Pe urmele zeilor..

Zeii si-au dorit munti inalti, cat mai aproape de cer, pentru ca de pe tronurile lor de aur sa vada clar in fata toata lumea. Au vrut ape limpezi si albastre care sa aduca prosperitate. Au dorit maslini pentru ca din ramurile lor elastice sa-si puna cununi fragede pe capetele incaruntite de miile de ani. Pentru toate acestea, au ales Grecia, tara cu o istorie fermecatoare.



In Atena e bine sa o iei pe toate strazile, pe jos. Cu o simpla harta in dotare, nu ai cum sa te pierzi. Vei descoperi ceva minunat la tot pasul. Spre exemplu, in fata Parlamentului, din ora in ora, strajerii se schimba intr-un ritual spectaculos. Nu incerca sa-i faci sa clipeasca. Nu vei reusi. Ei sunt antrenati intens si stau fara sa se miste sau sa clipeasca, pentru fix o ora. Dupa o calatorie lunga, merita sa-ti tragi putin suflul intr-un restaurant, gustand traditionalul tzatziki. Este un fel de sos (sau salata..) din iaurt, castraveti si usturoi. Asadar, sa nu-l consumati inaintea unei intalniri amoroase..


Din portul Pireu te poti imbarca intr-o croaziera pe frumoasele insule aflate in apropierea Atenei: Aegina, Hydra sau Poros sunt numai cateva. Porturile acestor insule au o apa albastra si clara, cu numerosi pesti colorati care inoata nestingheriti printre ambarcatiunile mici. Unele insule au adevarate fortarete, cu tunuri indreptate spre mare. Altele (Hydra) abunda in pisici simpatice si dolofane, de care cu greu te mai poti dezlipi.

Cu aceasta istorie fabuloasa care ne-a fascinat de mici copii, cu orase superbe incarcate cu cladiri impunatoare, cu insule inconjurate de ape limpezi si albastre, cu o muzica energica si vesela, cu mandarini care coloreaza Atena, cu tzatziki-ul gustos si cu strazile pline de comercianti simpatici, Grecia este o tara pe care trebuie neaparat sa o vizitezi!

Un articol de: Ianis