Imaginati-va ca locuiti intr-un oras in plina dezvoltare, care infloreste din punct de vedere economic pe zi ce trece, iar industria sa se bazeaza pe productia de energie “curata”, energie nucleara. Toate bune si frumoase pana intr-o zi… Alarmele incep sa sune, iar armata isi face aparitia pentru a evacua populatia. Nu este un scenariu de film, ci o intamplare reala, petrecuta cu mai bine de 20 de ani in urma.


Explozia de la Cernobil este cel mai mare dezastru nuclear produs in istoria omenirii, radiatiile fiind de 400 de ori mai puternice decat cele eliberate in cazul bombei de la Hiroshima. Iar repercusiunile se resimt si astazi.

Zona a fost evacuata pe o raza de 30 de kilometri, iar oamenii care veneau in ajutor, mureau in incercarea de a construi “bariere” protectoare pentru zona afectata de radiatii. Urmarile dezastrului nuclear de la Cernobil nu au fost observate pe moment, insa ele au existat si s-au manifestat in cele mai neasteptate moduri. Mutatiile genetice si explozia cancerului tiroidian sunt exemple in acest sens.


Sarcofagul protector din beton, construit in pripa, cu costul a multor vieti, incepuse sa se deteriorieze. S-a pus insa la cale un nou plan, pentru a asigura siguranta in zona, continuandu-se in paralel lucrarile de reconstructie a sarcofagului vechi. Cei care patrundeau in zona pentru a desfasura diverse activitati de mentenanta a sarcofagului, nu zaboveau mai mult de 15 minute si obligatoriu purtau costume speciale de protectie.

Dezastrul a trecut in masura in care a fost posibil si totul a fost dat uitarii, desi explozia de la Cernobil ramane o pata neagra in istoria omenirii. Ceea ce a ramas neschimbat este orasul, la fel de "gri" ca in urma cu 20 de ani. Nimeni nu indrazneste sa zaboveasca aici si cu atat mai putin sa locuiasca, nici macar animalele. Spitalele, blocurile, scolile si gradinitele sunt neatinse. Au ramas asa cum le-au lasat cei care au fost evacuati dupa explozie. Cernobil pare a fi un oras-fantoma care aduce aminte de vremuri prielnice, dar care a ramas in tacere, blestemat sa fie dat uitarii. Cernobil este locul in care anul 1986 nu se termina niciodata.

Autor: Andrei Dutulescu