simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta, a fost condamnat la moarte in 1980 (cu putin timp inainte de abolirea acestei pedepse) pentru uciderea unui politist si ranirea a inca doi gardieni, (dintre care unul, ulterior a decedat), in cadrul unui schimb de focuri intre el si autoritatile de ordine publica, care l-au surprins in parking-ul unui supermarket, sustragind un radio-casetofon dintr-un Peugeot 604, pe atunci o masina de lux. Dupa 23 ani de detentie in inchisorile franceze cele mai « reputate », gratiat si eliberat datorita unei performante intelectuale « hors norme » (nemaivazut in mediul carceral !) scrie o carte « De la ura la Viata », ale caror drepturi de autori cedeaza rudelor victimelor sale si care zguduie din temelii intreaga opinie publica franceza si internationala ! Autorul articolului de fata, primind drepturile de autor pentru traducerea acestei carti in limba romana (in faza de finalizare) va lansa aceasta carte in compania autorului ei, pe unul din canalele de stiri ale RCS.

Lucrare de exceptie, remarcabilà atît prin fidelitatea descrierii universului carceral francez (« kafkaian ») din ultimele doua decenii cît si prin modul în care autorul ridicà si abordeazà problema delincventei juvenile în contextul derapajelor sociale de dimensiune, caracteristice societàtii franceze din acea perioadà.
Prin suprapunerea a douà puncte de vederi diametral opuse, cel subiectiv, al unui fost mare criminal juvenil si cel obiectiv, al unui actual reputat om de stiintà în plinà maturitate, autorul descrie debutul sàu în lumea « hors la loi », a criminalitàtii, precum si lungul drum, anevoios cu toate dificultàtile sale, pe care l-a stràbàtut pînà la reusita sa pe plan profesional, care i-a adus gratierea în 2000, dupà comutarea pedepsei sale cu moartea în 1981, la pedeapsa cu închisoare pe viatà.
Universitar, Om de Stiintà, simbolul abolirii Pedepsei Capitale în Franta, Philippe MAURICE este primul mare criminal cu numele înscris în istoria Marelui Banditism (Grand Banditisme) si a Crimelor de Sânge (Crimes de Sang) franceze, gratiat de François MITTERRAND, dupà cîstigarea alegerilor prezidentiale, înainte chiar ca abolirea Pedeapsei Capitale sa fie votatà de Adunarea Nationalà în septembrie 1981, prin interventia Lui Robert BADINTER, (abolitionist convins, aparator benevol ai celor aflati pe culoarele mortii) care devine Ministrul Justitiei al Frantei, in timpul mandatului MITTERRAND.
Philippe MAURICE este însà si simbolul unei reusite profesionale de exceptie si a unei reintegrabilitàti sociale de mare succes, care în timpul celor 23 de ani de detentie (1977-2000) prin renumitele închisori pariziene si de provincie (La Santé, Fresnes, Saint-Maur, Fleury-Merogis, Besançon, Caen, Tours, etc.), trece de la esecul scolar (Scoala profesionalà de Ajutor Contabil, abandonatà!) la titlul de Doctor in Stiinte Umaniste (Istorie, Specialitatea Istorie Medievalà-1995) iar ulterior, Director de Cercetare la CNRS (Centrul National de Cercetare Stiintificà) în cadrul Universitàtii din Tours, în urma eliberàrii sale conditionale, solicitatà de peste 150 de universitari si oameni de stiintà (printre care multi laureati ai Premiliui Nobel) medievalisti renumiti, din toate colturile lumii.
Rebel si reformator de-a lungul anilor sài de detentie, Philippe MAURICE a fost înainte de toate un om revoltat contra sistemelor penitenciar si juridic, pentru încalcarea sistematicà a drepturilor detinutilor si a drepturilor omului, pentru violarea codului muncii prestate de detinuti, contribuind astfel decisiv prin activitatea sa depusà în spatele gratiilor, la ameliorarea conditiilor de detentie, la respectarea drepturilor detinutilor si revalorizarea lor pe plan social.
Nàscut la Paris într-o familie ulterior « dezmembratà », avînd tatàl Oficer de politie (divizionar), un om sever si dur de care mama sa se desparte nu cu mult timp dupà nasterea sa, mutîndu-se cu el si cu fratele lui mai mare Jean-Jeacques « en banlieu » parizian (*) (a se vedea nota autorului de la sfârsitul articolului !), considerà cà esecul sàu scolar ca de-altfel si « alunecarea » lui în structurile atît de formà cît si de fond ale delincventei (alàturi de Jean-Jacques, fratele sau mai mare) este rezultatul naivitàtii lui juvenile, a hazardului, dar si a conjuncturii social-economice caracteritice acelei perioade !
Fàrà a minimiza faptele, fàrà a nega vinovàtia lui (dupà eliberare cerînd scuze rudelor victimelor sale în emisiune televizatà directà si donînd lor toate drepturile sale de autor obtinute din vînzarea lucràrilor sale !), se considerà într-un fel o victimà, pe bunà dreptate, punînd accentul pe faptul ca responsabilitatea pentru esecul lui revine în primul rând societàtii, care nu a fàcut « eforturi » suficiente pe plan social-economic în acele timpuri ( « Giscardiene ») pentru cei ca el si semenii sài, care tràiau în medii sociale defavorizate ale cartierelor gigant în marile banlieu-ri pariziene.
Pornind de la propria sa experientà, de-a lungul întregii sale lucràri, atrage atentia în mod deosebit (în scop educativ !) asupra faptului ca binele si ràul coexistà si cà ceea ce le separà este foarte « fragil » si « sensibil », motiv pentru care de multe ori, « ràtàcirea » pe un drum la « periferia » legilor poate duce în afara lor la o marginalitate, de unde cale de întors nu mai existà !
Din acel moment toate actele si manifestàrile conduc (cu rare exceptii !) càtre un esec sigur care este inevitabil si nu poate fi decît regretabil !
Pentru cà « jocul » delincventei este...un « joc de noroc » ! Un « joc » foarte periculos si este foarte dificil sà-l delimitàm! În majoritatea cazurilor intervine iprevizibilul care nu poate fi nici eliminat, nici controlat si comiterea ireparabilului care ne « împinge » înainte càtre esecul...total, devine o certitudine !
Unii reusesc, bineînteles si datorità unei conjuncturi si « favorabile », sà ràmînà într-un cadru precis, între niste limite ale infractionalitatii, fàrà a comite crime de sânge !
Este si cazul lui Jean-Jacques, care angreneaza pe Philippe fratele sàu mai mic (pe atunci « curat » sub aspect juridic, fàcînd serviciul militar la Pompierii parizieni) pe calea banditismului, fàrà ca ei sà-si dea seama de gravitatea situatiei si ale actelor lor care vor comite, împreuna sau ulterior, separat!
Ironia soartei face cà desi Jean-Jacques în momentul « debutului » lui Philippe era deja cunoscut ca un « membru » activ al marelui banditism si a crimei organizate (bracaje de bancà si furgoane blindate, jaf armat, evadàri, etc.), el ràmîne totusi în limitele acestui tip de infractionalitate, pînà cînd se sinucide la închisoarea din Caen în 1997 în urma arestàrii sale legatà de o serie de spargeri comise în ultimele luni ale anului în curs, la numai cîteva sute de metrii de Centrul de Detentie în care Philippe îsi ispàsea pe atunci pedeapsa sa de recluziune criminalà la perpetuitate.
Philippe, mai tînar însa, de inteligentà remarcabilà, inventiv, îsi manifestà geniul lui atît în bine cît si în ràu ! Astfel, chiar « debutant » fiind, si-a depàsit « maestrul », sub toate aspectele ! mai întîi în ràu, astfel încât pe lângà « repertoriul » lui Jean-Jacques, îsi completeazà « palmaresul » printre altele si cu crime de sânge, ulterior însà si în bine, devenind unul dintre cei mai reputati oameni de stiintà medievalisti.
În sfârsit, cartea este o pledoarie pentru abolirea Pedepsei Capitale, (pedeapsa cu moartea), precum si a Pedepsei cu Recluziune Criminalà la Perpetuitate, (închisoarea pe viatà) chiar în cazurile de certitudine, argumentînd cà acestea nu servesc nici cauza detinutului si nici cauza societàtii, având în vedere cà reintegrabilitatea socialà este întotdeauna posibilà (cu reusità mai mare sau mai redusà !) în cazul persoanelor psihic considerate normale. În cazul mentinerii lor, delincventul esuat deja în actiunea sa infractionalà, este obligat sà « avanseze »...în nelegiurile sale cum nu mai are nimic de...pierdut, deci poate comite în continuare acte mult mai grave (crime de sânge în serie, de exemplu). Pe de altà parte, mentinerea criminalului în universul carceral zeci de ani duce la degradarea fizicà, moralà si psihicà a acestuia, la pierderea tuturor reperelor sale sociale, ceea ce exclude orice posibilitate de reintegrabilitate reusità în societate !
Cert, fàrà sà fi fost condamnat la închisoare pe viatà, Philippe MAURICE nu si-ar fi descoperit vocatia, n-ar fi studiat si nu ar fi putut ajunge un om de stiintà !
Consider totusi cà sacrificiul a fost mult prea mare, regretabil si greu pardonabil ! Cà acelas « rezultat » l-ar fi putut obtine si fàrà comiterea crimelor de sânge, avînd în vedere cà deja înaintea lor, justitia francezà îi « rezervase » suficienti... ani de « studiu », cam tot prin aceleasi « institutii » renumite, enumerate mai sus! El este constient ! A suferit si îsi regretà trecutul ! Pentru cà nimic, niciodatà, indifirent de loc, de timp si de împrejuràri nu poate justifica o crimà de sânge !
Nota Autorului : (*) In Franta anilor 60-70 are loc liberalizarea sexuala care simultan produce o "revolutie" sociala, pe toate componentele sale intrinseci! Aceasta liberlizare, tineretul interpreteaza intr-o conceptie usor « deformata » ceea ce duce la o anarhie, la un "haos" social juvenil intr-un fel, care « blocheaza » autoritatile si le « aduce » intr-o « incapacitate » de a actiona in mod liber si...democratic, conform politicii guvernului!
Este momentul cind, Societatile Occidentale (de consum), incep sa "produca" primele "deseuri" umane in sensul ca economia occidentala trece printr-o faza de incetinire si asistam asfel la o crestere exponentiala a somajului, considerat anterior un fenomen izolat! (In timpul mandatului sau prezidential Valerie GISCARD D’ ESTAING spunea ca daca Franta va avea 5oo.ooo de someri, va exploda! Ce sa mai spunem aztazi cand are 3.ooo.oooo si actualii responsabili politici, considera ca situatia nu este chiar...dramatica!)
Este perioada hiperurbanizarii franceze! Incepe reducerea decalajelor dintre orase si sate si constructia unor cartiere populare, cu cladiri-turnuri, de dimensiuni uriase pe locul mahalalelor metropolelor, care vor fi cunoscute ulterior sub numele de "banlieu", efectele ei fiind surprinzatoare ! In jurul marilor metropole se formeaza structuri si sisteme urbane satelit, organic legate de metropolà, cu un tesut de mare densitate controlind o populatie de cca 3-4 ori mai mare decit a metropolei insasi ! (in unele situatii chiar de 6-7 ori, cum ar fi Paris, Lyon, Lille, Marsilia, etc.) De-altfel, fenomenul are loc in toate statele occidentale mari, industrializate: SUA, Japonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, etc .
Cum aceste cartiere, initial, au fost "destinate" in special fortei de munca "importate", necalificate sau slab calificate (din MAGREB si fostele colonii franceze din Africa Neagra), de-a lungul timpului, datorita cojuncturii social-economice mai sus amintite (dar si a hiperindustrializarii ) ele se vor "degrada" (nu fizic ci social), devenind cartiere sugrumate de somaj, de insecuritate, cu un inalt grad de infractionalitate, in care traficul de droguri, violul, bracajul, furturile de fot felul si chiar omuciderile sunt la ordinea zilei! (Fenomenul nu trebuie generalizat la toate banleurile marilor metropole !Parisul, N.Y-ul, Los Angeles, Londra, etc poseda si banlieuri sic, de lux !)
Intr-un asemenea cartier parizian s-au nascut si au crescut fratii MAURICE cu mama lor, dupa ce ea se despartise de tatal lor, care initial se mutase la Montpellier, iar mai tarziu la Tours.
In sfarsit, din cele prezentate mai sus putem intelege contextul social-istoric si economic in care fratii MAURICE au esuat ! Daca lui Jean-Jacques sansa nu prea i-a surîs, Philippe insa a fost sustinut moral si financiar de mama ei in primul rand, creînd o Asociatie de sprijin pentru Detinuti si familiile lor, dar si de prietenii lui de « bransa » care « frecventau mai des » libertatea. Nu trebuie neglijat nici efortul considerabil si demersurile facute de avocatii lui notorii pe lânga autoritatile franceze, presedentie, guvern si ministere , cum ar fi Jean-Louis PELLETIER, Roland DUMAS (fost ministru de externe francez), Robert BADINTER (fost ministru al justitiei franceze) sau Henry LECLERC si nu in ultimul rând avocata stagiara care i-a introdus arma de foc in Inchisoarea « Rue de la Santé » cu complicitatea lui Jean-Jacques pentru ca Philippe sa-si poata organiza propria sa evadare! Cum fratii MAURICE cât si mama lor aveau orientari politice de stinga sau chiar de extrema stinga, in general, orientari specifice celor care traiec in medii si conditii sociale defavorizate, era « normal » ca responsabili de esecul lor sa fie mediul social deforizat (banlieu) in care au crescut, respectiv autoritatile politice si administrative care nu i-au ajutat si nu au manifestat un interes suficient pentru ca ei sa se poata integra intr-o societate expansionista in plina reforma!
In incheiere, nici demersurile efectuate in favoarea lui Philippe MAURICE si nici sustinerea lui morala nu ar fi fost posibile, daca acest mod de gindire necunoscut si inacceptabil inca romanului, nu ar fi fost deja « familiar » autoritatilor franceze încà de pe atunci, acum 30 de ani ! Ca si orientarea avocatiilor apàràrii, de-altfel, care toti, în frunte cu Robert BADINTER erau abolitionisti si militau cu mult inainte pentru abolirea in Franta a Pedepsei Capitale si retragerea ghilotinei de pe scena executiilor franceze ! Cît priveste situatia aztàzi, acest mod de gîndire, nu numai cà a fost « conservat » in « perfecta stare » ci chiar, « imbunatatit » si « consolidat », exercitînd o puternica « presiune » asupra Ministerului Public in acuzarea delincventului si solide circumstante atenuante pentru...apàrare!

(*) Thomas CSINTA, Profesor de Matematici Aplicate in Stiinte Sociale, Director de Cercetare Departamentul MASS (Matematici Aplicate in Stiintele Sociale-Programul de Reabilitare Sociala a Criminalilor Recidivisti) Centrul de Consultanta, Studii & Cercetari de pe langa Scolile Superioare de Inalte Studii Paris, Corespondent de Presa, Revista "Politia Capitalei"

"In direct de la Paris: PEDEAPSA CAPITALA
Thomas CSINTA, Director Programme MASS, Centrul de Consultanta, Studii si Cercetari de pe langa Scolile Superioare de Inalte Studii, Paris, Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa, Revista "Politia Capitalei", Monitorul OADO (Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului)

(*) Publicat in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepurilor Omului-OADO, nr.9 (51), septembrie/2004, simultan in limbile romana si franceza

Nota:
Autorul consultind peste 30 de lucrari ale “abolitionistilor” francezi consacrati, nu reproduce fidel nici opinile si nici interpretarile acestora relativ la Pedeapsa Capitala. Exprimind un punct de vedere strict personal, eventualele erori de interpretare sau abateri de la punctele lor de vedere pot fi imputate numai autorului acestei lucrari!

Problema Pedepsei Capitale-Pedeapsa cu Moartea, ramine una dintre cele mai complexe si controversate probleme cu care se confrunta juridictiile statelor, atit care le aplica inca cit si ale celor care le-au abolit, deja, de la instaurarea ei in antichitate, “fundamentata” ulterior in Evul Mediu, si “desavirsita” in Epoca Moderna a zilelor noastre.
Caracteristica (inca!) atit marilor democratii recunoscute cit si societatilor mai putin avansate democratic, utilitatea acestei pedepse atit pe plan social-moral cit si pe plan juridico-politic ridica o serie de semne de intrebari la care un raspuns simplu si coerent, general si impartial nu poate fi formulat avind in vedere “dimensiunea” parametrilor actelor criminale precum si contextul in care ele au fost comise tinind cont si de circumstantele agravante sau atenuante de rigoare, care le insotesc!
Nu rare au fost si sint situatiile in care puternicul conflict declansat, apoi instaurat, intre diferite sondaje populare de opinie, referitor la acest subiect si constitutia tarii, au blocat ani, zeci sau sute de ani procesul de abolire a acestei pedepse, considerat astazi, fara rezerve, un pas progresist important sub toate aspectele in istoria omenirii in general si, in istoria societatilor abolitioniste, in particular.
O trecere in revista a unor detalii de anvergura referitor la aceasta tema nu este posibila din cauza spatiului limitat de care dispunem. Vom incerca totusi sa punem in evidenta intr-o forma unitara etapele fundamentale care au marcat aceasta pedeapsa de-a lungul timpului, considerata ca cea mai importanta in ierarhia pedepselor aplicate de legislator, precum si al lungului proces care a condus la abolirea ei intr-unul din statele cele mai avansate democratic si civilizate din lume, Franta.
Acest lucru pare justicat si datorita faptului ca abolirea acestei pedepse a opus cea mai mare “rezistenta” si a creat cele mai mari probleme atit pe plan juridic cit si social, in Franta, ea fiind ultimul stat din Europa Occidentala, care in ciuda democratiei sale avansate de care se bucura si a unei majoritati populare de 63% pentru mentinerea acestei pedepse, adopta in sfarsit dupa instaurarea primului mandat Mitterrand, in Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, (cu 367 voturi pentru! si 113 contra), abolirea pedepsei capitale pentru orice fel de crima pedepsita de codul penal francez.

PRO SI CONTRA
Rolul si utilitatea Pedepsei Capitale precum si dorinta abolirii ei, cronologic vorbind, a fost ridicata cu mult inainte de aparitia ghilotinei, masina mecanica a terorii si a groazei care a curmat viata a sute si sute de condamnati la moarte, considerata “umana” si “democratica” de cel care a propus-o justitiei franceze in 1789, Joseph-Ignace GUILLOTIN, medic si om politic francez, fost membru al Adunarii Nationale post-revolutionare.
Partizanii ei se justifica prin faptul ca ea fost intotdeauna practicata de catre popoarele ”cuminti” si civilizate, pentru necesitatea pedepsirii vinovatului cu o pedeapsa echivalenta cu cea care a comis!
Mai presus de asta, aceasta pedeapsa este necesara ca o masura de protectie a societatii, avind in vedere ca un nerecedivist neiertat si executat nu poate recidiva. Inchisoarea pe viata insa, cu posibilitatea eliberarii conditionate, nu elimina riscul de a recidiva, pentru ca cel condamnat la inchisoare pe viata, poate evada sau poate fi eliberat conditionat si deci poate…recidiva!
In sfarsit, exista si problema economica! Este complet “revoltator” faptul ca societatea sa “intretina” un criminal 20-30 de ani in detentie pe banii contribuabililor pentru ca odata cu eliberarea lui sa-i”permita” si o eventuala ..recidiva!
Legea lui Talion: a pedepsi omul acolo unde a gresit si conform greselii lui, o regasim si la pictorii DORE, BOSCH, BRUEGEL sau in lucrarile literare ale lui DANTE (Divina Comedie) si SARTRE (Cu usile inchise)
Abolitionistii, (punct de vedere sustinut si de autorul acestui articol!) considera ca viata este un “dar”, al naturii (indiferent de modul ateist sau credincios… al interpretarii!), care nu este ”oferita” decit intr-un singur…exemplar! In concluzie, a pune capat ei cu buna stiinta, cu sau fara cruzime, este…o crima!Iar, a raspunde la crima, prin …crima este…inuman! Deci Omul nu poate accepta asa ceva! Este contrar drepturilor sale fundamentale.
Pe de alta parte, majoritatea crimelor comise au loc in niste situatii ”speciale” pe fondul unor circumstante atenuante, care ulterior, sint regretate profund de cel care le-a comis, mai putin in cazul in care individul poseda grave tulburari psihice, caz in care, crima comisa nici nu-i poate fi imputata, el fiind iresponsabil in momentul comiterii actului!
In sfarsit, fiecare criminal, chiar si cel mai odios, are ceva ”bun” in el! Este ceea ce trebuie…”recuperat” si ulterior, ”fructificat”! In felul acesta recidiva este practic…exclusa, in special dupa ani grei de detentie, in care reperele omului…se modifica in general, …in bine! Mai mult, exista un numar considerabil de crime, despre care nu stim exact nici unde si nici cine le-a … comis! Nu avem deci nici o certitudine in privinta…inculpatului!
In acest caz, daca cea mai mica indoiala exista, unui “potential” nevinovat nu i se poate “retrage” dreptul lui fundamental…de a trai! Sint numeroase cazuri de erori judiciare, executia fiind un proces ireversibil ea pune capat oricarei sperante de reabilitare!
Experienta arata ca in numeroase cazuri, persoane ”zdrobite” social, retinute ani de zile in fundul celulelor centrelor de detentie, se pot reabilita chiar daca au fost vinovati si au comis acte criminale grave!
Sentimentul de libertate atit de mult caracteristic omului, este si mai profund la cel nevinovat! (Autorul articolului de fata fiind direct implicat in cadrul unui program MASS-Matematici Aplicate in Stiintele Sociale in conducerea unui proiect de cercetare legat de posibilitatea readaptabilitatii in societate a criminalilor periculosi, recidivisti)
Printre marii abolitionistii, inca de pe vrmea lui GUILLOTIN, putem mentiona personalitati marcante ale culturii si vietii politice ca MONTESQUIEU, VOLTAIRE, BECARIA (Delicte si Pedepse,1764) iar mai tarziu pe LAMARTIN, HUGO, Maurice BARRE, Aristid BRIAND, Jules LEMIRE si Jean JAURES.
Mentionam aici insa ca, inculpatului, condamnat la moarte nu-i mai ramane decit o singura sansa de a scapa de…executie: Gratierea Presidentiala! Intotdeauna posibila, fara ca presedintele sa-si justifice actul !
Utilizat in general in cazuri iesite din comun, aceasta gratiere este destul de “aleatoare” si puternic influenta de “climatul” social-politic (alegeri, opinie publica, etc.) in care mijloacele mass-media joaca un rol foarte important!

ABOLIREA
Pentru ca in Franta dilema “Pro si Contra “Abolirii Pedepsei Capitale sa “atinga” o dimensiune de proportii, de anvergura (internationala, chiar!), trebuie insa asteptat… mandatul lui GISCARD d’ESTAING (1974-1981)
Desi om politic de”dreapta” (Leader al partidului UDF) de inalta tinuta morala si politica, intelectual de inalta clasa, om de litere, european convins (elaborind bazele legislatiei europene!), pacifist, (aztazi Membru al Academiei Franceze!), GISCARD, ar fi fost ”favorabil”…abolirii Pedepsei cu …moartea!
Contextul social-politic, national (dar si international!) al timpului “nu i-a permis”…insa sa
se declare in “direct”, deschis,…abolitionist!
Prins intre “ciocan” si “nicovala” climatului politic din ceea de a doua jumatate al deceniului opt, mai exact intre opinia politica internationala, (Franta fiind singurul stat din Europa Occidentala care mai aplica pedeapsa cu moartea!) si…opinia publica franceza, favorabila pedepsei cu moartea intr-un procent de aproape 70%, (de care “avea nevoie” pentru un eventual, al doilea…mandat), GISCARD, “legat de maini” si de “picioare” nu si-a “putut” pronunta public…optiunea, facuta insa fara nici o ezitare sau ambiguitate, de titularul noului mandat, Francois MITTERRAND!
Este momentul cind dilema “Pro si Contra” abolirii Pedepsei Capitale isi atinge…apogeul!
Reprezentant al “aristocratiei intelectuale” sau al ”intelectualitatii aristocrate” franceze, mare umanist, titular a doua mandate prezidentiale (in total 14 ani!), care a marcat istoria Frantei pe toate planurile: social-politic, juridic, economic, MITTERRAND a fost invins la limita de GISCARD in 1974! In 1981 insa, el castiga ”detasat” alegerile prezidentiale, in ciuda faptului ca s-a pronuntat public, deschis, inainte de….alegeri, ca…. abolitinist convins, avind convingerea ferma ca Pedeapsa Capitala este o …crima, “sub acoperire” si “legalizata”, comisa…de legislator!
Astfel, alegerea lui MITTERRAND in functia de Presedinte al Frantei pe 10 mai in 1981, pune capat, executiilor barbare si scoate din uz definitiv ghilotina, considerata o “rusine” de…abolitionisti si de partizanii drepturilor omului!
“Misiunea” de a duce la bun sfarsit “optiunea” abolitionista manifestata inainte de alegeri, MITTERRAND o incredinteaza unui prieten intim a lui, Robert BADINTER!
Avocat parizian de prestigiu, abolitionist “innascut”, aparator voluntar al celor “inghesuiti” in culoarele mortii din marile centre de detentie franceze, Profesor Agrégé de Drept, BADINTER, fiul unui imigrant rus evreu, numit de MITTERRAND in primul sau mandat “Garde de Sceaux” (Ministru al Justitiei) pune capat “crimelor”, comise in toata legalitatea…de justitia franceza, adoptind in Sedinta Adunarii Nationale din 16-17 septembrie 1981 proiectul de lege privind abolirea pedepsei cu moartea!
Votarea acestei legi conduce la promulgarea pe 9 octombrie 1981 a legii conform careia toate sentintele de condamnari la Pedeapsa Capitala incepind cu 1 noiembrie 1980 vor fi automat comutate la inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de maximum 25 de ani! De la aceasta data sentintele pronuntate pina la abolirea pedepsei cu moartea, neexecutate, toate au fost comutate in pedeapsa cu inchisoare pe viata!
Efortul depus de BADINTER de-a lungul timpului in favoarea acestei legi este impresionant!
Prezentam aici momentele de “rascruce” care au marcat profund acest demers si care au contribuit la “abdicarea” pedepsei capitale in Franta!
22 septembrie 1971
In Centrul de Detentie pentru pedepse lungi, Clairvaux, doi detinuti C.BUFFET, condamnat la inchisoare de viata pentru crima si R. BONTEMS, condamnat la 20 de ani de inchisoare privata de libertate pentru jaf armat, luind ostateci, un gardian si o infirmiera, cer eliberarea lor, in schimbul vietii ostatecilor. Tentativa esueaza! BUFFET sugrumand cei doi ostateci, devine responsabil de 3 crime atroce!
Cei doi infractori fiind din nou inculpati, sint condamnati la moarte in iunie 1972 de Tribunalul din TROYES, confirmat si in apel de Curtea Suprema de Casatie, avocat al apararii fiind R. BADINTER, aflandu-se atunci la primul sau proces de aceasta”dimensiune”!
Cum Georges POMPIDOU, atunci presedinte al Frantei, nu îi gratiaza, cei doi sint executati in “celebra” inchisoare din “Rue de la Santé”, la Paris, pe 28 noiembrie 1972.
Momentul este crucial, pentru ca este pentru prima oara din istoria pedepselor capitale in Franta, cind complicele care nu a ucis niciodata, este condamnat la pedeapsa cu moartea ca si cel care a comis…crimele! Si asta in ciuda faptului ca BUFFET intr-o scrisoare deschisa adresata presei si presedintelui isi recunoaste vina, accepta fara regrete pedeapsa capitala, disculpind complet pe BONTEMS, cerind presedintelui gratierea lui!
Presedintele a refuzat gratierea, ceea ce era lesne de inteles, avind in vedere ca fata de ceilalti doi presedinti ai Frantei mai sus amintiti care au succedat lui, POMPIDOU se declara ferm si categoric, direct si public, impotriva abolirii pedepsei cu moartea, considerand o masura de securitate pentru …natiune!
20 ianuarie 1977
Tot Tribunalul de Inalta Instanta din TROYES, condamna Patrick HENRY la inchisoare pe viata, pentru sechestrarea si uciderea unui copil, cu premeditare. Este meritul avocatului apararii Robert BADINTER, care “evidentiaza” o serie de indoieli legate de derularea anchetei de instructie! Ulterior, dupa 17 ani de privare de libertate, dosarul P.HENRY este redeschis, datorita unor elemente noi aparute, legate de testul ADN “cules” la fata locului!
Dupa 20 de ani de detentie P.HENRY este eliberat si…reabilitat, fiind victima unei grave erori judiciare! In inchisoare isi desavirseste studiile sale universitare, proband astfel ca reintegrarea lui sociala este posibila!
Si acest moment este crucial, fiindca este pentru prima oara cind pentru doua cazuri asemanatoare, o Curte de Justie, pronunta…doua verdicte…diferite! Aici mentionam ca in 1976 pe 28 iulie, in “celebra” inchisoare din Marsilia, “Baumettes”, C. RANUCCI, fiind condamnat la moarte in 1974 (la numai 22 de ani far aca vinovatia sa sa sa fie « solid » probata !) si negratiat de GISCARD, este executat, pentru un caz similar cu a lui P.HENRY.
Christian RANUCCI si-a sustinut nevinovatia chiar si in momentul executiei sale, cerind reabilitarea lui! Astazi, o Asociatie creata ulterior de mama sa si apropiatii sai, convinsi de nevinovatia lui se zbate pentru reabilitarea sa pe plan social ! O lucrare celebra publicate pe aceasta tema « Le Pull Rouge » intareste nevinovatia lui RANUCCI.
28 octombrie 1980
Curtea Suprema pariziana de Justitie, condamna pe Philippe MAURICE la pedeapsa capitala. Atunci in varsta de 24 de ani, inculpatul cu un complice sint surprinsi de un gardian public si un om al legii sustragind radiocasetofoane in Parkingul unei Supermarché! In urma schimburilor de focuri, politistul moare, gardianul este grav ranit! MAURICE si complicele, interpelati mai tarziu de fortele de ordine sint arestati in urma unor noi schimburi de focuri. Ranit grav, complicele moare, nu inainte ca MAURICE sa execute inca un politist si sa raneasca grav, altul!
Ca si cum nu ar fi fost “suficient”, Philippe MAURICE fiind incarcerat intr-o alta”celebra” inchisoare de inalta securitate, din regiunea pariziana, Fresnes, rezervata criminalilor recidivisti, in disperarea lui…nemarginita isi pune la cale…propria evadare, “convingind” o tinara avocata la …curtea suprema… sa-i introduca o arma de foc.
Tentativa lui de evadare, de altfel bine ”pregatita”, esueaza, omorind un gardian al inchisorii si ranind grav, un…altul!
Fara drept de apel, Philippe MAURICE, este condamnat definitiv la moarte si in imposibilitatea “practica” de gratiere! (niciodata in istoria Frantei, intr-un asemenea caz gratierea prezidentiala nu ar fi fost posibila, chiar daca presedintele avea dreptul,… fara sa-si justifice actul!).
Contactat de BADINTER, care este impresionat profund de acest caz, cu atit mai mult cu cit este surprins de inteligenta criminalului in ciuda esecului sau scolar si, care de la afacerea BUFFET si BONTEMS a salvat viata a peste zece condamnati la moarte in apel (“blocand” practic executiile dupa 1977), Philippe MAURICE care isi astepta executia, avea sa afle ca “foarte probabil” va fi simboulul abolirii Pedepsei Capitale! Si BADINTER nu s-a inselat!
Philippe MAURICE este primul criminal de mare”calibru”cauia i se comuta pedeapsa capitala in inchisoare pe…viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani!
Inainte ca legea de abolire sa fie votata de Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, castigind alegerile, MITTERRAND l-a gratiat deja pe Philippe MAURICE, cum executia lui nu mai putea “sa astepte” promulgarea legii de abolire a pedepsei cu moartea!
Celelate opt persoane care intre timp îsi asteptau executiile, au fost”obligate” sa…astepte legea BADINTER, cel care prin demersurile lui poate fi considerat fara rezerve, pe buna dreptate, “Parintele” abolirii Pedepsei Capitale in Franta!
Vizitindu-l pe Philippe MAURICE la inchisoarea pariziana, “Rue de la Santé”, avind in vedere climatul alegerilor prezidentiale, BADINTER l-a “asigurat” ca…viata lui…este”practic”…salvata, spre mare lui…mirare, pentru ca daca MITTERRAND castiga alegerile, Pedeapsa Capitala va fi abolita! In caz de infrangere, GISCARD reales, “favorabil” abolirii, fiind la al doilea mandat, va abolii si el…Pedeapsa Capitala, (“nemaiavind” nevoie de votul…alegatorilor…sai!)
Iar in perioada alegerilor prezidentiale, executiile fiind evident,…suspendarte!
“Teoria” lui BADINTER a functionat perfect. Philippe MAURICE, in momentul arestarii in esec scolar, practic “analfabet”, dupa 22 de ani de detentie, este eliberat conditionat, in 2002. Avind de trecut obstacole extrem de dificile, de toate felurile, in urma unui efort intelectual iesit din comun, sustine teza sa de doctorat, inca… in inchisoare!
Doctor in Stiinte Umane (Istorie Medievala) si Cercetator Stiintifc la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS), azi, este autor a unor lucrari de mare anvergura, cu adevarat remarcabile, care dovedesc un nivel intelectual si profesional iesite din comun! Cerind scuze public rudelor celor ucisi, in Emisiuni televizate si mijloace mass-media, doneaza acestora, totalitatea drepturilor sale de autor obtinute din vanzarea lucrarilor sale, suma ridicindu-se la citeva milioane de euro!

Philippe MAURICE nu este numai un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta ci si un exemplu de posibila reintegrare cu succes in societate, a unui fost, mare criminal! Mai mult, un exemplu al unei reusite profesionale si sociale de exceptie,…fara pericolul…de a recidiva! Marcind istoria profund, atit prin crimele pe care le-a comis, cit si prin marile sale realizari profesionale si caritative in scop umanitar,ulterior, intra in legenda inainte de toate, ca omul care a “vazut” moartea si… a “invins” ghilotina!
Pentru …restul, lasam istoria sa-l…. judece!

Abolirea Pedepsei Capitale in Franta, este un pas important in Europa, dar …nu foarte semnificativ in…lume, avand in vedere ca executiile se succed zilnic si sute si sute de oameni sint executati, fiind astfel privati de unul din drepturile lor fundamentale, dreptul la viata.
Amnesty International precizeaza intr-un raport ca astazi inca 90 de tari sunt neabolitioniste, ceea ce reprezinta un procent foarte ridicat, 46% din totalitatea tarilor lumii!
Din totalitatea celor 105 ramase, 68 au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate tipurile de crime, 14 o mentin pentru crime exceptionale (ex.crime de razboi, genocid) si 23 sint abolitioniste in …practica (adica, desi legislatia tarilor respective permite pedeapsa cu moartea, n-au practicat executii in ultimii 10 ani!)
In Statele Unite ale Americii, (considerat cel mai democratic stat!), dupa suspendarea Pedepsei Capitale intre 1967-1976 de catre Curtea Suprema, in 1976, ea, organul judiciar federal competent in asemenea probleme revine la decizia ei permitind instaurarea acestei pedepse conform unei decizii luate de fiecare stat in parte.
La nivel federal, Pedeapsa Capitala a fost reinstaurata definitiv de catre Guvernul Americian in 1988.
Astfel numai 12 state au suprimat pedeapsa cu moartea, cele cu criminalitate”relativ” redusa printre care: Alaska, Dakota de Nord, Hawai, Iowa, Maine, etc, iar altele 38 au restabilit-o dupa 1976, unde criminalitatea are “cote” ridicate, cum ar fi : New York, New Jersey, Alabama, Arizona, Colorado, Nevada, Florida Georgia,Ohio, Missouri, Mississippi, Illinois, Oklahoma, Pensylvania, Montana, Texas, California, Virginia, etc.
Printre statele cu cele mai multe executii sint : Texas (245), Virginia (83), Florida (50), Missouri (48).
Din 1977, ( cind a avut loc ultima executie in Franta!) legislatorul american a executat 739 de persoane, din care peste jumatate in ultimii 5 ani, utilizind una din sinistrele si macabrele sale mijloace de trecere ….in “nefiinta” :
Injectia letala, Scaunul electric, Camera de gazare, Plutonul de executie si Spanzuratoarea!

EPILOG
Fara a fi toleranti, fara a incerca sa luam o pozitie ferma impotriva Pedepsei Capitale acordam in mod voluntar votul nostru de incredere unei justitii care raspunde la crima comisa de cel inculpat, printr-o “crima legalalizata” de legislator, devenind astfel sustinatori ai unei justitii care…”ucide sub acoperire”, legal.
Prin comiterea unui asemenea act barbar nu vom readuce la viata victimele inculpatului, inlaturam insa orice sansa a sa de reabilitare, cu atit mai mult cu cit in afacerile criminale, deseori exista atit …indoiala cit si…. circumstante atenuante! Si chiar daca in majoritatea cazurilor nu exista indoiala in aceasi majoritate de cazuri exista sigur… circumstante atenuate!
Totul este sa le cautam, sa le gasim… in timp util si sa le interpretam cu…responsabilitate!
Cert, un nerecidivist, neiertat nu poate recidiva! Dar,…in cazurile de recidiva, noi, societatea, comunitatea celor “independenti” nu avem nici…o responsabilitate?
Experienta, studiile si cercetarile efectuate in domeniul reintegrabilitatii sociale, arata ca in majoritatea cazurilor de recidiva, fostul delincvent, un social ”dependent” nu a fost “corect” reabilitat in societate! Cu alte cuvinte, noi( societatea), nu ne-am asumat “corect” responsabilitatea!
In locul reintegrarii reale, noi am preferat, una “de forma”,…marginalizarea lui! Iar aceasta marginalizare a lui nu este altceva decit excludarea lui din toate structurile socio-profesionale, o excluzine care ulterior devine, indirect, o alta “condamnare” , una…sociala si deci inevitabil, “motorul” generator… al propriei sale ….recidive!

Revizuirea pedepselor in PJP (Procedura Juridica Penala)
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatii Criminale, Atasat de Presa, Paris
Grupul de Presa al Politiei Capîtalei

Noua CRCP (Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale) a fost instituita in Franta printr-o lege pe 23 iunie 1989 si ea este insarcinata sa organizeze revizuirea sentintelor judecatoresti atat in proceduri juridice corectionale (agresiune sexuala, talharie, furt calificat, trafic de stupefiante, escrocherie, prostitutie, etc.), cat mai ales in cele criminale (viol, omucidere, asasinat/crima premeditata, trafic de stupefiante cu drog dur, jaf armat, kidnapping, atentate, terorism, spionaj, etc.).
Cunoscuta si sub numele de CRDP (Comisia de Revizuire a Deciziilor Penale), conform articolului L.451-1 din Codul Organizatiei Judiciare franceze, (text de referinta : articolele 622-626 din CPP-Codul de Procedura Penala), este compusa din cinci magistrati ai Curtii de Casatie (membri titulari) desemnati de catre Adunarea Generala a acestei jurisdictii, asistati de catre cinci membri suplinitori desemnati prin acelasi procedeu, avand ca presedinte unul dintre cei cinci membri titulari, ales dintre magistratii CPJC (Camera de Procedura Juridica Criminala).


Comisia are obligatia (cel putin teoretic !) sa instruiasca toate cererile care au fost depuse spre revizuire, dupa care, ea este abilitata sa efectueze direct sau indirect (prin comisii rogatorii) toate investigatiile pe care le estimeaza ca importante si necesare in respectivul dosar penal, pentru cunoasterea realitatii, respectiv, restabilirea adevarului.
Ulterior, ea organizeaza o audienta in cursul careia, pe de o parte, Avocatul General (al acuzarii) reprezentand Ministerul Public, iar pe de alta parte, condamnatul cu avocatul lui sunt audiati (in scris si oral !) in privinta capetelor de acuzare, care la randul lor pot solicita ca decizia comisiei sa fie facuta intr-o sedinta publica.
In urma acesteia, ea statueaza printr-o decizie motivata (argumentata), incontestabila prin recurs.
Admiterea unei cereri de revizuire de catre CRCP/CRDP presupune in mod obligatoriu, pe de o parte, ramanerea definitiva a sentintei judecatoresti (in procedura corectionala sau criminala) prounutata de catre un TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), eventual, in urma unei contestatii la Curtea de Apel, iar pe de alta parte, existenta unui element nou, necunoscut jurisdictiei (completului de judecata) in momentul procesului, respectiv, al pronuntarii sentintei, de natura sa puna la indoiala culpabilitatea celui condamnat !
In cazul in care estimeaza ca cererea este susceptibila de a fi admisa, ea sesizeaza Camera de Procedura Juridica Criminala (Chambre Criminelle) a Curtii de Casatie, statuand ca o « Curte de Revizuire a Condamnarilor Penale » !
In Franta, ea este o « formatiune » speciala « ratasata » Camerei Criminale a Curtii de Casatie, insarcinata cu examinarea cererilor de revizuire a hotararilor judecatoresti in materie penala (corectionala si criminala) ramase definitive si nu poate fi sesizata direct de catre condamnat, care in prealabil, trebuie sa formuleze (el insusi sau prin intermediul avocatului sau) cererea de revizuire a sentintei sale de judecata CRCP-ului, care la randul ei decide sa transmita sau nu dosarul Curtii de Revizuire !
Curtea de Revizuire, in urma unei sedinte publice, audiind, pe de o parte reprezentantii Ministerului Public, iar pe de alta parte, apararea, statueaza printr-o ordonanta (decizie) care ramane definitiva, fara posibilitatea de a putea fi contestata ulterior in fata unei jurisdictii!
Astfel, daca ea considera cererea « intemeiata », poate anula condamnarea pronuntata anterior de catre un TGI ramasa definitiva si sa trimita condamnatul (devenind inculpat !) in fata unui alt tribunal avand aceasi competenta juridica in materie de condamnari penale.
Daca nu exista aceasta posibilitate, in special, in cazul in care condamnatul a fost amnestiat (gratiat), a decedat sau este iresponsabil (dementa), in cazul contumaciei sau al prescriptiei pedepsei, Curtea de Revizuire, poate ea insasi sa statueze in ceea ce priveste soarta fostului condamnat, devenind inculpat in urma anularii hotararii judecatoresti pronuntate anterior !
In cazul in care revizuirea sentintei judecatoresti a unui condamnat are ca rezultat achitarea lui (“relaxe”, “non-lieu/incetarea urmariri penale) el are dreptul sa fie despagubit si poate solicita statului « repararea » detentiei provizorii pe care a suferit-o pana la punerea sa in libertate ! (eliberarea sa definitiva din centrul penitenciar, inchisoare, centru de detentie, etc.)
Este vorba de prejudiciul material si moral, prevazut de catre articolul 149-1 din CPP (Codul de Procedura Penala).
Ratasata Curtii de Casatie, CNRDP (Comisia Nationala de Reparare a Detentiei Provizorii), « devine » incepand din 2001 CNI (Comisia Nationala de Indemnizatie) care este compusa conform articolului 149-3 din CPP din primul presedinte a Curtii de Casatie sau din reprezentantul sau, din doi magistrati ai curtii avand gradul de « presedinte de Camera Criminala » si un consilier, respectiv, trei « suplinitori », toti desemnati anual de catre Curte.
Cererea se adreseaza primului presedinte a Curtii de Apel in cel mult sase luni de la decizia de « achitare » a condamnatului, devenita definitiva!
Decizia luata de catre primul presedinte, in maximum zece zile de la notificare, poate face obiectul unui recurs in fata comisiei de revizuire, decizia careia nefiind susceptibila de niciun recurs !
Prezentam mai jos cateva procese celebre din istoria erorilor judiciare in Franta care au fost examinate de catre CRCP/CRCD, respectiv, de catre Curtea de Casatie si care s-a pronuntat asupra verdictului de revevizuire a lor.
Roland Agret, condamnat in 1973 la Paris pentru complicitate la asasinarea unui garajist la 15 ani de recluziune criminala, dupa sase ani de detentie, in 1977, este gratiat medical.
Rejudecat si achitat pe 24 aprilie in 1985, dupa un an de greva a foamei, este reabilitat si indemnizat de catre CNRDP cu 250.000 ffr (37.000 Euro).
Ulterior, infiinteaza liga « Justice-Prison» si Asociatia «Boutique de Droit ». (a se vedea si articolul de acelasi autor : « Roland Agret, un simbol al erorilor judiciare »)
Besnard (Marie nacuta Davaillaud [1896/14-2-1980], sotia lui Léon Besnard), supranumita « Otravitoarea din Loudun », inculpata pe 21 iulie 1949 pentru 13 otraviri, este condamnata in urma unui lung proces deschis pe 20 februarie 1952 si pusa in libertate dupa cinci ani de inchisoare pe 12 mai 1954.
A fost achitata pe 12 decembrie 1961.
Jean Calas, condamnat in 1762 la Toulouse, a fost reabilitat in 1765.
Una dintre cele mai mari afaceri criminale ale secolului XVIII devenita celebra prin interventia lui Voltaire !
Jean Calas, un modest comerciant nascut pe 19 martie 1698 la Lacabarède (Tarn), locuia pe strada Filatiers nr.16 (azi nr.50) la Toulouse.
Pe 13 octombrie 1761, fiul sau Marc-Antoine s-a spanzurat in buticul familial !
Fiind protestanti, cu scopul de a putea face obsecurile cuvenite lui Marc-Antoine, familia Calas, « deghizeaza » sinuciderea in strangularea lui (omucidere !) de catre un necunoscut !
Jean Calas, in urma achetei este inculpat, fiind considerat el « necunoscutul » si Parlamentul de la Toulouse il condamna la moarte pe 9 martie 1762, fara ca hotararea sa fi fost motivata !
Torturat inainte zile intregi, Calas isi clama nevinovatia !
In ceea pe priveste executia sa este un adevarat cosmar !
Tras pe roata in Piata Saint Georges, Jean Calas este apoi strangulat si ars doua ore mai tarziu !
Exilat, un alt fiu a lui Calas, Pierre, il cauta pe Voltaire la Geneva si il convinge de nevinovatia tatalui sau !
Pentru revizuirea procesului, Voltaire publica in 1763 lucrarea « Tratatul despre toleranta cu ocazia mortii lui Jean Calas », in urma careia, familia Calas obtine o intrevedere la Versailles cu Louis XV.
In 1765, Voltaire obtine revizuirea procesului, la care Jean Calas este declarat « nevinovat » si in urma caruia este reabilitat.
Monique Case, condamnata in 1965, a fost achitata pe 5 mai 1966.
In 1966 in localitatea « La Guerche » din Departamentul Cher, Georges Segretin, seful biroului Société Génerale este gasit mort, carbonizat in Citroënul lui de 2CP.
Comisarul insarcinat cu ancheta, imediat, îi banuietse pe sotii Case (comercianti) de aceasta crima, dar ceva mai tarziu in eleganta si foarte sociabila Monique Calas si un jandarm complice, el îi « gaseste » pe vinovatii ideali.
In plina desfasurare la Paris ancheta disparitiei lui Ben Barka (07-0161920, Rabat, Maroc/disparut 29 octombrie 1965 la Fontenay le Vicomte), om politic marocan, principal opozant socialist Regelui Hassan II, crima de « La Guerche », crede comisarul, ar putea servi de « derivativ », caz in care Monique Case si co-acuzatul, jandarmul in cuza, riscau executia cu ghilotina !
Norocul lor se datoreaza unei contra-anchete, ordonate de catre Procurorul Republicii de la Bourges, care o insarcineaza pe D-na Chouvelon ca JI.
Inteligenta, spirituala si bine inspirata, dar si intentionata, ea reuseste sa-i disculpe pe cei doi invinuiti si sa claseze dosarul !
Vietile lor insa, au fost definitiv brizate.
Chara Mohamed, nascut in 1958, este incarcerat in 1978 pentru asasinarea unei femei si a fiicei sale, el fiind ultimul condamnat la moarte in Franta !
In urma abrogarii Pedepsei Capitale de catre Mitterrand dupa alegerile prezidentiale din 1981, pedepasa sa este comutata in 1982 la recluziune criminala la perpetuite (inchisoare pe viata).
Jurisdictia admitand ca in cazul lui ar fi vorba de o eroare judiciara, il pune sa formuleaze o cerere de revizuire a pedepsei sale.
Din pacate insa, moare in inchisoare in decembrie 1991, cu numai doua zile inainte ca CRCP/CRPD sa-si dea un verdict « pozitiv », favorabil, cererii lui !
Rida Daalouche (n.1958), tunisian, este incarcerat pe 12 noiembrie 1991 si este condamnat la 14 ani de recluziune criminala pe 12 aprilie 1994 de catre Curtea Populara cu Jurati de Bouche de Rhone (Marsilia), ramasa definitiva, pentru « 14 lovituri care au cauzat moartea vanzatorului de heroina Dl.Gasmi » pe 29 mai 1991 intr-un bar din centrul Marsiliei.
El este rejudecat si achitat pe 8 mai 1999 de catre Curtea Populara cu Jurati la Montpellier.
Fiind cunoscut ca toxicoman, un certificat medical necunoscut justitiei la data procesului, proba ca in ziua crimei Daalouche era spitalizat pentru o cura de dezintoxire de lunga durata.
In cursul detentiei sale, familia lui facand ordine printre lucrurile sale, gaseste din intamplare acest certificat, in urma caruia pe 7 octombrie 1996 CRCP/CRDP sesizeaza Camera Criminala a Curtii de Casatie, ca o Curte de Revizuire !
Pe 26 februarie 1997, Comisia ordona suspendarea executiei condamnarii !
In cursul zilei urmatoare Rida Daalouche este eliberat.
Pe 23 septembrie 1998 Camera Criminala a Curtii de Casatie examineaza dosarul si printr-o ordonanta din 14 octombrie 1998 anuleaza condamnarea lui Rida Daalouche, dispunand rejudecarea dosarului in fata Curtii Populare cu Jurati la Montpellier.
In luna mai 1999 incepe al doilea proces a lui Rida Daalouche, care pe 8 mai 1999 il achita.
Recunoscut nevinovat, fiind reabilitat, el solicita CNI-ului despagubiri morale si materiale pentru cei cinci ani petrecuti in spatele gratiilor.
Dar, surpriza !
Pe 17 august 1999, CNI-ul îi respinge cererea, sub pretextul ca el este oarecum responsabil pentru condamnarea lui, avand in vedere ca in timpul anchetei judiciare nu a fost capabil sa dea indicatiile necesare in legatura cu certificatul de spitalizare, care daca ar fi fost gasit, el nu ar fi fost condamnat ! (sic !)
Jean Dehays, muncitor docker, acuzat de asasinarea unui fermier si de « tentativa de asasinat » contra sotiei acestuia, el este condamnat pe 9 decembrie 1949 la 20 de ani de recluziune criminala (munca silnica).
Este rejudecat si achitat pe 1 februarie 1955, fiind despagubit de catre CNRDP cu 1.233. 414 ffr (185.000 de Euro).
Jean-Marie Devaux, macelar ucenic, nascut in 1942, acuzat ca ar fi asasinat fata de sapte ani ai patronilor sai pe 7 iulie 1961, este condamnat pe 7 februarie 1963, la douzeci de ani de recluziune criminala.
Rejudecat pe 30 aprilie 1969, este achitat pe 27 septembrie 1969, obtinand de la CNRDP o indemnizatie de 125.000 F (18.750 Euro).
Patrick Dils, in varsta de 16 ani, inculpat pe 30 aprilie 1987 pentru uciderea a doi minori (Alexandre Beckrich si Cyril Beining in varsta de 7, respectiv, 8 ani), la Montigny-lès-Metz (Moselle) pe 28 septembrie 1986, marturisind fapta, (ulterior negand-o !), a fost condamnat pe 27 ianuarie 1989, la recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata).
Condamnarea lui este anulata pe 3 aprilie 2001 avand in vedere ca la fata crimei a fost ulterior « descoperit » un criminal in serie (azi condamnat), Françis Heaulme.
Rejudecat pe 29 iunie 2001, Curtea Populara cu Jurati pentru minori (Marne) il gaseste vinovat si il condamna din nou, dar « numai » la 25 de ani de recluziune criminala !
Probabil pentru ca el efectuase deja peste jumatate din pedeapsa si cel putin teoretic (dar si practic, avand in vedere dosarul lui fara « falie », in « beton », in inchisoare !), era liberabil !
Desigur, revizuirea procesului sau ar fi fost mult mai complicata !
Facand apel, este rejudecat pe 9 aprilie 2002 si eliberat din inchisoare pe 24 aprilie.
Pe 26 iunie 2003 obtine de la CNI (acord la amiabil !) suma de 1.000.000 de Euro ca despagubiri materiale si morale pentru cei 15 ani petrecuti in spatele gratiilor.
Este cea mai mare suma acordata vreodata de catre justitia franceza ca reparatie morala si materiala din intreaga sa istorie !
Pe 22 aprilie 2004 este achitat de catre Curtea Populara cu Jurati de la Lyon.
In urma publicarii cartii sale autobiografice « Je voulais juste rentrer chez moi » (Nu vroiam decat sa ma intorc acasa ») este urmarit in justitie pentru difamatie de catre 80 de gardieni din Inchisoarea Toul, pe care îi descrie in carte cu lux de amanunte, calificandu-i « niste pervesi si descreierati » !
Gaston Dominici (22-1-1877/4-4-1965, Ospiciul Digne), acuzat de asasinarea a trei turisti englezi [Jack Drummond (biolog), sotia sa Ann si fiica lor Elizabeth (10 ani)] de catre fiul sau Gustave [(1919-96) care indica si arma crimei] pe 5 august 1952 la Grande Terre (Lurs, Alpes-de-Hte-Provence), este condamnat la moarte pe 28 noiembrie 1954 (comutata la inchisoare pe viata in 1957).
Este gratiat pe 14 iulie 1960 avand in vedere varsta sa inaintata si eliberat din inchisoare.
Vinovatia sa, in ciuda faptului ca el s-a autoacuzat in declaratia sa adresata Comisarului Sébeille pe 15 noiembrie 1953, niciodata nu a fost fomal stabilita si politia care a efectuat ancheta avea indoieli serioase in privinta comiterii crimelor de catre inculpat si ulterior, condamnat !
S-a vorbit aunci de crime crapuloase, de crime de razbunare si spionaj (Drummond ar fi fost agent al CIA !)
Pe 23 martie 1994 Curtea de Casatie a respins anularea condamnarii lui Dominici in urma cererii depuse la CRCP/CRDP.
O noua cerere a fost depusa pe 28 februarie 1997.
La Grande Terre, ferma lui Dominici, cumparata pentru suma de 40.000 ffr (6000 de Euro) in 1962, a fost revanduta pentru suma de 930.000 ffr (140.000 de Euro) in 1995.
Transformata in pensiune (agroturism) in 1979, este vanduta din nou cu cei 10 000 m2 de teren, prin licitatie pentru suma de 400.000 ffr (60.000 de Euro) pe 4 martie 1999.
Alfred Dreyfus, (9-10-1859, Mulhouse/12-07-1935, Paris), ofiter (capitan) francez evreu de origine alsaciana, este arestat si incarcerat pe 15 octombrie 1894 la Inchisoarea « Cherche Midi ».
Capul de acuzare : Inalta tradare (a Frantei) pe timp de pace !
In urma unui proces la Rennes pe 19 decembrie, este degradat pe 5 ianuarie 1905 in curtea de « Onoare » a Scolii Militare si deportat pe 22 februarie in Guyana Franceza pe « Insula Diavolului ».
Pe 21 ianuarie 1896, Locotent-Colonelul Georges Picquart, devenind srful serviciului de informatii (SR), in iulie 1895 intercepteaza un document, « le petit bleu » care il va incrimina pe Comandantul Marie Charles Ferdinand Walsin Esterházy (16 decembrie 1847 - 21 mai 1923) si il va disculpa pe Alfred Dreyfus.
In 1898, Emile Zola publica celebrul sau articol « J’accuse » in Jurnalul « L’Aurore » cu care aduce Procesul Dreyfus in plin centrul unui conflict social-politic major al Republicii a III-a, avand printre consecinte si anularea primei sentinte judecatoresti a lui Dreyfus.
El este repatriat si trece pentru a doua oara in fata Consiliului de Razboi, tot la Rennes, pe 30 iunie 1899.
Este gasit din nou vinovat de inalta tradare, adevarat, cu circumstante atenuante si este condamnat la « numai » 10 ani de inchisoare.
Pe 9 septembrie 1899 datorita polemicii asupra Dosarului Dreyfus care a « zdruncinat » cea de-a III-a Republica Franceza din temelii, sentinta de condamnare este anulata, iar pe 19 septembrie, noul Presedinte al Frantei Emile Loubet, il gratiaza.
Pe 12 iulie 1906 Curtea de Casatie anuleaza condamnarea lui !
Este reabilitat si reintegrat in armata franceza cu gradul de « Sef de Escadrila », primind si « Legiunea de Onoare » in grad de cavaler (Chevalier de la Légion d’Honneur).
In 1908 este victima unui atentat cu ocazia ceremoniei transferului cenusei lui Emile Zola la Panthéon, aparatorul lui de neinduplecat!
In timpul primului razboi mondial este mobilizat si lupta in armata franceza contra Puterilor Centrale, avand gradul de Locotent-Colonel.
Moare in 1935 la Paris, in urma unui atac cardiac.
In ciuda faptului ca Dreyfus a fost “total” reabilitat, scandalul politico-social caruia a dat nastere procesul lui, i-a franat considerabil cariera militara.
Este inmormantat in Cimitirul Montparnasse la Paris.
Transferul cenusei sale la Panthéon a fost prevazut de catre Jacques Chirac, dar pe 5 iulie 2006 el a renuntat in ciuda unor insistente din partea celor « pro Dreyfus », avand in vedere ca el, inainte de toate a fost o victima si ca daca exista un « erou » in dosarul lui, atunci, el a fost Zola, care se « afla » deja la Panthéon !
Robert Badinter, « justitiarul » lui Mitterrand, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta, Liga Drepturilor Omului si CRIF (Consiliul Reprezentativ al Institutiilor Evreiesti din Franta), toti erau de aceasi parere !
Jean Groix (27-1-1950/27-1-1991), militant autonomist Breton, arestat pe 29 noiembrie 1990, este cercetat intr-un dosar penal de viol urmat de crima in care Michel Fourniret este condamnat. (a se vedea si articolul de acelasi autor : « Michel Fourniret, un monstru sacru »)
Revizuirea procesului lui nu a mai avut loc, pentru ca el s-a sinucis in inchisoare pe 27 ianuarie 1991.
André Kaas, inculpat in 1993, este achitat in 2004.
Pe 5 aprilie 1992, Sylviane Kaas este asasinata in luxoasa vila a familiei Kaas la Anneville-Ambourville (aria metropolitana a Rouen-ului, Seine Maritime) in timp ce sotul ei, André Kass, un promotor imobiliar de succes si om de afaceri, cu copii, vizionau un film in oras, la Rouen.
Victima a fost strangulata, iar corpul ei prezenta trei impacturi cu cartuse trase cu o carabina care apartinea cuplului.
Pe baza unui denunt indoielnic, peste un an si jumatate, (in 1993), André Kaas, este incarcerat, in detentie provizorie (pana in 1996), fiind inculpat de comanditarea asasinarii sotiei sale pentru a putea beneficia de asigurarea ei de viata !
Insa, surpriza !
Ei fiind indatorata, in cazul decsului, asigurarea ei de viata ar fi trebuit sa fie « directionata » catre banci si fisc, deci in nici un caz sotul ei nu ar fi fost « beneficiarul » politei, decat cel mult teoretic !
Ancheta incredintata la inceput jandarmilor care privilegiaza o teza unei crime crapuloase, este preluata de catre SRJP (Serviciu Regional al Politiei Judiciare) care opteaza in favoarea unui asasinat pus la cale de André Kass cu ajutorul a doi complici.
Din lipsa de probe materiale directe, un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale !) este pronuntat in acest dosar pe 26 martie 2004.
Asasinul nu a fost gasit, cu toate ca dupa moartea lui Sylviane Kaas au aparut cateva piste care fie ca au fost prost exploatate, fie ca n-au fost deloc !
Una din ele este o pista niciodata exploatata, legat de un vanzator de litografii, pretinzand ca serveste cauza fostilor detinuti care s-a prezentat la domiciliul sotilor Kaas cu 15 zile inainte de drama !
Cu aceasta vizita anchetatorii erau la curent deja dupa cinci zile de la lansarea informùatiei judiciare, in urma depozitiilor copiilor familiei Kaas.
Astfel, ei reusesc sa construiesca portretul-robot al necunoscutului, un escroc, impulsiv si violent, cunoscut organelor de politie, banuit ca ar fi comis vreo douazeci de agresiuni, din care el a recunoscut treisprezece !
In plus, odata cu moartea D-nei Sylviane Kaas, au disparut din rezidenta familiei si zece tablouri de valoare !
Deci, mobilul crimei ar fi putut fi un jaf de exemplu, iar moartea D-nei Kass, un « accident » ?!
O pista prost exploatata ar fi fost de exemplu, una legata de sexualitatea « hors normes » (iesita din comun) a lui André Kaas care facea pe anchetatori sa creada ca el ar fi avut o alta femeie in viata lui « mai corespunzatoare sexual» si isi dorea moartea sotiei sale pentru a putea incepe o noua viata alaturi de ea!
Un element in favoarea inculpatului ar fi fost insa declaratiile contradictorii ai celor doi presupusi complici ai lui care ar fi comis asasinatul si, care nu concordeau nici intre ele si nici cu realitatea.
In PV-urile lor, ei afirmau ca victima a fost depusa in portbagajul masinii, respectiv pe bancheta din spate, pe cand corpul ei neinsufletit a fost gasit in dormitor !
Ulterior, ei au declarat ca au fost abuzati de catre politisti si ca, ei puneau intrebarile si tot ei raspundeau la ele !
Dupa un an de la moartea D-nei Kaas, un inspector de politie, hartuia la scoala doi dintre cei patru copii al cuplului, Julien in varsta de 14 ani si Jérôme in varsta de 12 ani, cu fografii facute la fata crimei, vrand sa-i faca sa « vorbeasca » si sa faca marturisiri !
Nu peste mult timp, la inistentele avocatului lui Kass, el a fost demis si trecut in rezerva !
In sfarsit, André Kaas a fost inchis timp de trei ani si aproape noua ani era « liber » sub control judiciar pana cand la procesul sau este achitat in 2004 !
Cariera i-a fost distrusa, familia ruinata !
In momentul interpelarii sale in 2003, fata lui, Nathalie in varsta de 21 de ani era studenta la drept in anul terminal, dar a fost obligata sa renunte la studii pentru a se putea ocupa de fratii ei mai mici, Julien, in varsta de 14 ani, Jérôme de 12 si fratele ei cel mic Augustin, in varsta de 4 ani !
In plus, intre timp casatorindu-se, a si divortat !
Julien, care a fost cel mai mult « terorizat psihic de catre politie, cazu-se in patima drogurilor, devenind un toxicomen.
Se pare ca astazi s-a « reabilitat » si a intrat in randul oamenilor !
El a inceput sa lucreze de la 16 ani ca sa-si poata ajuta sora si fratii !
Marcat profund de catre moartea mamei sale precum si de catre incarcerarea tatalui sau, in plina adolescenta, ani de zile a avut grave probleme psihologice si astazi este considerat « fragil » psihic !
Nathalie, recent, a creat o asociatie « Copil de victima », care are ca obiectiv ajutorul acordat copiilor si adolescentilor, victime ale unor situatii similare pe care ea trait-o, aducand lor un suport psihologic, scolar si juridic.
Augustin, cel mai mic dintre ei, mai putin perturbat de catre evenimente a obtinut bacalaureatul la 15 ani in 2006 !
Astazi, este un student eminent !
In sfarsit, André Kaas, in varsta de 55 de ani, detinut provizoriu timp de aproape trei ani (35 de luni) si fiind achitat in 2004, a fost indemnizat in urma unei cereri depuse la CRCP/CRDP, de catre CNI cu 103.000 Euro pe 10 decembrie 2007, cu toate ca pe 5 noiembrie, Avocatul General Yves Charpenel solicita 539.719 Euro, care a tinut cont de avizul unui expert care estima la 70.000 de Euro, prejudiciul moral a lui Kaas si la 469.000 de Euro, prejudiciul lui material !
Pe 27 iulie 2005, sesizata in prima instanta, Curtea de Apel de la Rouen nu i-a acordat decat 70.000 de Euro din care fiscul i-a si retinut 67.000 Euro in contul datoriilor sale.
Curtea nu a considerat ca este cazul sa fie indemnizat si pentru prejudiciul material care i-a cauzat detentia.
Mentionam ca apararea lui André Kaas solicita Curtii, nu mai putin de 4,8 milioane de Euro pentru « repararea » falimentului sau si al prejudiciului moral suferit in cele 35 de luni de incarcerare si ca asa cum am mentionat mai sus, in cazul revizuirii proceselor, precum si a indemnizatiilor de catre CNI, nu exista nicio posibilitate de recurs contra Comisiei.
In incheiere, putem mentiona, ca daca Comisia ar fi fost de accord cu indemnizatia solicitata de catre Avocatul General, adica 539.719 Euro, André Kaas ar fi beneficiat de una dintre cele mai importante indemnizatii acordate de catre justitia franceza, dupa Patrick Dils, despagubit cu 1 million de Euro si achitatii Procesului Outreau, care au beneficiat, fiecare de cateva sute de mii de euro.
Joseph Lesurques, nascut in 1763, acuzat de uciderea unui functionar de posta (postas) de la Lyon pentru a-i sustrage numerarul aflat asupra lui, este condamnat la moarte pe 5 august 1796 cu complicii sai David Bernard si Étienne Couriol, in celebrul dosar « Courrier de Lyon » si este executat pe 20 octombrie.
Pe 8 decembrie 1800, adevaratul vinovat care semana foarte mult cu Lesurques, un oarecare Dubosc, este arestat, judecat si executat.
Este unul dintre cele mai celebre erori judiciare din istoria Frantei.
Cu toate acestea, pe 17 decembrie 1868 revizuirea procesului sau a fost refuzata familiei sale.
Guy Mauvillain, condamnat pe 25 noiembrie in 1975 la 18 ani de recluziune criminala pentru uciderea unei femei in varsta, pedeapsa i-a fost suspendata in 1981.
Rejudecat si achitat de catre Curtea Populara cu Jurati Gironde (Bordeaux) pe 29 iunie 1985, este indemnizat de catre CNRDP pe 18 ianuarie 1987 cu 400.000 ffr (60.000 de Euro) pentru daune morale si materiale.
Rabah Merade, a fost condamnat in 1993 la 15 ani de recluziune criminala pentru viol !
Procesul nu a fost rejudecat niciodata, desi se pare ca exista probe “certe” ca a fost vorba numai de “agresiune sexuala” !
Procesul Outreau, cel mai mare proces de pedofilie in Franta din toata istoria ei, in care sunt inculpati 17 persoane si incarcerati in 2001. Unul dintre ei se siuncide in inchisoare, o parte sunt achitati la proces in iunie 2004, restul in apel in decembrie 2005. (a se vedea si articolul-ancheta-editorial de acelas autor : « Procesul Outreau, capitularea sistemului juridic francez ») !
Victimele au fost indemnizate cu cateva sute de mii de Euro fiecare.
Peytel Sébastien-Benoît, nascut in 1805, acuzat de asasinarea sotiei sale si al domesticului sau, Louys Rey pe 1 noiembrie 1838, este condamnat pe 30 august 1839 si executat pe 28 octombrie.
Balzac si Gavarni au sustinut nevinovatia lui !
Preotul Bruneau, condamnat la moarte si executat pe 30 august 1894 pentru uciderea Preotului Fricot din Entrammes (Mayenne) pe 2 ianuarie 1894.
Ulterior, bona lui a marturist ca l-a acuzat pe stapanul lui numai pentru a-si proteja ginerele, adevaratul criminal.
Christian Ranucci (6-4-1954, Avignon/28-4-1976, Marsilia), condamnat la moarte pe 10 martie 1976 pentru asasinarea pe 3 iunie 1974 a fetitei de 8 ani Maria DolorèsRambla, a fost executat pe 28 iulie 1976.
Pe 9 martie 1976 incepe procesul lui Ranucci in fata Curtii Populare cu Jurati la Aix en Provence (Marsilia), intr-un climat politico-social care îi este foarte « nefavorabil », avand in vedere ca pe 17 februarie a fost arestat Patrick Henry, pentru o fapta asemanatoare, asasinarea copilului Philippe Bertrand.
In ciuda unor elemente confuze in acest dosar care puneau la indoiala culpabilitatea sa, datorita comportamentului sau agresiv si aberant, Curtea il condamna la Pedeapsa Capitala.
Pe 17 iulie 1976, Curtea de Casatie respinge cererea lui de revizuire a procesului sau !
Pe 27 iulie 1976, Presedintele Republicii franceze, Valéry Giscard d’Estaing refuza gratiere lui, iar pe 28 iulie, Ranucci este ghilotinat !
Inainte de a muri Ranucci striga catre asistenta : « reabilitati-ma » !
Ranucci este primul condamnat la moarte, ghilotinat in timpul presedentiei D’Estaing si antepenultimul condamnat la moarte si executat in Franta si nu ultimul asa cum se mentioneaza in general in presa !
In 1978, Jurnalistul de Investigatie Gilles Perrault, in cartea sa « Le Pull-over rouge » aduce serioase dovezi in ceea ce priveste nevinovatia lui Ranucci !
Ulterior, documentul utilizat de « partizanii » lui Ranucci solicita revizuirea procesului sau si reabilitarea lui !
Trei cereri de revizuire au fost respinse, in 1979, 1987, respectiv, in 1991.
Astazi, se crede ca Ranucci a fost intr-adevar nevinovat si ca cel care a comis crima ar fi fost Michel Fourniret, azi condamnat (a se vedea si articolul de acelasi autor : « Michel Fourniret, un monstru sacru »), desi Procurorul Republicii de Charleville-Mézières Francis Nachbar este convins ca la momentul cand crima a fost comisa, adevarat, Fourniret s-ar fi putut afla la Marsilia, dar el nu ar fi vinovat de acest asasinat!
El se bazeaza pe analiza detaliata, cu aparatura de ultima generatie, de inalta fidelitate, a unor fotografii care ar reprezenta pe « necunoscutul » care ar fi comis asasinatul si care nu seamana cu Fourniret !
Guillaume Seznec, nascut pe 1 mai 1878, acuzat de asasinarea negustorului de lemne Pierre Quémeneur, Consilier general al departamentului Finistère, disparut in noaptea de 25 catre 26 mai 1923 in tmpul unei calatorii impreuna cu inculpatul, este arestat pe pe 1 iulie 1923 si condamnat pe 4 noiembrie 1924 la munca silnica pe viata.
Gratiat pe 2 februarie 1946, revine in Franta pe 1 iulie 1947 din Guyana Franceza, unde a fost expatriat la munca pe 7 aprilie 1927 si moare pe 13 februarie 1954 in urma unui accident de masina, fiind lovit pe data de 14 noiembrie 1953 de catre o camioneta. (a se vedea si articolul-ancheta de acelasi autor : « Reabilitarea lui Seznec respinsa »)
In ciuda unei erori judiciare admise de catre jurisdictie si unanim acceptata de catre societatea civila, procesul lui Seznec nu a fost revizuit desi inca de atunci descendentii lui se zbat pentru reabilitarea lui.
Curtea de Casatie respinge cererea de revizuire din 28 iunie 1996 (prin 2 voturi pentru si 3 contra).
Pe 30 martie 2001, o noua cerere de revizuire este adresata CRCP/CRDP de catre M.-L. Lebranchu.
Pe 11 aprilie 2005 ea a sesizat Curtea de Casatie statuand in « calitate » de Curte de Revizuire a pedepselor penale.
Gabriel Thiennot si Raymond Mis, acuzati pentru asasinarea lui Louis Boistard la St-Michel-en-Brenne (Indre) pe 31 decembrie 1946, au fost condamnati pe 5 iulie 1950 (al treilea proces !) la 15 ani de munca silnica de catre Curtea cu Juriul Popular Gironde (Bordeaux), hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, alaturi de alti 6 tineri condamnati si ei intre 18 luni si 2 ani, pe baza unor marturii obtinute de catre organele anchetatoare de la ei, folosind tortura !
Considerata de catre jurisdictie « eroare judiciara », ei sunt eliberati in 1954 si totusi Curtea de Casatie a refuzat in repetate randuri (1988, 1993, 1996) cererea lor de revizuire a condamnarii in urma unori cereri depuse la CRCP/CRDP in 1980, 1984, 1991, 996).
Pe 15 ianuarie a.c. o a cincea cerere depusa pe 9 iunie 2005 a fost admisa de catre Curtea de Casatie care urmeaza sa se pronunte asupra verdicat anul viitor.
Intre timp, in 2003, Gabriel Thienot a decedat.
Arestati la inceputul anului 1947 cu un grup de vanatori, toti participanti pe 31 decembrie 1946 la o actiune (sedinta) de vanatoare, Thiennot si Mis au fost judecati de trei complete de judecata (Curtea cu Jurati) succesiv, primele doua decizii ale lor (Indre, 24 mai 1947 si Vienne, 3 decembrie 1948) fiind anulate de catre Curtea de Casatie.

Comentariul Autorului

Instituita prin legea n° 89-431 din 23 iunie 1989, asa cum am mentionat mai sus, noua procedura privind cererile de revizuire ale condamnarilor penalele este reglata prin articolele de la 622 la 626 din CPP francez.
Intrata in vigoare pe 1 octombrie 1989, CRCP/CRDP este cea care hotareste daca revizuirea unei condamnari penale este sau nu justificata.
Inainte de 1989, vechea procedura de revizuire a condamnarilor penale depindea de Ministerul Justitiei.
In 1998, ea a hotarat revizuirea a cinci procese de catre Camera de Procedura Juridica Criminala (Chambre Criminelle) din 125 pe care le-a studiat, fata de patru in 1997 din 149.
Adica o diminuare de 16,11% !
Numarul dosarelor ramase de examinat insa, a crescut de la 74 in 1997 la 79 in 1998.
Pana in 1998, Camera Criminala, numai in trei cazuri a anulat sentintele judecatoresti ramase definitive in urma proceselor anterioare!
Desi solicitarile sunt mult mai putine in corectional, incepand din 1989, douzeci de procese au fost revizuite si in aceasta procedura penala si un singur proces criminal, a lui Rida Daalouche, care s-a terminat cu achitarea condamnatului!
Pe 1 iulie 1999, 455 de cereri (proceduri criminale) erau adresate CRCP/CRDP, din care 392 au fost respinse, trei admise in 1998 si 60 au ramas de studiat.
De la inceputul secolului XX, numai sase dosare criminale au fost admise pentru revizuire care au avut ca efect, erori judiciare, ultimul fiind a lui Patrick Dils, condamnat in 1989 si reabilitat in 2002 !
In ceea ce priveste inscrierea condamnarilor in CJ (Cazierul Judiciar) al condamnatului, decizia luxemburgheza (valabila in general in diverse variante, in toate tarile UE) reglementeaza : se inscriu in CJ, condamnarile la pedepse criminale (in procedura juridica criminala) pronuntate prin contumacie, condamnarile irevocabile (ramase definitive) la pedepse criminale si corectionale, condamnarile irevocabile in ceea ce priveste insultarea fortelor de ordine, vagabondajul, cersetoria, declaratia mincinoasa, infractiuni legate de nerespectarea codului rutier (reglementarea circulatiei pe drumuri publice), condamnarile la pedepse criminale sau corectionale prin aplicarea CPM (Codului Penal Militar), condamnarile criminale sau corectionale pronuntate in lipsa condamnatului.
Condamnarile la pedepse criminale sau corectionale pronuntate prin contumacie si condamnarile irevocabile la pedepse criminale sau corectionale pronuntate de catre jurisdictii straine, se inscriu in CJ numai daca condamnatul este luxemburghez si decizia sa fie pronuntata in virtutea unei conventii internationale sub rezrva ca fapta reprimata sa fie considerata ca delict sau crima conform legislatiei luxemburgheze !
In cazul contestatiei inscrierii pedepsei in CJ al condamnatului, un recurs poate fi facut in fata Camerei de Acuzare !
Ea poate decide (exceptional!) daca condamnarea mentionata in CJ nu este considerate grava si este in interesul fostului condamnat, ca pedeapsa sa nu fie mentionata in cazierul lui !
In cazul reabilitarii a unei condamnari penale, pedeapsa inscrisa va fi stearsa din CJ.
Condamnarile pronuntate de catre tribunale straine sunt sterse din CJ al condamnatului dupa o peroada de « proba » cuprinsa intre 5-20 de ani, daca el in aceasta perioada nu a mai fost condamnat nici in tara lui si nici in strainatate la o pedeapsa mai mare pentru crima sau delict prevazuta in CPL (Codul Penal Luxemburghez)!
Pentru a ne lamuri concret, cum si in ce conditii se deruleaza revizuirile condamnarilor in PJP (Procedura Juridica Penala) vom prezenta cateva dosare care astazi sunt de mare actualitate, fiind in atentia CRCP/CRDP si in care am facut investigatii aprofundate.
Marc Machin. Ministrul Justitiei Rachida Dati a sesizat, vineri pe 28 martie 2008 CRCP/CRDP in Dosarul lui Marc Machin (Crima pe Podul Neuilly), condamnat in 2004 la 18 ani de recluziune criminala pentru uciderea unei femei pe Podul Neuilly (Hauts-de-Seine/Paris) in 2001.
O noua IJ (Informatie Judiciara) a fost dechisa in acest dosar la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de la Nanterre (Hauts de Seine, Regiunea pariziana), dupa aparitia pe « scena crimei » a unui al doilea suspect, necunoscut in 2001.
Aceasta IJ deschisa cu capetele de acuzare : « asasinat », « viol » si « talharie » de care Machin a fost inculpat si pentru care ulterior, a fost condamnat, este atribuita lui David Sagno, un SDF (individ fara domiciliu fix) in varsta de 30 de ani, care in noaptea de 3 catre 4 martie 2008 s-a autoacuzat de asasinarea in decembrie 2001 si in mai 2002, a doua femei pe Podul Neuilly!
Omul dorind « sa-si descarce constinta », a descris cu lux de amanunte, violurile, crimele comise, precum si locul, respectiv, ora la care le-a comis.
El a fost condamnat de sapte ori pentru agresiuni sexuale, fiind eliberat din inchisoare pe 25 februarie a.c. !
Parchetul a decis incarcerarea lui David Sagno (in detentie provizorie), avand in vedere ca in cazul celei de-a doua crime (Dna Maria-Judith Araujo), neidentificatul autor, ar fi putut fi el, indiferent daca in ceea ce o priveste pe prima, era vinovat el sau Machin !
Procurorul Republicii de la Nanterre, Philippe Courroye ne-a confirmat ca urme de ADN al noului suspect au fost gasite pe imbracamintea primei victime si sub unghiile ei, ceea ce confirma faptul ca David Sagno a fost « in contact » cu Marie-Agnès Bedot, mama a doi copii, in varsta de 45 care a fost ucisa pe Podul Neuilly pe 1 decembrie 2001, crima pentru care a fost inculpat si condamnat Marc Machin, pe atunci in varsta de 19 ani !
Investigatiile noastre facute in acest dosar ne-au facut sa intelegem, de ce totusi Machin a fost inculpat !
In primul rand pentru ca arestat, la Politie, Machin si-a recunoscut fapta, cu toate ca la cele doua procese ca si ulterior in detentie si-a clamat nevinovatia ! (« pentru ca m-am saturat de interogatorii si de presiunea psihologica caruia am fost supus », a explicat ulterior !)
In al doilea rand, asa cum confirma un PV-ul aflat in dosarul lui de cercetari penale de la Parchet, el a fost recunoscut de catre un martor in dimineata zilei de 1 decembrie 2001, nu departe de locul unde victima a fost violata, talharita si asasinata !
In al treilea rand, Machin avea un « profiul » care nu il disculpa deloc : tanar debusolat, deja condamnat, adica aflat in posesia un CJ, care clama nevinovatia foarte « stangaci » !
Pedeapsa lui Machin pronuntata de catre Curtea Populara cu Jurati de Nanterre (Hauts de Seine) in septembrie 2004, a fost confirmata in apel de catre Curtea Populara cu Jurati de Versailles (Yvelines), in noiembrie 2005.
Astfel, condamnarea lui Machin a ramas definitiva.
Aparitia unui « nou element » in acest dosar, David Sagno, permite redeschiderea lui pentru ca marturia arestatului pune la indoiala culpabilitatea lui Machin.
Este motivul pentru care Ministrul Justitiei la cererea lui Louis Balling, avocatul lui Machin, a solicitat CRCP/CRDP-ului suspendarea pedepsei pe care Machin executa din momentul arestarii lui (de aproape sapte ani !), pentru a putea fi repus in libertate !
In ceea ce o priveste pe Nathalie Ganier-Raymond, avocatul familiei lui Marie-Agnès Bedot, afirma ca urmele de ADN descoperite nu probeaza ca noul inculpat a ucis victima, ci doar ca el a fost in contact cu ea !
Ceea ce este adevarat !
Astfel incat, inainte de a asista la o bulversare a situatiei in acest dosar, trebuie asteptate rezultatele unor analizele mai complexe si profunde care sunt in curs de desfasurare.
Mentionam ca in ceea ce priveste respingerea de anulare a cererii, de anulare a condamnarii sau sesizarea unei jurisdictii pentru rejudecarea unui proces, Curtea de Revizie, in urma unei audiente publice, dispune de « puteri » de ancheta echivalente cu cele ale unui JI (Judecator de Instructie).
In sfarsit, Marc Machin, in varsta de 26 de ani este eliberat din Penitenciarul de la Rouen, marti, pe 7 octombrie 2008, unde executa o pedeapsa de patru luni de inchisoare, in inchisoare, pentru ca a agresat un gardian !
El avea pedeapsa suspendata de catre CRCP/CRDP inca de pe 1 iulie 2008.
Imediat dupa eliberarea lui, el a dat o conferinta de presa in Cabinetul avocatului sau, Dl. Louis Balling.
Surazator, « in forma », era « fericit » ca “in sfarsit este liber” si s-a dus la Josette, o tanara femeie care il vizita in inchisoare.
Referitor la viata lui in inchisoare, el afirma ca « a supravietuit » si nici de cum nu « a trait » !
Purtand un tricou alb pe care era marcat « In cuvantul Desperare exista Sperare », chiar si el s-a mirat de cum a reusit sa reziste timp de sase ani si zece luni fara sa se fi sinucis !
Din investigatiile noastre reiese ca Marc Machin a fost suparat mult mai putin pe justitie decat pe anchetaorii Brigadei Criminale din Quai des Orfèvres nr.36 (Directia Regionala al Politiei Judiciare al Prefecturii de Politie de la Paris) care s-au ocupt de dosarul lui !
Si in special pe unul dintre ei (al carui nume nu-l putem face cunoscut !), un « manipulator » fara scrupule !
« Eu nu vreau sa fiu insolent sau arogant ! El stie ceea ce a facut, este o problema a lui pe care o fata de propria-i constiinta! »
In concluzie, chiar daca azi Marc Machin este liber, el ramane totusi condamnat in dosarul « Crima pe Podul Neuilly » !
CRCP/CRDP compus din cei cinci magistrati ai Curtii de Casatie trebuie sa se pronunte pentru revizuirea procesului sau.
Rejudecat si achitat la proces ( ?!), Marc Machin va putea depune cererea sa pentru a fi despagubit de catre CNI pentru daune morale si materiale avand in vedere ca sase ani si zece luni a fost privat de libertate, nevinovat !
Loïc Sécher. CRCP/CRDP a refuzat luni cererea de suspendare a pedepsei lui Loïc Sécher.
Omul incarcerat actualmente la Inchisoarea Nantes, a fost condamnat la 16 ani de recluziune criminala in 2003 pentru violul unei adolescente de 13 ani !
Acest muncitor agricol, astazi, in varsta de 47 de ani, intotdeauna si-a sustinut nevinovatia !
Si lovitura de teatru !
La sarsitul lunii aprilie, intr-o scrisoare adresata parchetului, victima, astazi, ajunsa la majorat il disculpa pe condamnat, afirmand ca el este nevinovat si ca « ea nu mai suporta ca sa-l stie pe el in inchisoare »!
Desi CRCP/CRDP considera pe de o parte ca a aparut un « element nou » in dosar deci redeschiderea lui este oportuna, pe de alta parte tot ea ne comunica faptul ca «numai o scrisoare de retractare nu este suficienta pentru a justifica suspendarea executiei unei pedepse » !
Amintim ca din investigatiile intreprinse legat de acest subiect am constatat ca revizuirea unei condamnari criminale este o procedura extrem de rara, ea neputand fi pronuntatata decat in patru cazuri :
1. Daca proba inexistentei unei crime a fost stabilita
2. Daca un martor este condamnat pentru marturie falsa (mincinoasa)
3. Daca apar elemente noi in dosar
4. Daca doua persoane sunt condamnate pentru aceasi crima
In sfarsit, Loïc Sécher sustine si astazi ca el este nevinovat iar victima confirma in scrisoarea adresata Parchetului ca ea niciodata nu a fost violata, nici macar agresata sexual !
Scandalul debuteaza in comuna La Chapelle Saint Sauveur (Loire-Atlantique) in anul 2000.
O adolescenta, atunci in varsta de 13 ani si jumatate, eleva la scoala generala din localitate, este surprinsa de catre unul dintre profesorii ei cu o compunere ciudata.
Considerata « fragila » psihologic, ea face sistematic obiectul unei supravegheri psihologioce, iar in urma unui anchete profesorale (diriginte) ea divulga un secret teribil, afirmand ca a fost sexual agresat, apoi violat (cu lux de amanunte !) de catre un muncitor agricol, pe atunci in varsta de 35 de ani, un apropiat al familiei !
Semnalmentele lui corespund cu cele ale lui Loïc Sécher.
Arestat, inculpatul neaga tot, dar psihiatrii, experti de pe langa tribunal, care se intretin cu adolescenta considera marturia ei « credibila » !
In concluzie, Loïc este incarcerat si condamnat de catre Curtea Populara cu Jurati de Loire Atlantique (Nantes) pe 12 decembrie 2003, proces la care compare « liber » (fiind in libertate provizorie sub control judiciar), senin si increzator in « victoria » lui in lupta cu acuzarea, cu Ministerul Public.
Si totusi, Curtea il gaseste vinovat si il condamna la 16 ani de recluziune criminala!
Si o amenda penala de 364.250 Euro!
Pedeapsa lui este confirmata anul viitor si de catre Curtea de Apel, respectiv, de catre Curtea de Casatie !
De atunci, un comitet de sustinere format din 200 de aderenti s-a format in jurul lui care l-au considerat si il considera nevinovat, vizitand sistematic in Centrul de Detentie de la Nantes !
Interesant este in acest dosar faptul ca acuzatia s-a bazat numai pe declaratia adolescentei !
Niciun element material ! Formal !
Nici macar analiza minutioasa in laborator a masinii inculpatului in care ar fi avut loc violul nu i-a fost defavorabila !
Mai mult, niciodata victima nu a fost confruntata cu agresorul ei in timpul instructiei!
Azi in varsta de 22 de ani, in urma scrisorii adresate parchetului, ea fost din nou consultata de catre psihiatrii experti, care desi recunosc ca ea se afla intr-o mare dificultate psihologica, este sigura de ceea ce avanseaza in scrisoare si este perfect responsabila de actul ei !
Evenimentul este cu atat mai interesant cu cat el are loc la numai o saptamana de la data punerii in libertate a lui Marc Machin !
Dupa cum ne-am si asteptat luni, pe 29 septembrie 2008, dupa cele ce ne-a fost comunicat legat de acest dosar, CRCP/CRDP care are sediul la Paris, a refuzat cererea de suspendare a pedepsei lui Loïc Sécher!
Un esec total !
Comisia a estimat conform celor declarate de catre avocatul condamnatului, Yann Choucq, ca « trebuie facute investigatii suplimentare », scrisoarea de retractare a victimei nefiind « suficienta » ca « element nou » pentru revizuirea procesului!
In concluzie, « cererea de revizuire a procesului este prematura » ne-a declarat Gilles Lucazeau, reprezentand Ministerul Public !
Aceasta hotarare a CRCP/CRDP, dupa cele declarate de catre Cécile de Oliveira, avocata victimei va face sa « sufere » si victima, deja « fragil psihologic », care nu-si doreste altceva decat sa-l vada pe Loïc Sécher liber si reabilitat !
Si Daniel Picard, co-fondatorul comitetului de sustinere a lui Loïc Sécher este deceptionat pentru decizia Comisiei, avand in vedere ca dosarul este « vid » !
« Loïc Sécher, era pe atunci vinovatul ideal ! Pe de-o parte, pentru ca traia singur, cu o ambiguitate in ceea ce priveste sexualitatea sa, iar pe de alta parte pentru ca era un marginalizat social, fiind somer », dupa cum remarca Jean-Pierre Chesné, membru al Comitetului de sustinere a lui Loïc Sécher

Sa se bage pedeapsa cu moartea , avem nevoie de ea ca de aer !

Ticu

Pedeapsa capitala permite aburi politice . Este un mod mascat de a lichida adversarii unui regim politic . Pedeapsa capitala nu este remisibila in cazul erorilor judiciare sau dezincrimnarilor . Pedeapasa capitala , este usoara pentru marii criminali , excroci , hoti , teroristi . Altfel spus acestia scapa prea usor . Pedeapsa aolicabila este munca silnica pe viata . La aceasta trebuie adaugata ca si pedeapsa complementara , moartea civila . Adica stergerea condamnatului din randul celor vii , cu toate consecintele juridice care decurg de aici . Munca silnica trebuie insotita de privatiuni si pedepse corporale . O astfel de pedeapsa va descuraja pe toti cei care inteleg sa renunte la calitatea de om si sa dedea furturilor , crimelor cu premeditare , excrocherilor , talhariilor , inselaciunii , traiului parazitar , delapidarilor , terorismului , etc .

bre,pai cu ce scrisesi talica pe acilisea luam masterul in filozofie crestina si imi ramanea si de-un doctorat,sa moara cezar de necaz,iaca asa,deh!

Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale. Toti oamenii normali se inteleg in probleme de viata,stiinte si creatie. Nu-ti dori prea multe,n-o sa ai unde le pune. Mare pacat trebuie sa fie viata,daca se pedepseste cu moartea." Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti , nu din teama ca le - ai putea pierde , ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu - le " Gelu Negrea Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea[Georges Brassens] Nimeni nu este destul de inteligent ca sa poata convinge un prost ca e prost. Rau e cand esti prost,dar si mai rau este cand nu-ti dai seama ca esti prost,crezandu-te inteligent.Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta-NICOLAE IORGA Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei-SIGMUND FREUD Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere-ROBERT BRASILLACH Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost- JEAN de la BRUYERE Nu e greu sa fii darnic azi,greu este sa nu regreti maine-JULES RENARD Bine ne pot face numai anumiti oameni,rau ne poate face orice prost

Este nevoie de pedeapsa cu moartea . ! Niste minti bolnave handicapate au scos pedeapsa capitala, nici Dumnezeu nu pedepseste asa ceva . !

Ticu

ar trebui reintrodusa pedeapsa cu moartea cel putin la cei care au luat viata cuiva cu buna stiinta , cei vinovati de CRIMA , nu merita sa fie tinuti in inchisori pe cheltuiala noastra , MOARTE PENTRU MOARTE

As vota pentru introducerea legii la Pedeapsa Capitala si pe carbuni incinsi!!!! Criminalii merita moartea.

De la: Tycu, la data 2009-04-29 15:43:23 Este nevoie de pedeapsa cu moartea . ! Niste minti bolnave handicapate au scos pedeapsa capitala, nici Dumnezeu nu pedepseste asa ceva . !

psihopat??!

De la: Tycu, la data 2009-04-16 21:18:25Sa se bage pedeapsa cu moartea , avem nevoie de ea ca de aer !

acelasi psihopat

De la: Tycu, la data 2009-04-16 21:18:25Sa se bage pedeapsa cu moartea , avem nevoie de ea ca de aer !

Ce,vrei sa raminem fara presedinte ,fara Guvern ?

http://www.youtube.com/watch?v=F1SBPwpj4Kc http://www.youtube.com/watch?feature=fvwp&NR=1&v=TA3FvTSnqFI http://www.youtube.com/watch?v=DuX41-2HAYU&feature=related

Daca se judeca si sunt condamnati, normal. Sunt oameni nu?

De la: Tycu, la data 2009-04-29 15:43:23 Este nevoie de pedeapsa cu moartea . ! Niste minti bolnave handicapate au scos pedeapsa capitala, nici Dumnezeu nu pedepseste asa ceva . !

Nici nu se putea un comentariu mai "avizat" la cele scrise mai sus.Se chinuie omul sa enumere o gramada de erori judiciare tocmai spre argumentarea abolirii pedepsei capitale ..si iata, apare un ruman verde superfurios si da cu maciuca fix in moalele argumentarii...
Trecand de limitele impardonabile ale insultei(la natia noastra se intampla des ca insulta sa fie unicul argument), autorul panseului vorbeste despre pedeapsa cu moartea ca despre o marfa oarecare.."sa se bage nene..de ce s-a scos"? Chiar asa... La cum functioneaza justitia balcanica ar fi o adevarata purificare .Nu doriti cumva "sa se bage" si fara judecata..asa ...doar in baza unui simplu denunt?! Iar executiile sa se faca in piata publica ... sa se distreze boborul insetat de sange(dar fara apucaturi criminale) .Oricum e o solutie de distractiune din moment ce bataile de pe stadioane nu mai sunt suficiente pentru apucaturile noastre nobile.
Eu va propun sa initiati un proiect legislativ ....cine stie?
Ca preambul la proiectul cu pricina sunt suficiente niste injuraturi.

"ochi pentru ochi si... lumea va fi oarba."
care mai e diferenta dintre un criminal psihopat si justitia care decide sa ucida? dreptul de viata si de moarte apartine doar lui Dumnezeu.
noi putem pedepsi criminalii, ii putem izola, dar nu avem dreptul sa ucidem.

"Daca poti ajuta, atunci ajuta. Dar daca nu poti face asta, cel putin nu face rau."

De la: Please, la data 2010-01-19 14:52:33As vota pentru introducerea legii la Pedeapsa Capitala si pe carbuni incinsi!!!! Criminalii merita moartea.

Si daca ulterior se va dovedi ca a fost doar o eroare judiciara, cum ii vei mai invia?
Omule, ce-ai omorat, omorat ramane!
Nu avem dreptul sa luam viata nimanui. Da, cei ce reprezinta un pericol pt. societate, trebuiesc izolati de societate, dar nu ucisi.N-am fi atunci cu nimic mai buni decat ei!

Va redau legea talionului in intregul sau,asa cum se regaseste in codul lui Hamurabi:
"Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, madular pentru madular, vanataie pentru vanataie."
Asadar, riposta trebuie sa fie egala cu agresiunea.
De la Hamurabi au trecut ceva milenii de pomana.Societatea a evoluat tehnologic, se discuta despre nanotehnologii si implanturi cerebrale care transforma orice retardat psihic in geniu cu memorie fabuloasa.
Toate aceste progrese sunt insa in zadar, pentru ca umanitatea nu are habar cum sa procedeze :pentru a remedia ceva, orice, trebuie descoperita cauza.
Nu consider ca eliminarea delincventilor din societate, suprimarea vietii lor mai ales, poate determina stoparea fenomenului infractional.
Consider ca este total anormal sa zbori in cosmos si in acelasi timp sa gandesti ca pe timpul lui Hamurabi, sau ceva mai "modern" , ca pe timpul lui Beccaria.
Cesare Beccaria a formulat teoria deja unanim imbratisata a infricosarii prin pedeapsa a potentialului infractor.
Cu toata acesta celebra teorie datand de aproape 400 de ani, puscariiile sunt arhipline.
Oamenii sunt violenti si cruzi desi unii se dezlantuie doar pe forumuri abordand subiecte care exced sferei lor de cunostinte, altii se dedau la violente fizice.
De mii de ani exista puscarii.Conditiile detentiei s-au mai ameliorat:prizonierii nu mai sunt legati in lanturi, nu li se mai smulg limba si unghiile, nu sunt prajiti in ulei, nu sunt batuti cu vana de bou, la talpi , sau ma rog, cu saculetul de nisip.
Unii scriu poezii , altii se indeletnicesc cu afaceri mai mult sau mai putin banoase.
Dar chiar si asa, insusi sistemul inca actual, detentia, nu ofera o solutie pentru cauzele infractionalitatii.
De pilda, nu inteleg de ce ne intoarcem la idei din antichitate sau evul mediu si nu incercam sa tratam problema acestor oameni cu metode specifice mileniului III.
Daca omori un criminal nu esti mai bun decat acesta.Nu incercati sa gasiti argumente de genul:se sperie altii si gata, am scapat de criminali! Sau: sa vada si el pe pielea lui ce a facut victimei!
Dupa ce ucizi sub imunitatea unui articol de lege, nici victima nu invie, nici criminalii potentiali nu dispar de pe fata pamantului.
Nu e vorba decat despre vendetta-sau razbunare.Sa fie asa de importanta satisfactia razbunarii incat sa nu te mai intereseze ca nici o lege scrisa de om nu are dreptul sa ia viata, ci doar sa indrepte un rau?!

Aproape ca nici nu ma mir ca se traieste rau in Romania vazand ce insetat de sange este poporul nostru...Auziti bai,introducerea torturii in piata publica nu o vreti ?! Hai ca se va difuza la TV ca sa aveti si voi o bucurie si sa va treaca plictiseala.