Cit de mult a crescut analfabetismul,somajul,incultura in romania de cind este basescu presedinte ?

Stie cineva ?

De la: INCULTURA, la data 2011-04-12 02:28:02Stie cineva ?

DA !

De la: The_Mummy, la data 2011-04-12 10:38:04

De la: INCULTURA, la data 2011-04-12 02:28:02Stie cineva ?

DA !

Bine !

originala ...nu-mi plac copiile .

Cit de mult a crescut analfabetismul,somajul,incultura in romania de cind ....hahahaha ce glumă bună, parcă numai de pe timpul lui băsescu ?...

....încă de prin 1949 muey filfizonilorr, se cunoaşte cazuistica analfabeţilor cu diplome, 'au ce, vă faceţi că plouă?..păi odată cu desfiinţarea AR şi reorganizarea instiuţiei pe criterii bolşevice, voi mai credeţi că au mai fost ocupate fotoliile academice de către adevăratele elite intelectuale?

...vă înşelaţi amarnic flayfuşterilor!...veritabilele elite intelectuale româneşti au fost exterminate, în locul lor fiind aduse persoane fidele noilor autorităţi, altfel n-ar fi ajuns codoi-ul academiciancă de renume mondial
...şomaj ?...procentul şomajului, mascat în perioada tristelor amintiri de camarila comunistă, a fost de peste 50%, aţi uitat ?.." noi ne facem că muncim iar ei se fac că ne plătesc" şi-apoi dacă nu ne junge cât câştigăm pentru ceea ce am "muncit" mai completăm furând : un rulment, un segment de Dacia, un ştulete de porumb, etc.

...cultură ? atunci sau acum ? hahahaha!...nici măcar brumă de aşa ceva, iar după vânzoleala din Dec."89 manelizarea, libertinajul, drogurile şi prostituţia au făcut ravagii !


argumente ?....oricând !...

De la: ana__totir, la data 2011-04-12 11:50:02

De la: The_Mummy, la data 2011-04-12 10:38:04

De la: INCULTURA, la data 2011-04-12 02:28:02Stie cineva ?

DA !

Bine !

cele mai elocvente exemple ...


bancul era cu gut, gut, oui, oui, ..
aaa, voi mancati gutui si la altii dati zeama...

De la: 9am246853, la data 2011-04-12 12:23:59Cit de mult a crescut analfabetismul,somajul,incultura in romania de cind ....hahahaha ce glumă bună, parcă numai de pe timpul lui băsescu ?...

....încă de prin 1949 muey filfizonilorr, se cunoaşte cazuistica analfabeţilor cu diplome, 'au ce, vă faceţi că plouă?..păi odată cu desfiinţarea AR şi reorganizarea instiuţiei pe criterii bolşevice, voi mai credeţi că au mai fost ocupate fotoliile academice de către adevăratele elite intelectuale?

...vă înşelaţi amarnic flayfuşterilor!...veritabilele elite intelectuale româneşti au fost exterminate, în locul lor fiind aduse persoane fidele noilor autorităţi, altfel n-ar fi ajuns codoi-ul academiciancă de renume mondial
...şomaj ?...procentul şomajului, mascat în perioada tristelor amintiri de camarila comunistă, a fost de peste 50%, aţi uitat ?.." noi ne facem că muncim iar ei se fac că ne plătesc" şi-apoi dacă nu ne junge cât câştigăm pentru ceea ce am "muncit" mai completăm furând : un rulment, un segment de Dacia, un ştulete de porumb, etc.

...cultură ? atunci sau acum ? hahahaha!...nici măcar brumă de aşa ceva, iar după vânzoleala din Dec."89 manelizarea, libertinajul, drogurile şi prostituţia au făcut ravagii !


argumente ?....oricând !...

mare adevar ai grait, vorba aia, la-nceput nu prea te-am iubit, dar acum te iubesc ca la inceput...

si totusi, ce a fost inainte de 49?!

De la: 9am243736, la data 2011-04-12 12:31:40

De la: 9am246853, la data 2011-04-12 12:23:59Cit de mult a crescut analfabetismul,somajul,incultura in romania de cind ....hahahaha ce glumă bună, parcă numai de pe timpul lui băsescu ?...

....încă de prin 1949 muey filfizonilorr, se cunoaşte cazuistica analfabeţilor cu diplome, 'au ce, vă faceţi că plouă?..păi odată cu desfiinţarea AR şi reorganizarea instiuţiei pe criterii bolşevice, voi mai credeţi că au mai fost ocupate fotoliile academice de către adevăratele elite intelectuale?

...vă înşelaţi amarnic flayfuşterilor!...veritabilele elite intelectuale româneşti au fost exterminate, în locul lor fiind aduse persoane fidele noilor autorităţi, altfel n-ar fi ajuns codoi-ul academiciancă de renume mondial
...şomaj ?...procentul şomajului, mascat în perioada tristelor amintiri de camarila comunistă, a fost de peste 50%, aţi uitat ?.." noi ne facem că muncim iar ei se fac că ne plătesc" şi-apoi dacă nu ne junge cât câştigăm pentru ceea ce am "muncit" mai completăm furând : un rulment, un segment de Dacia, un ştulete de porumb, etc.

...cultură ? atunci sau acum ? hahahaha!...nici măcar brumă de aşa ceva, iar după vânzoleala din Dec."89 manelizarea, libertinajul, drogurile şi prostituţia au făcut ravagii !


argumente ?....oricând !...

mare adevar ai grait, vorba aia, la-nceput nu prea te-am iubit, dar acum te iubesc ca la inceput...

si totusi, ce a fost inainte de 49?!

...poi hai sa analizăm, de la Al.I.Cuza şi până la Carol al doilea, or fi fost academicienii români cosmopoliţi, dar erau patrioţi !..după "49 au fost doar cosmopoliţi cu rădăcini bine ancorate în ideologia marxist-leninistă de sorginte sovietică, cu alt cuvinte, muzele inspiraţiilor ştiinţifice, soseau numai cu aeroflot, din răsărit, din vest nu puteau sosi, muzele, că era întuneric, în cugetul şi-n simţirile "distinşilor" academi(rk)cieni !

De la: 9am246853, la data 2011-04-12 12:48:48

De la: 9am243736, la data 2011-04-12 12:31:40

De la: 9am246853, la data 2011-04-12 12:23:59Cit de mult a crescut analfabetismul,somajul,incultura in romania de cind ....hahahaha ce glumă bună, parcă numai de pe timpul lui băsescu ?...

....încă de prin 1949 muey filfizonilorr, se cunoaşte cazuistica analfabeţilor cu diplome, 'au ce, vă faceţi că plouă?..păi odată cu desfiinţarea AR şi reorganizarea instiuţiei pe criterii bolşevice, voi mai credeţi că au mai fost ocupate fotoliile academice de către adevăratele elite intelectuale?

...vă înşelaţi amarnic flayfuşterilor!...veritabilele elite intelectuale româneşti au fost exterminate, în locul lor fiind aduse persoane fidele noilor autorităţi, altfel n-ar fi ajuns codoi-ul academiciancă de renume mondial
...şomaj ?...procentul şomajului, mascat în perioada tristelor amintiri de camarila comunistă, a fost de peste 50%, aţi uitat ?.." noi ne facem că muncim iar ei se fac că ne plătesc" şi-apoi dacă nu ne junge cât câştigăm pentru ceea ce am "muncit" mai completăm furând : un rulment, un segment de Dacia, un ştulete de porumb, etc.

...cultură ? atunci sau acum ? hahahaha!...nici măcar brumă de aşa ceva, iar după vânzoleala din Dec."89 manelizarea, libertinajul, drogurile şi prostituţia au făcut ravagii !


argumente ?....oricând !...

mare adevar ai grait, vorba aia, la-nceput nu prea te-am iubit, dar acum te iubesc ca la inceput...

si totusi, ce a fost inainte de 49?!

...poi hai sa analizăm, de la Al.I.Cuza şi până la Carol al doilea, or fi fost academicienii români cosmopoliţi, dar erau patrioţi !..după "49 au fost doar cosmopoliţi cu rădăcini bine ancorate în ideologia marxist-leninistă de sorginte sovietică, cu alt cuvinte, muzele inspiraţiilor ştiinţifice, soseau numai cu aeroflot, din răsărit, din vest nu puteau sosi, muzele, că era întuneric, în cugetul şi-n simţirile "distinşilor" academi(rk)cieni !

ce mai argumente bre, mai sa cad jos din cauza academicienilor cosmopoliti patrioti.... si zici ca au fost exterminati la gramada sau au fost gramada ei, ca n-am prea inteles de ce nu se desfasoara in toata splendoarea lor acum, dupa 20 ani de democratie si deschidere occidentala...

De la: 9am243736, la data 2011-04-12 13:15:08
ce mai argumente bre, mai sa cad jos din cauza academicienilor cosmopoliti patrioti.... si zici ca au fost exterminati la gramada sau au fost gramada ei, ca n-am prea inteles de ce nu se desfasoara in toata splendoarea lor acum, dupa 20 ani de democratie si deschidere occidentala...

...buey nenică, dacă într-o tarla CAP-istă, peste grâul semânat în toamnă ai să reînsămânţezi pir şi pălămidă, tu ce crezi c-are să răsară-n primăvară ?

...ce să se desfăşoare după 20 de ani de democraţie originală nenică, flatulenţe academice impregnate de izul privilegiilor dobândite în perioada multilateral dezvoltată de sub conducerea celui mai iubit fiu al poporului Român şi-a colegei lor de tristă amintire?

romania interbelica

de matei cazacu

România interbelica, supranumita România Mare, era cu cei aproape 20 milioane de locuitori si 295.000 km2 cel mai important stat din Balcani. Crearea statului national prin alipirea la Vechiul Regat a provinciilor orientale (Basarabia), occidentale (Transilvania, Banat, Crisana), septentrionale
(Bucovina, Maramure[) si meridionale (Dobrogea de sud sau Cadrilaterul) a fost rezultatul prabusirii
imperiilor si a afirmarii principiului wilsonian al dreptului popoarelor la autodeterminare.
Noile frontiere stabilite prin tratatele de pace din 1919 includeau puternice minoritati etnice
(unguri, evrei, germani, slavi, ]igani, turci [i t~tari), 28,5% din totalul populatiei nefiind de origine
româna, o particularitate comuna tuturor statelor balcanice, centrala si est-europene.
Aflata în tabara învingatorilor din Primul Razboi Mondial, România a facut parte în perioada
interbelica din „cordonul sanitar“ al Europei în fata bolsevismului Rusiei sovietice. De altfel in 1919,
armata româna a ocupat Ungaria si Budapesta punând astfel capat experientei comuniste din Ungaria, iar între 1918 si 1934 s-a aflat în stare de razboi cu URSS.
România era o monarhie constitutionala având în fruntea ei un monarh din dinastia germana
de Hohenzollern-Sigmaringen, devenita din 1917 dinastia „de România“: Ferdinand I (1914-1927),
Mihai I (1927-1930, 1940-1947) si Carol al II-lea (1930-1940) se succed la tron. Scena politica este
dominata de doua mari partide politice, Partidul Na]ional Liberal si Partidul National taranist care
guverneaza în alternanta în alianta cu o serie de partide mici.
Ca si în perioada anterioara, tara este guvernata de fapt de o elita restrânsa, în majoritate
liberala: circa 300 de persoane dupa calculele unui observator (Petre Pandrea), un grup bine sudat
denumit chiar „mafie“ de un adversar politic (Alexandru Vaida-Voevod). Aceste elite realizeaza
dupa razboi un program ambitios de reforme – printre care reforma agrara si votul universal care acorda drepturi politice imensei majoritati a tarii - si impun masuri economice de liberalizare sabotate insa de afacerism si nepotism.
România ocupa primul loc în Europa în privin]a ponderii popula]iei active (59% din totalul
popula]iei), dar aceasta era concentrat~ cu precadere în agricultura. De asemenea, ocupa locul întâi la capitolul natalitatii, dar tot locul întâi il detinea si la mortalitate, în special la mortalitatea infantila. Venitul anual pe cap de locuitor era de 243 de dolari (298 în 1914), cel mai scazut în Europa centrala si de sud-est, mai scazut decât cel din Bulgaria (284), Polonia (352) si Ungaria (359); venit care, pentru comparatie, în Anglia era de 1069 de dolari.
Principalele produse de export erau petrolul sI produsele rafinate (33% din total), cerealele (29%),
lemnul (14%) [i vitele (6%). Valoarea unei tone metrice exportata de România era de 121 de franci
elvetieni (în perioada 1922-1930), în vreme ce o tona de produse importate valora 815,8 franci elvetieni. In 1931, însa raportul era catastrofal: 68,5 franci tona la export si 853,9 la import.
Incordarea situatiei internationale si interne dupa 1936 îl conduc pe regele Carol II la o politica
autoritara: Constitu]ia din 1923 este abolita, partidele politice si sindicatele sunt interzise, se iau o serie întreaga de masuri pentru eliminarea populatiei evreiesti din viata politica, economica si sociala. Toate acestea nu au putut împiedica prabusirea României Mari în 1940, prabusire datorata în primul rând situatiei geopolitice: România Mare dispare asa cum au di sparut peste o duzina de alte tari europene indiferent de regimul lor politic, victime ale coluziunii imperialismului german si sovietic.
Acest rezultat final fusese presimtit de elitele tinere ale României care simteau ca „timpul le era
masurat“ si ca erau deci obligate sa creeze repede opere de valoare universala în scurtul interval de pace care le sta la dispozitie dupa 1919. Asa se explica dezvoltarea fara precedent a artelor, a literaturii, a arhitecturii. Se deschid noi sali de expozi]ie, iar muzeele sunt mai vizitate ca oricând. Teatrele de tot felul si salile de concert atrag seara de seara mii de spectatori, iar editurile se întrec în a promova noua generatie de scriitori români precum Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihai Sebastian si multi altii.
.....

De la: 9am243736, la data 2011-04-12 13:42:25

de Alex. Ştefănescu

Petre Pandrea a murit acum 40 de ani şi anume la 8 iulie 1968. Împlinise de puţină vreme 64 de ani (s-a născut la 26 iunie 1904) şi ar fi avut nevoie de încă atât numai ca să povestească ce trăise. Eu, semnatarul acestor rânduri, mă apropiam pe atunci de vârsta de 21 de ani, eram student la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti şi mă aflam, cu mulţi dintre colegii mei, pe o tarla de grîu de lângă Galaţi, la "muncă patriotică" (încărcam în camioane baloţi de paie, sub soarele dogoritor). Nici eu, nici colegii mei nu ştiam nimic de Pandrea Pandrea, nici nu auzisem de el. Dacă am fi ştiut, ne-am fi dus in corpore la înmormântarea lui, aşa cum fuseserăm cu un an în urmă la cea a lui Tudor Arghezi.

Opera lui Petre Pandrea, imensă şi clocotitoare, must care fierbe, cum ar fi spus Octavian Goga, ar fi însemnat foarte mult pentru formarea noastră, din punct de vedere moral şi cultural. Dar miile de pagini de însemnări de jurnal şi memorii scrise între 1952 şi 1958 (care îi aduseseră autorului o pedeapsă de 15 ani de muncă silnică şi 8 ani de degradare civică) se aflau în seifurile Securităţii, de unde aveau să fie descarcerate abia după 1989, de devotata fiică a scriitorului, Nadia Marcu-Pandrea. Iar primul volum din seria consacrată acestor texte, păstrând încă pe ele umbre de gratii şi sârmă ghimpată, avea să apară abia în anul 2000, în conformitate cu profeţia autorului: "Va veni şi anul 2000. Abia atunci se vor scotoci arhivele ca să se reconstituie etapele, atmosfera, echipierii, eroii, dracii, sfinţii, precursorii, moşii şi strămoşii. În anul 2000 voi reînvia, efemer, ca scriitor de memoriale."

Dacă n-a fost pusă în circulaţie la timp, opera lui Petre Pandrea trebuie cunoscută măcar acum, de noile generaţii, intoxicate cu scrieri ale unor autori fără valoare, dar la modă (sau preferaţi din motive obscure de autorii de manuale şcolare şi de funcţionarii de la Ministerul Educaţiei). Această operă, de o luciditate dureroasă, pentru care autorul a fost pedepsit cu ani grei de temniţă, de muncă silnică şi de marginalizare, ar reuşi poate să deschidă mintea unor tineri de azi euforizaţi (cu o candoare nescuzabilă după tot ce s-a întâmplat în România) de idei stângiste.

În periculosul an 1955, când până şi adeziunile la socialism, dacă erau prea palide, puteau aduce pedepse severe, Petre Pandrea scria cu un curaj aproape neverosimil, în stilul său spectaculos-radical:
"În 38 de ani de experienţă socialistă şi în 11 ani de experienţă a democraţiei populare (pseudonim făţarnic al aceluiaşi om sovietic cu caracter internaţional şi cosmopolit - fiindcă pentru mine aceşti termeni sunt echivalenţi), nu s-a putut concilia, în nici un fel, socialismul cu libertatea.

Unde se instalează socialismul, încetează libertatea şi începe frica de politic.

Socialismul capătă, turnat în tipare statale, factură de stat poliţist."
Petre Pandrea era el însuşi nu numai când rămânea singur la masa de scris, ci şi în lume. Ca şi I. D. Sîrbu, avea un demon al conversaţiei subversive, pe care o practica oriunde s-ar fi aflat, chiar şi în compania influentului Zaharia Stancu, om al zilei în plin dogmatism marxist-leninist: "şZaharia Stancuţ m-a dădăcit. Mi-a dat regulile de bună purtare ale cetăţeanului care vrea să trăiască tihnit. Lacăt la gură. Nu ştiu nimic, n-am văzut nimic. Sunt scriitor! Ce fel de scriitor, dacă nu vezi, nu auzi, nu trăieşti epoca pe care o parcurgem? A lăsat nasul în farfurie.";

"Zaharia Stancu m-a dădăcit afectuos două ore: îţi compromiţi familia! Îşi compromiţi prietenii! Nu mai putem ieşi cu tine pe stradă şi la Capşa! Nu înţelegi revoluţia! Vrei să te nenoroceşti? Să intri iar la pârnaie, de unde ai ieşit?! I-am vorbit de principiile nemuritoare şi universale ale legalităţii, indiferent de regim. Cine nu respectă Legea este un om-fiară, orice regim face legi pentru a fi respectate de cetăţeni şi miniştri. Legea este peste regi şi împăraţi.

Zaharia Stancu nu înţelege. El are mentalitate de iobag balcanic, ajuns senior feudal. Este o sotnie neagră, eternul huligan, fie de dreapta, fie de stânga."

Autorul acestor texte aparţine altui regn decât scriitorii din vremea noastră. Este un bărbat mereu în ofensivă, un intelectual cu o gândire efervescentă, un scriitor care desface şi comprimă limba română ca pe un acordeon. El nu încape în nici o clasificare, nu neapărat pentru că ar fi gigantic (deşi este), ci pentru că, din punct de vedere intelectual, se află mereu în mişcare.

Impetuozitatea lui se asociază, în mod curios, cu o desăvârşită politeţe. Dacă printr-un miracol şi-ar face apariţia în mijlocul nostru, al celor de azi, ar produce încurcături nedorite. În comparaţie cu el, mulţi scriitori ar părea limfatici şi mulţi ziarişti ar semăna a mahalagii. Scriitorii l-ar acuza de amatorism, ziariştii l-ar ataca în haită.

Orice compartimentare a operei lui Petre Pandrea este inoperantă, ceea ce contează în fiecare pagină fiind spectacolul personalităţii scriitorului. O impresie puternică, un adevărat şoc, produce intensitatea trăirilor lui. Unele evocări sunt pur şi simplu greu de suportat, din cauza expresivităţii lor violente. Citindu-le îţi vine să-ţi duci mâna la ochi, ca atunci când priveşti, fără ochelari de protecţie, flama de la sudura electrică:
"...Am făcut post negru la puşcărie. Post negru, adică fără pâine, fără apă, adică abdicarea voluntară, în toiul foametei cumplite, de la sfertul de pâine şi de la dulcea, răcoritoarea apă de Aiud.

De ce? Ca să-mi încordez arcul voinţei. Pentru a da pildă înflămânziţilor nervoşi. Pentru a împiedica, dispreţuitor, hrănirea din lada cu gunoiul resturilor de la bucătăria celor patru mii de oameni. Văzusem generali scormonind după coji de cartofi şi mă cutremurasem. Văzusem deţinuţi sorbind tărâţa caldă a porcilor, pregătită de Moş Bâră, bătuţi cu biciul de gardianul Mayer, care nu-i putea alunga. Porcii directorului erau graşi şi deţinuţii erau scheletici, în zdrenţe. [...]

Când Mayer biciuia pe oamenii cu boturi flămânde din troaca porcilor graşi, m-am hotărât să fac, vinerea, post negru."

Portretele unor contemporani sunt realizate, şi ele, cu mare vivacitate. Iată cum îi descrie Petre Pandrea pe avocatul Tudor Popescu şi pe fiul lui, cronicarul de teatru Radu Popescu (tatăl scriitorului Petru Popescu):
"N-am putut asista la înmormântarea bătrânului Tudor Popescu, semincer falnic, fost ofiţer brav, cu criză religioasă autentică, devenit avocat de drept canonic ortodox, popă veritabil, de-al nostru, cu o falangă de 12 copii, odrăsliţi în plin Bucureşti, în Capitala plină de irigatoare, moaşte avortive, mijloace anticoncepţionale şi amante sterpe. El n-a fost sterp nici în mădularele lui, nici în fiinţa lui duhovnicească. Cu părul negru, apoi argintiu, des ca o perie, tăiat scurt milităreşte, cu ochii de agată neagră argheziană, prieten al poetului şi al lui Gala Galaction, falnic şi meditativ, ars şi iluminat de facla credinţei, a fost printre noi, avocaţii tineri, model de probitate, muncă şi elevaţie intelectuală.
Unul din cei 12 urmaşi ai semincerului este amicul meu Radu Popescu. Exact la antipod. Fragil şi senzitiv ca o mimoză. Ductibil ca un cositor, acolo unde tatăl său avea durităţi de platină. Semănau la fizic, la inteligenţă, dar nu şi la inhibiţii. Muzicant, estet, economist, om de teatru, scriitor de rafinată tehnică."

În scrierile lui Petre Pandrea există sute de portrete de acest fel. Ele prezintă interes literar, documentar şi ştiinţific (pe baza lor s-au putea alcătui studii istorice şi antropologice).

Libertatea spirituală a lui Petre Pandrea este şocantă chiar şi azi, când nu mai există teroarea ideologică din timpul comunismului. Prejudecăţi, tabu-uri, reguli nescrise ale snobismului, nimic din ceea ce falsifică gândirea nu este respectat de scriitor.

O integrală a operei lui Petre Pandrea, finanţată de statul român şi difuzată inteligent în rândurile politicienilor, oamenilor de afaceri, studenţilor, ziariştilor ar putea genera o efervescenţă a gândirii politice extrem de profitabilă pentru societatea românească, manipulată în momentul de faţă de câţiva "analişti politici" săraci cu duhul şi insolenţi. Totodată, o asemenea ediţie ar constitui un eveniment literar, întrucât Petre Pandrea, cu tot stilul lui declamativ-tautologic, digresiv, de-o oralitate confecţionată, este un mare scriitor, exuberant, paradoxal şi cuceritor ca G. Călinescu, impetuos şi patetic ca Nicolae Iorga, ludico-sarcastic ca I. D. Sîrbu. După ce va fi cunoscută şi asimilată, se va înţelege, în sfârşit, cât de mult a lipsit această operă culturii române.

www.romlit.ro/40_de_ani_de_la_moartea_lui_petre_pandrea_o_oper_c...

A avut dreptul sa publice doar pâna la instaurarea dictaturii comuniste în România. O parte din miile de pagini de jurnal confiscate de securitate au fost returnate familiei după un îndelungat proces de desecretizare.
Germania hitleristă, 1933.
Psihanaliza judiciară, 1934.
Beiträge zu Montesquieus deutschen Rechtsquellen (Eine Untersuhung der 2 hinterlassenen Manuskripte), 1934.
Filosofie politico‐juridică a lui Simion Bărnuţiu,1935.
Procedura penală, 1939.
Criminologia dialectică, 1945.
Portrete şi controverse, vol. I, 1945, vol. II, 1946.
Pomul vieţii. Jurnal intim, 1944, 1945.
Brâncuşi. Amintiri şi exegeze. 1967.
Memoriile Mandarinului valah. 2000.
Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964. 2000.
Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică. 2001.
Helvetizarea României. 2001.
Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958. 2002.
Călugărul alb. 2003

din galopul calului.

foarte interesant ce scrii acum, dar acest lucru nu face decat sa-mi intareasca convingerile ca situatia de atunci era similara cu cea de acum, la conducerea statului aflandu-se o elita de tip " mafie", asa cum spune domnul pandrea, despre care pot spune ca nu stiu prea multe sau nu-mi amintesc..., nepotismul functiona din plin, eram cei mai saraci din europa, pe primul loc si la mortalitate , pe primul loc la exporturi de materii prime... etc.. suna atat de cunoscut cu ce se intampla in ziua de azi...
comunismul pana la urma a venit si ca o necesitate, la momentul respectiv era o alternativa mult mai buna dar si mult mai periculoasa, acolo unde "se instaleaza socialismul dispare libertatea si incepe frica fata de politic"-foarte frumos spus-, dar se pare ca oricum nu stim ce sa facem cu libertatea noastra si este mai mult pe hartie (si nu numai la noi)...

De la: 9am243736, la data 2011-04-12 14:17:51foarte interesant ce scrii acum, dar acest lucru nu face decat sa-mi intareasca convingerile ca situatia de atunci era similara cu cea de acum, la conducerea statului aflandu-se o elita de tip " mafie", asa cum spune domnul pandrea, despre care pot spune ca nu stiu prea multe sau nu-mi amintesc..., nepotismul functiona din plin, eram cei mai saraci din europa, pe primul loc si la mortalitate , pe primul loc la exporturi de materii prime... etc.. suna atat de cunoscut cu ce se intampla in ziua de azi...
comunismul pana la urma a venit si ca o necesitate, la momentul respectiv era o alternativa mult mai buna dar si mult mai periculoasa, acolo unde "se instaleaza socialismul dispare libertatea si incepe frica fata de politic"-foarte frumos spus-, dar se pare ca oricum nu stim ce sa facem cu libertatea noastra si este mai mult pe hartie (si nu numai la noi)...

Mircea Eliade despre clasa politica românească– 1937


Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi nici-odatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de aceea capitalã: instinctul statal.
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.
Sã amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.
Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putintã ca sã deznationalizeze judetele românesti. Si se pare cã au reusit. În orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sârbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii….
La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele svãbesti au votat alipirea la România Mare. S-a obtinut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern român n-a fãcut, însã, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire încoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti – iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!) În 1918 sasii nu se întelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat în putintã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sasii si svabii sunt uniti – si sunt împotriva noastrã.
Ungurii au colonizat granita încã din 1920, desi si astãzi se gãsesc înapoia acestei centuri de fier nu stiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt românesti. În schimb, am stat cu mâinile în sân si am privit cum se întãreste elementul evreiesc în orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Tara Oasului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei în Maramures, cum au trecut pãdurile din Maramures si Bucovina în mâna evreilor si maghiarilor etc., etc.
Cei 10.000 de tãrani români veniti din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de români din Banat si am colonizat Cadrilaterul – în loc sã pãstrãm pe bãnãteni acolo unde sunt si sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astãzi româncele bãnãtene cersesc în Balcic…
Dintre toate minoritãtile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii. Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia. N-a fost un singur om politic român care sã înteleagã cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.
În acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la rãzboi încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absolutã în toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populatii slave – pe pãmânt românesc. Imediat dupã rãzboi, în Basarabia românii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%.
Elitele politice românesti, în loc sã se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitatiilor separatiste – asa cum au fãcut guvernele austriece pânã la rãzboi, încurajând sistematic pe ruteni ca sã loveascã în români si în poloni – s-au multumit sã tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar si în Basarabia.
În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au stiut sã se apere (în Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc sã lupte pentru revendicãrile ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arãtat prietenia fatã de acesti slavi lãsându-i sã se înmulteascã peste mãsurã în Bucovina si sã coboare cât mai jos în Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrti ale viitorului stat ucrainean în care se gãsesc înglobate Bucovina si Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hãrtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate – pentru ca sã facem amândoi dovada, dacã va fi nevoie.
Inutil sã mai continui. Si am fost stãpânit de acest înspãimântãtor sentiment al inutilitãtii în tot timpul cât am scris paginile de fatã. Stiu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pa-ce, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã-n mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii, cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfâr-situl Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si peste-le acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi de peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã nu are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini - nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…


Cãci pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat.

Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

Vremea, nr. 505, 19 septembrie 1937

de ce condamnam comunismul?
de ce incercam acum sa dam vina pe alegatori, pe vechii comunisti, pe fostii securisti, pe ... asa a fost si inainte, ba mai rau...sistemul este puted si pe zi ce trece ne afundam mai tare, am devenit robi in propria tara...
de ce ne miram ca lumea regreta pe ceausescu?...
greu de raspuns dar sigur nu suntem pe drumul cel bun, capitalismul seamana prea mult cu raiul, ar trebui sa faca parte din el numai elita, cei cu constiinta, educatie... dar cine sa-i intretina?...

De la: 9am243736, la data 2011-04-12 14:42:57de ce condamnam comunismul?
de ce incercam acum sa dam vina pe alegatori, pe vechii comunisti, pe fostii securisti, pe ... asa a fost si inainte, ba mai rau...sistemul este puted si pe zi ce trece ne afundam mai tare, am devenit robi in propria tara...
de ce ne miram ca lumea regreta pe ceausescu?...
greu de raspuns dar sigur nu suntem pe drumul cel bun, capitalismul seamana prea mult cu raiul, ar trebui sa faca parte din el numai elita, cei cu constiinta, educatie... dar cine sa-i intretina?...

de ce condamnăm un sistem comunist dar nu îi pedesim pe făptaşi ?

de ce n-ai putut citi asemenea texte pe vremea socialismului multilateral dezvoltat?

iată ce -ţi răspunde Emil Cioran :

"După ce-şi astâmpără ferocitatea, tiranii devin blânzi, aşa că totul ar fi din nou în ordine dacă robii, pizmaşi, n-ar râvni să şi-o astâmpere şi ei. Năzuinţa mielului de a deveni lup stă la originea majorităţii evenimentelor.
Cei care n-au colţi visează să-i aibă; doresc să sfâşie şi ei şi, prin bestialitatea încolţită din numărul lor mare, izbutesc.
Istoria - DINAMISM AL VICTIMELOR."

De la: 9am246853, la data 2011-04-12 16:31:11

De la: 9am243736, la data 2011-04-12 14:42:57de ce condamnam comunismul?
de ce incercam acum sa dam vina pe alegatori, pe vechii comunisti, pe fostii securisti, pe ... asa a fost si inainte, ba mai rau...sistemul este puted si pe zi ce trece ne afundam mai tare, am devenit robi in propria tara...
de ce ne miram ca lumea regreta pe ceausescu?...
greu de raspuns dar sigur nu suntem pe drumul cel bun, capitalismul seamana prea mult cu raiul, ar trebui sa faca parte din el numai elita, cei cu constiinta, educatie... dar cine sa-i intretina?...

de ce condamnăm un sistem comunist dar nu îi pedesim pe făptaşi ?

de ce n-ai putut citi asemenea texte pe vremea socialismului multilateral dezvoltat?

iată ce -ţi răspunde Emil Cioran :

"După ce-şi astâmpără ferocitatea, tiranii devin blânzi, aşa că totul ar fi din nou în ordine dacă robii, pizmaşi, n-ar râvni să şi-o astâmpere şi ei. Năzuinţa mielului de a deveni lup stă la originea majorităţii evenimentelor.
Cei care n-au colţi visează să-i aibă; doresc să sfâşie şi ei şi, prin bestialitatea încolţită din numărul lor mare, izbutesc.
Istoria - DINAMISM AL VICTIMELOR."

buna prima intrebare si am pus-o si eu mereu... nu sunt de acord cu condamnarea comunismului, dar daca tot l-am condamnat vinovatii sa raspunda , nu sa transformam vinele individuale in vina colectiva, ca este mai usor de stors niste bani tot de la oropsiti... consider ca aceasta condamnare are tocmai rolul de a acoperi furturile, distrigerile, si tot ce s-a intamplat dupa 90 incoace...
dar sa lasam asta, am concluzionat ca ceea ce se intampla acum se intampla si inainte de 49, este o copie fidela si nu mai putem da vine pe iliescu, constantinescu sau basescu, arata clar ca sistemul are mari deficiente, arata clar ca averile se fac prin coruptie, prin exploatare, ca milioane de oameni duc o viata de caine si ca iluzia libertatii si democratiei nu le tine de foame si nici nu le reda vreo demnitate, din contra, demnitatea ne-a fost si ne este calcata zilnic in picioare, drepturile ne sunt zilnic calcate in picioare, indiferent de cine este la conducere... atunci unde este vina comunismului? care sistem este mai bun? majoritatea are sau nu un cuvant de spus?cand faci un lucru trebuie ca acel lucru sa se reflecte sau nu intr-o majoritate? cand aplicam aceste principii?
nazuinta mielului de a deveni lup caracterizeaza toate sistemele, atunci care sunt criteriile de comparatie intre sisteme?trebuie aplicat un sistem sau trebuie facut in asa fel incat majoritatea sa aiba de castigat?