Nedumerire...

Sunt timida, retrasa, desi in cercul meu de colegi sau cunostinte sunt privita ca lider de grup deoarece sunt foarte buna la invatatura (dar nu cred ca are importanta), dar si pentru ca tratez lucrurile cu seriozitate si intotdeauna incerc sa-i ajut in rezolvarea problemelor pe cei pe care-i cunosc.
Am 15 ani, desi multi imi spun ca sunt foarte matura si serioasa pentru varsta mea. Am auzit spunandu-mi-se chiar ca am un caracter complex (?).
De curand am cunoscut un baiat, mai mare cu 3 ani decat mine, coleg de liceu, care face dans sportiv de performanta. Dupa catva timp in care am reusit sa ne cunoastem, am inceput sa ne placem. Ne-am intalnit si... ne-am sarutat. Mie mi s-au parut lucrurile cam grabite, desi il placeam si in aceeasi seara i-am spus ca nu ar fi fost bine sa fim impreuna, pentru ca nu credeam ca ma iubeste si pentru ca, el fiind dansator, era obisnuit sa aibe relatii "pasagere". Mi-a explicat ca nu e asa, insa s-a conformat cu ceea ce voiam eu, sa ramanem doar amici, dar mi-a spus ca dupa ce aveam sa ne cunoastem mai bine vom putea fi impreuna.
Vorbeam mult si mereu pe mess, ma suna, dar nu voia sa afle colegii din scoala despre noi, spunandu-mi ca voia sa lase lucrurile sa evolueze de la sine, si sa se afle mai tarziu. Uneori imi spunea ca nu voia sa fim subiect de barfa...
Intr-una din zile, i-am spus ca mi-e dor de el si mi-a raspuns ca acelasi lucru il simtea si el. Dupa alte cateva zile, i-am zis ca incep sa ma indragostesc de el. De aici nu mai inteleg nimic. De cate ori il intrebam ce inseamna pentru el "declaratiile" mele, imi raspundea ca au un efect pozitiv asupra lui, si imi facea complimente intr-una.
Pana intr-o seara cand, intrebandu-l ce reprezint eu pentru el, mi-a raspuns ca eu sunt o fata foarte frumoasa, inteligenta, serioasa si speciala, la care tine mai mult decat la o amica. Credeam ca are pe altcineva si l-am intrebat. Mi-a raspuns ca se poate spune si asa, si ca nu e sigur de el, de ceea ce vrea. Am inteles si am incetat sa mai am vreo legatura cu el imediat. Orgoliul meu era adanc ranit... Nu puteam sa cred ca-mi spunea asa ceva, pentru ca ma asigurase ca nu voia sa-si bata joc de mine.
A doua zi nu m-a evitat la scoala, iar pe messenger mi-a spus ca in timp am sa inteleg mai bine ce mi-a spus, ca nu vrea sa ma faca sa sufar, deoarece el fiind mai mare, nu mai poate fi ca la inceput si decat sa ma faca sa sufar, mai bine nu se implica. Motiva asta spunand ca din cauza suferintei din relatia anterioara nu mai poate sa spuna ca iubeste, ci doar ca tine la cineva. Imi spunea ca timpul le va rezolva pe toate, ca nu e vorba de nicio fata si continua sa-mi faca complimente, spunandu-mi cat sunt de frumoasa... Nu am spus nimic, ci doar ca suntem prieteni.

Ce puteam sa mai spun...?
Ce sa fi facut...?
Ce sa inteleg din toate astea...?
A mintit...? Cand...?
S-a terminat...? Cred ca da.....

Am primit cateva sfaturi, si anume de a fi mai indiferenta si mai rece cu el, pentru a-l lasa sa se hotarasca sau sa renunte.
Continua sa vorbesca cu mine pe messenger dar eram indiferenta si abordam subiecte care nu au legatura cu noi. La un moment dat, mi-a spus ca tine la mine si ca eu nu am inteles nimic, dovada ca m-am indepartat de el. Incercam sa-i abat atentia spre altceva. S-a enervat ca am participat la o lectie de dans sportiv la un alt club, nu la el si insista sa merg la clubul lui.
Apoi m-a intrebat de cateva ori daca mai tin la el, dar eu am evitat raspunsul spunandu-i ca-l respect, il admir si ca nu am altceva de spus. La telefon acelasi lucru(De o saptamana el nu este in oras, fiind plecat din nou la antrenamente)
Acum ma numeste "ingeras" , dar nu stiu de ce nu il cred..Poate gresesc..poate nu..
Ma tot ruga macar sa-i trimit un mesaj in care sa-i spun ce simt...pana la urma i-am spus ca tin la el... Cum sa ma comport in continuare?

Frumoase povesti de dragoste din timpul liceuli. Baieti la varsta de 18 ani sunt foarte nehotarati, azi vor, maine parca nu mai stiu ce vor, parca ar vrea, parca nu ar vrea....si tot asa.Tu fi fata desteapta si aratai ca il intelegi, daca ti la el,chiar daca nu il intelegi, desi pt moment cred ca nu ar trebui sa investesi foarte mult suflet, pt ca e varsta la care foarte usor poti fi ranita. lasa-l sa fie el cel care vine tot timpul la tine, cel care te cauta. Nu trebuie sa fi neaparat indiferenta, ci pur si simpla rationala.

Nu-mi pun sperante ca as putea avea un viitor cu el. Pur si simplu il plac acum.

Anyway, am urmat sfaturile, am fost rece si indiferenta, am evitat sa discut despre noi si despre ce simt chiar daca el m-a intrebat si a facut aluzii mereu. La scoala situatia s-a schimbat, sta mereu cu mine in pauze, insa eu nu mai pot sa il cred. Aseara mi-a spus ca ar vrea sa fim impreuna, dar stie ca nu ar fi privit bine de catre nimeni avand o relatie cu o minora... Mai ales ca peste f putin timp implineste 18 ani si, spunea el, ar putea fi acuzat ca are o relatie cu o minora...

Imi explica ca dintre noi doi, lui i-ar fi mai greu pt ca el isi asuma toate responsabilitatile si toate faptele si problemele asupra lui s-ar rasfrange, el fiind mai mare, si nu asupra mea.

Astepta probabil sa ii spun si eu ceva, sa il incurajez, sau ..nu stiu.... I-am spus doar ca parintii mei stiu si nu mi-au impus nimic.

Nu i-am dat de inteles nimic din ce simt.. Mi-a spus din nou ca el tine la mine.
Si apoi...din nou...obisnuita tacere...

Ce sa fac, cum sa mai reactionez...? Pentru ca.. tin la el

De la: delia_cool2006, la data 2009-02-15 22:08:11Nu-mi pun sperante ca as putea avea un viitor cu el. Pur si simplu il plac acum.

Anyway, am urmat sfaturile, am fost rece si indiferenta, am evitat sa discut despre noi si despre ce simt chiar daca el m-a intrebat si a facut aluzii mereu. La scoala situatia s-a schimbat, sta mereu cu mine in pauze, insa eu nu mai pot sa il cred. Aseara mi-a spus ca ar vrea sa fim impreuna, dar stie ca nu ar fi privit bine de catre nimeni avand o relatie cu o minora... Mai ales ca peste f putin timp implineste 18 ani si, spunea el, ar putea fi acuzat ca are o relatie cu o minora...

Imi explica ca dintre noi doi, lui i-ar fi mai greu pt ca el isi asuma toate responsabilitatile si toate faptele si problemele asupra lui s-ar rasfrange, el fiind mai mare, si nu asupra mea.

Astepta probabil sa ii spun si eu ceva, sa il incurajez, sau ..nu stiu.... I-am spus doar ca parintii mei stiu si nu mi-au impus nimic.

Nu i-am dat de inteles nimic din ce simt.. Mi-a spus din nou ca el tine la mine.
Si apoi...din nou...obisnuita tacere...

Ce sa fac, cum sa mai reactionez...? Pentru ca.. tin la el

Eu zic sa-i dai pace, spunei ca nu ar fi nici primul nici ultimul care ar avea o relatie cu o minora, astea deja sunt motive prostesti, daca te iubeste nu cred ca s-ar gandi la asa ceva. Eu zic sa nu-ti mai pierzi timpul si nici sa nu te mai implici in niciun fel cu el. Pe bune, pt ca numai tu ai avea de suferit.

Din nou va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi si sa-mi lasati sfaturile voastre. Chiar sunteti niste persoane deosebite.
Au trecut 3 luni de cand am postat intaia data si, tot ceea ce s-a intamplat m-a schimbat, m-a facut sa fiu mai puternica, mai rabdatoare, calculata, matura... Nimic nu a fost intamplator....
Un singur sfat mi-as permite, cu ingaduinta voastra, sa spuneti si sa aratati ceea ce simtiti celui pe care il iubiti. Chiar daca dupa aceea considerati ca nu s-a meritat...
Baiatul acesta, dansatorul, de care eram indragostitia atunci, chiar nu a avut intentia de a-si bate joc de mine, doar ca el era sigur de ceea ce simt eu pt. el, si, mereu ma intreba ce simt, eu cadeam in plasa, ii spuneam, apoi si el imi spunea ca tine la mn.,si... tacere o perioada scurta si jocul se tot repeta.... sufeream si nu intelegeam.... taceam, ma indepartam de el
Tot de 3 luni am reluat dansul sportiv si el imi este instructor, pe langa faptul ca suntem colegi la liceu. Cand este plecat, eu ii tineam cursurile de dans si o faceam cu o mare responsabilitate, la fel cum faceam eu insami antrenamentul, cu o dorinta extraordinare de perfectionare, doream sa fiu ca el, si mai buna daca se putea. La scoala notele erau doar maxime si, mai ales mi-am schimbat infatisarea: aerobic zilnic, epilat, cosmetica, manichiura, solar f regulat. Inainte de antrenamente mergeam la coafor pt. acel coc specific dansului. Colegii, cunostintele se uitau la mine uimiti, desi eram frumoasa, acum invatasem sa-mi port frumusetea.
Sa nu ma intelegeti gresit, va rog. Nu ma laud, pt ca nu m-ar ajuta, dimpotriva. Fiind timida si retrasa, nu ma simteam in largul meu cu complimentele, preferam complimentele calitatilor nevazute.
Atunci eu nu-mi dadeam seama ce se intampla cu mine, faceam totul purtata asa... pe un fel de val, ceva ma impingea, imi dadea forta...., dar eram trista, insa cand il vedeam zambeam ca sa nu stie ce simt...
Apoi mi s-a spus ca a fost vazut la un capat de hol sarutand in ascuns o colega, dar nu se afisa cu ea, nu o baga in seama cand se intalneau la sc. Am continuat sa zambesc, sa fiu stapana pe mine, o buna colega, partenera, amica. La complimentele si apropourile lui invatasem sa le fac fata cu diplomatie.
Apoi am plecat la Paris intr-o excursie si aici un coleg tot de aproape 18 ani s-a indragostit de mn, si din ce l-am refuzat mai mult el mai mult discuta, se purta ireprosabil cu mn. Avea un caracter frumos, era profund, atent, linistit, responsabil, cautase calitati interioare, aveam ce discuta, voia sa ne cunoastem, m-a prezentat mai apoi prietenilor lui, i-am cunoscut pe parintii lui, am inceput deci sa ne intalnim...
De aici incepe din nou calvarul: dansatorul a inceput sa ma sune, sa-mi dea mesaje ca ii lipsesc ( avusese un concurs la care eu nu am mers cu el, motivand ca invat, fusesem cu el la toate concursurile din ult 3 luni), ca sunt in inima lui, ca vrea o relatie serioasa cu mn, sa petrecem mult timp impreuna, sa avem puncte si activitati in comun etc. In prima faza am ramas socata. Am respins tot. Mi se parea imposibil. Apoi a inceput cu intrebari de genul ca tin la celalalt cat tin la el?
N-am putut sa-i raspund la intrebare pt. ca asa era, stia ca tin la el mai mult decat la celalalt, si nu voiam sa mint. L-am refuzat motivand ca nu am incredere in el, ca oricand se poate “trezi” ca nu mai tine atat de mult la mn incat sa vrea sa continue.Mi-a explicat ca nu avea nimic cu acea fata, ca ea l-a pupat si il cauta ( ha ha ), desi i-am spus ca nu l-am intrebat. M-a condus in cateva dupa-mese de la antrenamente, dar nu l-am lasat nici sa ma tina de mana, nici sa ma sarute, i-am spus ca nu insel, am prieten. Mi-a cerut sa ma despart, ca sa putem fi impreuna.Mi-a spus ca sufera, si ca va tine la mn indiferent ce voi face.
Am incercat sa-i spun celuilalt ca vreau sa ne despartim, ca nu merge, n-a inteles de ce, imi spunea ca tine ff mult la mine, dar imi respecta deciziile, dar ma suna mereu si-mi dadea msj. Ca ii e dor, ca s-a rupt ceva in el, imi dadea melodii, avea statusuri cu mn , ca vrea sa continuam...
Ma doare, ma doare ff tare, sunt ff trista
- nu vreau sa-l fac sa sufere pe cel nou, nu merita, ar putea fi frumos intre noi
- tin la dansator, dar nu am incredere in el
- dansatorul mi-a spus cu nu se va mai apropia de mn sa ma sarute, ca nu vrea sa-mi faca “probleme”, orgoliul lui....din nou ca sa-mi arate ca l-am refuzat

Ce parere aveti? Ce sfaturi imi dati?