Frankenstein nu era monstrul, era omul de stiinta. Ne-am inteles?

Oameni buni, sa ne intelegem cu privire la un lucru. Acum ceva timp, Byron si-a luat o mana de prieteni si a plecat cu acea mana intr-o casa de vacanta a sa, amplasata langa un lac. Erau acolo si Percy Bysshe Shelley, precum si sotia poetului, Mary Wollstonecraft Shelley. Intr-o atmosfera in care si flacara lumanarii se speria de propria-i umbra, Byron, pus pe sotii ca intotdeauna, a lansat o provocare: cineva trebuia sa scrie o poveste terifianta, inspaimantatoare...Cine credeti ca a luat nastere in zilele urmatoare? Ei bine, Frankenstein.

Victor devine un Dumnezeu si, cum zicea astronomul englez Fred Hoyle, el este "ca un uragan care trece printr-o curte cu fiare vechi si face din ele un Boeing 747". Un Boeing pe deplin functional, insa al naibii de urat. Monstrului nu-i era cu putinta sa gaseasca dragostea in acea lume, sa aiba prieteni, sa poarte o conversatie. Actul creatiei fusese rau de la bun inceput. Sa mergem putin mai departe. Exact in clipa asta, intr-un anume stat, cineva este pus pe un scaun si, la o simpla apasare a unui buton, un alt fel de Victor da drumul curentului electric. Ce se intampla? Monstrul (judecand dupa faptele comise dar, de regula, si dupa infatisarea infractorului) este trimis la export (a se citi "a da coltul" aici). Nici el nu ceruse nimanui sa fie nascut. Avem pe tabla doua intamplari, una dintr-o carte, iar cealalta din viata reala. Cine a procedat corect, creatorul sau bietul calau cu o sarcina patetica? Ei bine, nici unul, nici celalalt. Asta parca era treaba naturii, nu-i asa? Dumnezeu?

Exemplele cu cei doi Victor ne fac sa fugim putin cu gandul la viitor. Oare putea-vom noi sa spunem, in ton cu acel slogan publicitar, ca viitorul suna bine? Nu prea. Omul isi va crea replici dupa chipul si asemanarea sa, aproape din nimic. El vrea sa fie nemuritor, a visat dintotdeauna la asta. In prostia lui crede ca o clona va fi tot el, ca un perpetuum mobile. Va distruge vieti intr-un clipit de pleoapa. A invatat cum. S-a pregatit temeinic pentru asta. Va distruge natura rand pe rand, ca oricum nu-i place aici. Va uita de iubire, de respect si de bine. Oricum il atrage mai mult raul. Popoarele care vor binele altor popoare isi urmaresc mereu numai propriile interese. Puterea naste discordii, banii nasc razboaie si aduc moarte. In jurul nostru vor fi numai monstrii nefericiti si singuri ai lui Frankenstein si numai monstrii care, cu "scopul scuza mijloacele" in gand, vor distruge totul. Da, viitorul nu suna prea bine...

Ne place noua, la inceput din pura curiozitate, sa dam dracului totul. Oare ce se intampla daca arunc bombita asta de 200 de kilograme peste o insula? Poc, a disparut. Natura se chinuise mii de ani sa faca ceva si cativa inteligenti peste medie au sters-o intr-o secunda. Oare imi ajung 70 de ani ca sa stric cat mai multe? Nu? Atunci sa ma chinui sa gasesc o cale ca sa traiesc dublu, triplu sau poate si mai mult. Ma fac pe mine de la zero, nu-i problema. Daca altceva mai bun nu se poate...Am si dreptul sa-i extermin pe altii cand am chef. Eu imi fac drepturile. Ce, ai uitat ca nu am aruncat bombe numai peste insule? Oameni creatori de oameni si exterminatori de oameni. Sunteti abia la inceput, dar va felicit de pe acum...

Ideal ar fi ca la sfarsit, macar un minut, un singur om sa ramana in picioare si sa priveasca tot golul din jur, spunand "Cum dracu' am facut noi asta?" Ar fi cea mai inteligenta intrebare pusa vreodata...

Gata, o terminam cu realitatea cruda si cu pesimismul. Dar numai asa putem trezi in noi adevaratele lucruri care conteaza si pe care le cam uitam pe zi ce trece in lumea asta numita de catre Kilgore Trout, un mare rahat cu perje. Vom trece la lucruri frumoase...

Frankenstein nu era monstrul, era omul de stiinta. Ne-am inteles?

Un text de: Ianis