Timpul este un copil care se joaca
Vezi tu, draga cititorule, nu ne permitem luxul sa nu ne gandim la copilarie, dar parca la un moment dat ne dorim moartea cu toata fiinta noastra. Stii tu ce intrebare a primit Domnul din "Intoarcerea la Matusalem" intr-o vizita, din parte cuplului Adam si Eva: "Bine bine Doamne, e foarte frumos aici, dar noi cand o sa murim?". E in natura ciudata a omului de a se plictisi de viata spre finalul ei si atunci moartea devine o dulce ispita. Tataie din universul lui Kurt Vonnegut trebuia sa renunte la antigerasonul care il pastra in puteri, se plictisise de atata viata. E totul din vina timpului, acest copil care se joaca cu noi. Se joaca atat de crud, atat de meschin, atat de pervers incat sfarsitul jocului inseamna mereu disparitia noastra.
Traim prea putin in prezent. Cu melancolie visam la anii trecuti si cu o curiozitate nebuna ne imaginam ceea ce vom ajunge candva. Vrem sa retraim clipele frumoase si demult apuse, vrem sa descoperim viitorul cu o agitatie aproape patologica. Uneori, parca nici nu mai stim ce vrem. Acesta este omul, omul ce traieste in umbra timpului. Si el, e numai un copil care se joaca...
Un text de: Ianis
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Timpul este un copil care se joaca.