Adeseori ne intrebam: oare merita X eforturile noastre?, Merita iubirea noastra?, arogandu-ne o pozitie din care nu recunoastem fragilitatea sentimentelor pe care vrem sa le impartasim. Si apare intrebarea: cine vrea niste sentimente fragile, daca acestea trezesc nesiguranta? Si, din nou: Este cineva care cu adevarat nu merita sa fie iubit (a)? Oare nu cumva fiecare din noi meritam iubirea? Si atunci ce se intampla cand renuntam?


Lumea mi se pare prea plina de oameni care se cantoneaza in comportamente prin care asteapta sa le fie indeplinite dorintele si asteptarile proprii, poate frustrati, poate inselati, poate coplesiti cu dezamagire, si prea goala de sensuri profunde care sa mai surescite un interes, care sa ii faca pe oameni sa simta ca traiesc cu adevarat, si nu doar supravietuiesc. Eu nu vreau sa fiu unul din ei. Mai mult, vreau sa NU fiu unul din ei. Si mai corect formulat, vreau altceva.

Eu cred in a oferi ce pot si ce vreau eu si ce am mai pretios in suflet cu pasiune si perseverenta. Desi o viziune este dupa ce te-ai ars punandu-ti sufletul pe tava, nu este viziunea mea. Cred in a fi alaturi de partener mai ales in momentele in care iti pune obstacole: cand nu vrea sa te vada, cand iti spune ca nu te iubeste, cand iti spune cele mai ingrozitoare lucruri. Fiecare persoana merita iubita pentru cine este, pentru acea farama de constiinta care mai ramane in spiritul care leaga trupul de suflet. Unii spun ca iubirea adevarata este cea impartasita, dar eu cred ca iubirea adevarata este cea daruita. Fara oprelisti, fara regrete, fara jumatati de masura.

In filmul Gattaca, al lui Andrew Niccoll (1997), este o scena care mi-a placut mult (intre minutele 2-7 in pasajul postat mai jos), care ilustreaza viziunea mea despre iubire: a nu rezerva nici un strop de energie pentru a te intoarce inapoi. Atunci cand cauti sa oferi in iubire, o premisa falsa este ca se va gasi cineva sa primeasca. Fals. Cei care cauta sa primeasca sunt concentrati prea mult pe a primi ceea ce cred ca au nevoie si prea orbi ca sa primeasca ceea ce au nevoie realmente sau sa-si dea seama cand se intampla. Si, dincolo de toate, are frumusetea ei. Sa o simtim cat traim. Sa descoperim echilibrul din sufletele noastre care ne permite sa iubim si sa continuam sa iubim.

A da o sansa intre doi oameni inseamna sa mergi pana la capat.

Sa nu iti pui niciodata intrebarea oare am oferit prea mult, pentru cã nu a fost pretuit?. Sa nu consideri niciodata ca frumusetea a ceea traiesti se umbreste prin ceea ce decide altcineva ca nu ai dreptul sa simti.

Un articol de: autorul blogului DindragostepentruD
Poze: Dora Sarghi